Pagini bizare

Publicat în Dilema Veche nr. 1015 din 21 septembrie – 27 septembrie 2023
image

 Anagaia, În căutarea lui Urmuz, Editura Eikon, 2022.

N-aș fi aflat de acest eseu (sau, în tot cazul, nu în timp util pentru a-l recenza) dacă n-ar fi adus vorba de el Dan Gulea, chiar aici, într-un dosar recent al Dilemei vechi. Și, mai ales, dacă respectiva trimitere n-ar fi atins ca din întîmplare o clapă la care „detectivul” din mine a vibrat pe loc: s-ar găsi, în această Căutare..., spunea criticul, probele „nu doar onomastice” ale filiației dintre Ladima, eroul celui de-al doilea roman al lui Camil Petrescu, și biografia inclasabilului scriitor care-a fost Urmuz. Lucrul mă interesa, de vreme ce cred că revelarea, aproape de fiecare dată norocoasă, a unor asemenea legături tisulare poate conduce, prag după prag, la lecturi măcar puțin mai adecvate. Un pas mic pentru exeget, unul uriaș pentru cititorii care-l vor urma... 

Nerăsplătit, recunosc că n-am fost. Dimpotrivă. Argumentele nu lipseau. Numai că (și n-o spun nicidecum ironic) erau prea multe și prea eterogene ca să mai fie și convingătoare. Pentru autoare, „și nimica mișcă”. A fost Urmuz la băi, în scop terapeutic? I-a trimis de-acolo mamei două cărți poștale? Da. A fost Ladima? Firește. Cine nu-și amintește scena de la Techirghiol? A avut scriitorul un schimb de scrisori (restituite de Nicolae Manolescu în aprilie 1989 în Ateneu) cu o anume Maria G.? A avut. O chema pe fermecătoarea doamnă T. Maria? O chema. Și anume Maria Mănescu, cognomenul venind din inițiala tatălui. Și-a petrecut Urmuz Războiul dintîi la Bîrlad, concentrat la un depozit de muniție? Absolut. Era „vulgara” Emilia originară din Bîrlad? Adjudecat. Singure și netede, aceste date pot pune pe gînduri în măsura în care Camil chiar forase după ele sau chiar îi parveniseră prin micul colportaj de cafenea, ceea ce, nesigur fiind, ar trebui totuși probat. Numai că felul cum Anagaia (pseudonim al anglistei Ana Olos) le pune laolaltă într-o ficțiune speculativă (cu accent apăsat pe al doilea termen) ajunge să le submineze. Căci a fantaza astfel e străin de rigorile minimale ale persuasiunii: 

„Între cele două cure la Budaki, ne-am putea imagina un interludiu amoros la București, ca și cel al poetului Ladima din Patul lui Procust. În august 1922, întors refăcut fizic și psihic de la Budaki, după procesele de la Casație, Demetru s-a îndrăgostit din nou. Sau, mai degrabă, a făcut o pasiune pentru o actriță tînără venită de la Bîrlad, trimisă la el de niște prieteni din timpul războiului, ca să-i netezească drumul în carieră”. Există vreun indiciu al acestei flame? Nicidecum. Imaginația e suverană. 

Am decis să duc la capăt lectura dintr-o curiozitate care depășește cadrul subiectului. Căci nu e prima dată cînd văd „la lucru” modul acesta de a amesteca date peste date, unele dintre ele certificabile, altele mai puțin, și raționamente iluzorii. Cazul-limită: scenariile conspiraționiste privitoare la îmbolnăvirea lui Eminescu. Față de acestea, cartea de azi pare inocentă. N-o suspectez pe autoare de rea-credință. Pasiunea ei e reală și, atît cît îmi pot da seama, nu are în spate vreo „agendă” ideologică. Ce îi reproșez ține de procedură: în loc să-și testeze germenii ipotezelor căutîndu-le vulnerabilitățile și, eventual contracarîndu-le, ea le înlătură dintr-o singură mișcare retorică („pare să fie...”, „e de bănuit că...”, „nimic nu ne oprește să bănuim” ș.a.m.d.) și adaugă nonșalant, în schimb, noi și noi straturi de fantezie care ajung să sufoce punctul de plecare. 

Mi s-ar putea răspunde că, fiind vorba de un eseu, asemenea libertăți sînt îngăduite. Adevărul e că depinde. Simțul bunei nuanțe ar trebui să planeze totuși asupra oricărei litere scrise. Cînd doamna Ana Olos sugerează, de pildă, că autorul Scrisorii pierdute ar putea fi tatăl natural al lui Urmuz doar pentru că, vreme de zece luni, a fost revizor în Argeș și Vîlcea, deja mi se pare că lucrurile scapă de sub control. E Caragiale, totuși, nu Cristi Borcea... Că Urmuz (Demetru Dem. Demetrescu-Buzău) ar fi fost, din pricini de nume, traumatizat de apariția broșurii Mitică și că ar fi suferit, din partea colegilor de școală, un veritabil bullying din această cauză, e afirmat fără nici cel mai mic temei documentar. 

Mi-e cu neputință, iarăși, să înțeleg de unde extrage Ana Olos (mi-e mai comod să-i spun așa decît Anagaia) ideea că scriitorul ar fi putut fi implicat într-un complot menșevic menit să-i asasineze pe cei care adoptaseră noua Constituție. Formulate, e-adevărat, ca insinuări, aceste fraze nu-s totuși mai puțin nerezonabile. Și de unde pornesc ele? Din amintirile lui C. Beldie, care l-ar fi zărit „umblînd bezmetic noaptea pe străzi, așteptînd prin ganguri după, slăbiciunea lui!, servitoare”. Pentru Ana Olos însă aceste deambulări (ele singure, fără alte „atele” argumentative) ascund enigmatice planuri ucigașe. „În cazul morții sale nici nu s-a pus problema unei crime și, cu atît mai puțin, a unui «omor ritual», chiar dacă azi n-am exclude nici aceste posibilități”, mai scrie autoarea, deconcertant, într-un rînd. Cum așa? Ce ne îndreptățește să nu le excludem? Ce noi dovezi au apărut astfel încît ipoteza să poată fi măcar luată în calcul? Nu ni se spune nicăieri. Ceea ce, sub raport științific, e unfair. Primim, în schimb, opt pagini și jumătate de năluciri despre cum Urmuz ar fi făcut o pasiune pentru Lizica Codreanu (fără nici o probă, doamna Olos afirmă cu de la sine putere că „e foarte probabil ca grefierul să fi fost unul dintre obișnuiții vizitatori ai familiei”), despre un film, Țigăncușa de la iatac, la a cărui premieră scriitorul ar fi asistat și care, ni se povestește în detaliu, ar fi funcționat ca trigger (protagonista „se identifică în mintea sa tulburată cu Lizica, iar el e îndrăgostitul refuzat”) și, în fine, despre momentul ultim, cînd: 

„E noaptea de 22-23 noiembrie, lună plină. Îi vin în minte versuri de Fundoianu: «Sînt lîngă tine și tu nu mă vezi – / sînt poate golul / în care te apleci, / sînt poate golful / de liniște. / Sînt umbra ta culcată pe nisip...» Repetă pentru sine: «Sînt lîngă tine și-mi încarc pistolul – / tu nu mă vezi, / continui fila unde l-ai lăsat / Pe Werther»”.

În mod normal, aș face apel la bunul-simț al cititorului, în stare să respingă spontan asemenea închipuiri, și aș lăsa lucrurile așa cum au căzut. Dar nu cumva tocmai tăcerea politicoasă (și-aici invoc din nou situația lui Eminescu) duce la proliferarea în spațiul public a unor fake news pe care, cu un minim efort, istoricii literari le-ar fi putut opri din fașă? Căci informația contrafăcută se combate prin informație precisă. Dacă-i bal, bal să fie. Singurul amănunt verificabil (am făcut-o, trust me...) de aici e cel legat de fazele lunii. În rest, totul e cu desăvîrșire fals. Premiera peliculei invocate a avut loc, la cinema „Clasic”, pe 30 decembrie, nu pe 1 noiembrie (așa cum se arată convinsă autoarea acestei Căutări...), la mai bine de o lună, așadar, de la moartea lui Urmuz. Punct. Nici versurile lui B. Fundoianu n-ar fi putut fi psalmodiate de sărmanul sinucigaș din motivul simplissim că ele aveau să apară în această formă abia șapte ani mai tîrziu, în volumul Priveliști (1930), și sînt de negăsit în varianta pe care poetul o publică (sub semnătura „Fd”) în Rampa, an V, nr. 1117, 20.07.1921, p. 1. Case closed. Odată cu cartea. 

image

 Magda Cârneci, Vremea poemului înalt, poeme alese de Al. Cistelecan, Editura Cartier, 2022.

„Le citez cu deferență”, scriam în urmă cu mulți ani (mai 2012) în România literară despre niște prefețe semnate de Al. Cistelecan, deși, adăugam, „formula lui critică, abuziv empatică, mi-e în continuare străină”. Nu mi-am schimbat părerea. Cred în continuare că avem de-a face cu un foarte avizat, pasionat, elegant și calofil comentator de poezie și-mi păstrez rezervele dintotdeauna față de felul cum acesta își poziționează exegezele. Prefer, ca să spun așa, acuții, incisivii, sniper-ii. S-a întîmplat însă ca, de curînd, să recitesc sistematic eu însumi o poetă care amîndurora ne place mult (am numit-o pe Magda Cârneci) și să ajung, astfel, la antologia pe care, nu demult, Cistelecan a îngrijit-o, Vremea poemului înalt. 

Nu știu în ce măsură titlul a fost alegerea exclusivă a selecționerului, dar aș fi putut paria că, pus să aleagă dintre mai multe opțiuni, la acesta s-ar fi oprit. Nimic malițios în ce spun: simplu „joc de societate” cu mine însumi, pentru care ar fi absurd să-l învinovățesc pe Cistelecan. Și totuși: parcă prea e totul predictibil aici. Începînd cu problematizarea postmodernismului, repudiat, desigur, și folosit ca instrument de valutare inversă, continuînd cu singularitatea autoarei în tabloul de grup al generației. Știm. Cum știm și că, după manual, fibra civică se împletește la Magda Cârneci cu aceea spirituală, sau, cum îi place criticului să ambaleze lucrurile, „programatismul inițial și originar al Magdei devine astfel, inevitabil cu vremea, demonstrativism, iar poemele – și volumele și mai și – se transformă în expediții demonstrative, în transcendențe, în procesualități vizionare conduse de o idee sau, mai bine spus, de un elan ideatic, de o febră a ideilor ca atitudine”. 

Deși scrise „ieri”, observațiile acestea datează deja. Sînt, în felul lor, preconcepute. La fel cum preconcepută e impresia lui Cistelecan că poemele din recentul Viață (2016), declarate „ocazionale”, chiar ar marca instaurarea unui prag al „renunțărilor”. Adevărul adevărat e că destule dintre ele provin din sumarele unor volume mai vechi, de felul emoționantului „Quasisonet de iubire care începe așa: „De ce, de cîte ori îl văd înainte pe stradă / sau doar mi se pare că-i zăresc spatele în mulţime, / printre umeri și pneuri, asfalt și vitrine, / o spaimă atroce mă copleșește, o căldură ciudată, o greaţă și fulgerător, împotriva voinţei, trec strada?”. Și pe care-l cam știm cu toții din 1992. 

Cosmin Ciotloş este critic literar și lector la Facultatea de Litere din București. Cea mai recentă carte publicată:Cenaclul de Luni. Viața și opera, Pandora M., 2021.

1025 16 coperta corin braga jpg
Străinătăți, stranietăți și alte fantasme literare
Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.
p 17 2 jpg
Pînă la capătul drumului
Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.
1025 17b cover1 jpg
Solo & solos
Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.
image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.
1020 16 catre paradis jpg
Paradisul uitat
Negarea radicală a „binarității”
1020 17 Cea care priveste lumea foto Jonathan Michel jpg
Un festival nou în oraș
Minunați performerii cehi, care au făcut slalom prin muzica acelor ani, cu o reconfortantă autoironie, jonglînd cu imagini, costume, coregrafii și mai ales muzică.
BUN MRM 15 noiembrie landscape jpg

Adevarul.ro

image
Românca desemnată „Omul anului“ în Anglia. Cristina este șoferiță de autobuz în orășelul Hertford. „Ne face ziua mai frumoasă“
O șoferiță de autobuz, originară din București, a primit titlul „Omul anului”, acordat de o comunitate din Anglia. Cristina a întrunit cele mai multe voturi din partea membrilor comunității.
image
Tiramisu alb, un desert spectaculos, cu succes garantat. Secretul prăjiturii cu gust demențial
Nu doar că este delicios, ci este și simplu de făcut. Tiramisu alb este desertul de care nu te mai saturi. Rețeta necesită doar câteva ingrediente și multă răbdare, pentru că se servește a doua zi. Dacă este ținut la rece 24 de ore, rezultatul va fi unul spectaculos.
image
Cine este doctorița înjunghiată mortal în Franța. Tânăra se pregătea pentru rezidențiat
O tânără româncă, care se afla în Franța pentru a-și pregăti rezidențiatul, a fost descoperită moartă într-un apartament. Tragedia s-a petrecut în orașul Amiens, într-un apartament închiriat de ea prin platforma Airbnb.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic