Oraşul şi oamenii

Publicat în Dilema Veche nr. 544 din 17-23 iulie 2014
Oraşul şi oamenii jpeg

● James Joyce, Oameni din Dublin, traducere de Frida Papadache, Editura Litera, 2014.

James Joyce era un tînăr de 22 de ani cînd a scris prima povestire a acestui volum. Cum am menţionat şi cu altă ocazie, primele proze au apărut în Irish Homestead, publicaţia unei organizaţii agricole, la îndemnul unui redactor impresionat deopotrivă de talentul şi de sărăcia tînărului Joyce. După primele trei povestiri, Joyce a întrevăzut însă posibilitatea de a scrie un volum întreg de proză scurtă, care să funcţioneze mai degrabă ca un roman cu mai multe episoade – gîndite şi aranjate astfel încît să marcheze ipostazele vieţii, de la copilărie spre maturitate –, personajul principal fiind unul colectiv, locuitorii oraşului natal.   

Într-o scrisoare din 1905 trimisă editorulul său, Joyce îşi exprima o nedumerire personală: „Nu cred că vreun scriitor a mai prezentat pînă acum lumii oraşul Dublin. De mii de ani a fost una dintre capitalele Europei, e considerat cel de-al doilea oraş al Imperiului Britanic şi e de trei ori mai mare decît Veneţia. Mai mult, datorită unor împrejurări, pe care nu le pot aminti aici, cred că expresia dubliner are un înţeles deosebit şi mă îndoiesc că se poate spune acelaşi lucru despre londonez sau parizian, care au fost folosite de scriitori, ambele ca titluri. Din cînd în cînd văd că sînt anunţate în listele editorilor cărţi cu subiect irlandez şi sînt de părere că oamenii ar fi gata să dea bani pentru a cunoaşte atmosfera specială de decrepitudine care, sper, învăluie povestirile mele.“

Se înţelege din această scrisoare nu doar intenţia lui Joyce de a pune Dublinul pe harta literară a lumii, dar şi ambiţia lui de a da lovitura cu o carte puternică despre o lume şi un mediu prea puţin cunoscute, în tonuri deloc măgulitoare. Căci toate povestirile sînt fragmente ale condiţiei umane, dramatice prin lipsa lor de speranţă, din viaţa apăsătorului Dublin: au ca personaje oameni simpli, cu vieţi pline de greutăţi şi de frustrări, cu toţii prinşi în mecanismul necruţător şi impasibil al oraşului. Joyce aşa vedea Dublinul şi despre asta voia să scrie în povestirile sale: „Intenţia mea a fost să scriu un capitol din istoria morală a ţării mele şi am ales Dublinul ca scenă pentru că oraşul mi-a părut a fi centrul paraliziei. Am încercat să-l prezint publicului în patru ipostaze: copilărie, adolescenţă, maturitate şi viaţă publică. Povestirile sînt aranjate în această ordine. În cea mai mare parte, l-am scris într-un stil de o zgîrcenie scrupuloasă şi cu convingerea că numai cineva foarte cutezător ar îndrăzni să modifice, să deformeze chiar, prezentarea a ceea ce am văzut şi auzit.“ Această ultimă frază trebuie înţeleasă ca o încercare a lui Joyce de a-l convinge pe editorul cărţii de valoarea ei realistă, de document. La acea vreme, subiectele povestirilor sale şi limbajul vulgar folosit de personaje erau greu de acceptat, motiv pentru care, vreme de cîţiva ani, publicarea volumului este de-a dreptul abandonată, Joyce refuzînd să facă modificări de substanţă. Faptul că „povestirile duhnesc a cenuşare şi buruieni şi măruntaie“ era o realitate pe care scriitorul nu accepta să o fardeze. 

Fidel propriei viziuni artistice, foarte încrezător în valoarea literaturii sale şi extrem de ambiţios, Joyce a încercat din răsputeri să  găsească alţi editori interesaţi de aceste povestiri. După infinite tracasări, Oameni din Dublin a fost publicat, la un deceniu după scriere şi într-un tiraj minuscul, de 1250 de exemplare, trecînd aproape neobservat. Nici temerile editorilor, nici aşteptările scriitorului n-au fost confirmate de public sau de critici. N-au existat procese penale, nici scandaluri, vînzările au fost mici, iar recenziile – banale. Joyce a fost dezamăgit, dar a continuat să scrie (între timp, terminase romanul cvasiautobiografic Portretul artistului la tinereţe şi începuse să scrie Ulise, roman în care multe dintre personajele povestirilor revin în roluri episodice), iar şapte ani mai tîrziu, în 1922, succesul romanului Ulise avea să-i aducă definitiv consacrarea şi celebritatea.

Cele 15 povestiri ale cărţii – scrise, aşa cum menţionam, precum episoadele distincte ale unui roman de mediu – se constituie într-un traseu deopotrivă pe străzile şi prin inima Dublinului, o călătorie dinspre copilărie şi adolescenţă spre maturitate şi, în cele din urmă, spre moarte. Geniul lui Joyce se vede inclusiv din felul în care a gîndit volumul, care se deschide şi se închide cu un mort – unul real, în povestirea „Surorile“, celălalt imaginar, în povestirea „Cei morţi“ –, această călătorie existenţială schimbînd vocea narativă la persoana întîi, prezentă în povestirile copilăriei, cu vocea unui narator omniscient, dar distant din povestirile maturităţii. Această îndepărtare este susţinută de însăşi tema povestirilor care vorbesc, în fond, despre înstrăinare şi ratare, despre limitele umane, despre felul în care viaţa cu circumstanţele ei, simbolizate aici de marele organism al oraşului, subjugă şi macină destinele oamenilor. „Vreau să dezvălui spiritul acelei hemiplegii sau paralizii pe care mulţi o consideră a fi un oraş“, scria Joyce într-una din scrisorile sale din perioada elaborării acestor povestiri. Prin această metaforă a paraliziei putem „citi“ – aşa cum mulţi comentatori ai cărţii au făcut-o deja –  majoritatea situaţiilor în care ajung personajele. Este vorba, aproape de fiecare dată, de o formă de blocaj şi abandon în faţa vieţii, dar, mai ales, în faţa morţii.  

Paralizia preotului Flynn din chiar prima povestire este concretă, de ordin fizic, dar ia alte forme în cazul tuturor celorlalte personaje din carte. Fiecare se confruntă cu propriile limitări şi imposibilităţi, fie că e vorba de cele emoţional-sentimentale (cum se întîmplă cu protagoniştii din „Evelina“, „Ţarină“ şi „Un caz penibil“), creatoare (cum se întîmplă cu protagonistul din „O mică înnorare“), financiare (în „După cursă“), spirituale (în „Diverse aspecte“), politice (în „Ziua iederii la sediul Comitetului“) sau, pur şi simplu, existenţiale (în „Cei morţi“). Un alt aspect foarte comentat al acestor povestiri este viziunea anticlericală a lui Joyce care găsea catolicismul responsabil în bună măsură pentru decăderea spirituală a ţării sale. În multe dintre aceste povestiri – începînd chiar cu prima, cea care dă tonul cărţii în multe privinţe – se remarcă influenţa nefastă a Bisericii, fie în cadrul familiei, al educaţiei sentimentale (cum se întîmplă în „O întîlnire“ şi în „Pensiunea de familie“), fie în ceea ce priveşte domeniul public al afacerilor (în povestiri precum „Ziua iederii la sediul Comitetului“ şi „Graţia divină“). Cea mai comentată povestire este „Cei morţi“, cea mai lungă şi cea mai complexă din carte, văzută unanim drept capodopera volumului. Cronologic vorbind, este ultima povestire scrisă, şi tot ea închide şi cartea.

Dacă vorbeam la început despre felul în care Joyce percepea Dublinul ca pe o formă de paralizie care anihilează viaţa locuitorilor săi („oraşul mi-a părut a fi centrul paraliziei“), de data aceasta sentimentele scriitorului sînt atinse de o vagă melancolie faţă de oraşul natal. Scrisă în 1906, pe cînd Joyce se afla în Italia şi trecea printr-o perioadă nefastă profesional, iar manuscrisul volumului încă nu-şi găsea editor, povestirea oferă o imagine pozitivă concetăţenilor săi. Îi scria Joyce fratelui său, Stanislav: „Cînd mă gîndesc uneori la Irlanda, mi se pare că am fost inutil de sever. N-am exprimat în nici un fel (în Oameni din Dublin cel puţin) atracţia exercitată de acest oraş, căci nu m-am simţit în largul meu de cînd l-am părăsit, cu excepţia Parisului. Nu i-am exprimat izolarea ingenioasă şi ospitalitatea. Din cîte pot să-mi dau seama, această ultimă «virtute» nu există nicăieri altundeva în Europa. I-am nedreptăţit frumuseţea: căci are, după părerea mea, o natură mult mai frumoasă decît ce-am văzut prin Anglia, Elveţia, Franţa, Austria sau Italia.“ Aşa se face că discursul protagonistului de la masa festivă de Crăciun este foarte cald la adresa irlandezilor şi povestirea poate fi privită şi ca un omagiu adus de Joyce Dublinului în/la sfîrşit.

„Cei morţi“ excelează însă prin felul în care sentimentul deşertăciunii se insinuează în cadrul festiv al petrecerii anuale, unde oamenii se adună pentru a conversa, a bea şi a mînca împreună, a cînta şi a dansa. Buna dispoziţie a întîlnirii, emoţia sărbătorii, gregaritatea petrecerii sînt permanent concurate de un sentiment al absenţei, al lipsei. Protagonistul resimte nevoia unui moment de tandreţe cu soţia sa, tocmai cînd ea se închide din cauza unei amintiri de demult. (În paranteză fie spus, acest moment i-a fost inspirat lui Joyce de biografia sentimentală a Norei Barnacle, soţia sa.) Viziunea pe care o are protagonistul în finalul povestirii – printre cele mai comentate pagini ale literaturii lui Joyce – vin să închidă copleşitor acest volum care pune în scenă, de la un capăt la altul, diverse forme de revelaţii despre viaţă şi moarte. 

landscape 1 febr jpg
UN TRIO DE COMPOZITORI, UN TRIO DE MUZICIENI și UN FLAUT DE AUR
Primul concert al lunii februarie (miercuri, 1 februarie 2023) la Sala Radio propune publicului un trio de mari compozitori – MOZART, BACH și MENDELSSOHN – alături de un trio de apreciați muzicieni români.
p 8 2 foto C  Hord jpg
George Banu
De aceea, textele lui George Banu nu doar informează, ci formează. Cititorul îi va rămîne mereu dator, iar Dilema veche îi va rămîne mereu recunoscătoare.
981 16 coperta1 jpg
Retrospectiva anului poetic 2022
În concluzie, aș adăuga că e îmbucurătoare această diversitate de tonuri și de voci din poezia românească de azi.
p 17 2 jpg
Lup singuratic
The Card Counter, cel mai recent film al lui Paul Schrader, demonstrează cît de ușor am ajuns să folosim termenul de „bressonian” pentru a descrie în viteză orice film care promite interpretări minimaliste și o anume reticență pentru spectacol.
981 17 Breazu jpeg
No fun
Aici e Iggy dorindu-și și nereușind să-l imite pe un alt Iggy, cel dintr-o altă eră.
981 21 Iamandi jpg
Revoluția română, între previzibil și spontan
Pe această pantă a căzut comunismul, și cu toate că pare a se sfîrși brusc în 1989, parcurgerea ei a durat aproximativ douăzeci de ani.
MRM 7ian12feb vertical jpg
„Moștenitorii României muzicale”: Violin in love cu Valentin Șerban și Daria Tudor
Pentru îndrăgostiții de muzică, un recital-eveniment la Sala Radio susținut de violonistul Valentin Șerban, cîștigătorul Concursului Enescu – ediția 2020/2021, și pianista Daria Tudor: „Violin in love”.
AFIS 27 ian 2023 Sala Radio jpg
Soprana Valentina Naforniță - invitată specială la Sala Radio
Soprana VALENTINA NAFORNIȚĂ, aplaudată pe scena marilor teatre lirice ale lumii – de la Staatsoper (Viena), Opéra national de Paris, Opéra de Lausanne, Théatre des Champs-Elysées (Paris) sau Teatro alla Scala (Milano) - este invitată specială pe scena Sălii Radio.
George Banu jpeg
George Banu (1943 – 2023)
Pentru mai mult de un deceniu, George Banu a fost unul dintre cei mai valoroși colaboratori permanenți ai revistei noastre.
lanscape Sala Radio Tetrismatic png
Muzica creată ca niște piese de tetris: „TETRISMATIC”, un concert ca o aventură sonoră și vizuală
Joi, 26 ianuarie 2023, de la 19:00, Sala Radio va fi scena evenimentului „TETRISMATIC - Enjoying the Game of an Unexpected Journey”, în care saxofonistul CĂTĂLIN MILEA și invitații săi vor susține o „călătorie muzicală ca un joc”
Idei pentru weekendul prelungit  Sursa imagine Opera Comica pentru Copii jpeg
Reprezentații suplimentare programate pentru musicalul ,,Sunetul Muzicii”
La cererea publicului, pe 21 și 22 ianuarie 2023 au fost programate două reprezentații suplimentare ale musicalului „Sunetul Muzicii”, în regia lui Răzvan Mazilu.
p  16 Benjamin Labatut WC jpg
Spre abis
Pe scurt, Labatut ne oferă o ficționalizare a formulării Principiului Incertitudinii și a Interpretării Copenhaga.
980 17 DN83 foto Denisa Neatu jpg
Două povești (nu doar) de dragoste
Ceea ce funcționează aici însă este dinamica coregrafică și ideea individului ca rezultantă a mediului și a istoriei.
Joaquín Sorolla, Odalisca, ulei pe pânză, 1884 (afis) jpg
Art Safari va fi deschis tot anul: 3 ediții în 2023 - Primul sezon începe în 10 februarie și aduce mult-așteptata expoziție retrospectivă a unui mare modernist român – Ion Thedorescu-Sion, Impresionism spaniol, Prix Marcel Duchamp și Young Blood-ul d
Primul sezon celebrează 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul „Maestru al luminii” - Joaquin Sorolla.
p 15, Munch, Tipatul jpg
Coșmar, Țipăt și Mozart
Füssli nu pictează o scenă erotică, ci o experiență mnemonică sau onirică. Fără cenzură, dăruire completă. Aceasta-i sursa coșmarului.
979 COPERTA 16 sus BAS png
Modificare și aliniere
Romanul este atît un traseu spre adevăr, cît și o continuă negare a acestuia.
979 COPERTA 16 jos Marius jpg
Obsesie, pasiune, durere
Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.
p 17 jpg
Două debuturi importante disponibile online
Două dintre cele mai importante filme lansate în 2022, EO și Crimes of the Future, aparțin unor octogenari. Lucru care m-a inspirat să profit de un foarte util program curatoriat de platforma MUBI.
979 17 Biro coperta1 jpg
Filiera basarabeană
Nu cred că am dus vreodată lipsă de dive în cultura noastră pop – înainte de ’90, Angela Similea ori Corina Chiriac dominau preferințele și colecțiile de discuri Electrecord, dominație de gen ce s-a păstrat și în anii ’90
979 22 coperta1 jpeg
Rushdie neînțelesul
El însă a ajuns în această situație pentru că nu a avut cum să fie altfel decît el însuși.
p 23 Fiinta retractata si refractata, spionata de constiinta sa, 1951 jpg
Victor Brauner – Retractarea sau „retragerea în sine“
Prin reinstaurarea imaginilor mitice, căderea este „răul eliberator“ care conduce la obţinerea elixirului vieţii (Gershom Scholem, La Kabbale et sa symbolique, Payot, Paris, 2003).
Afis Lettre jpg
De Ziua Culturii Naționale, dezbatere despre viitorul presei culturale tipărite, organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții
Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întîlnire cu tema Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil
Afis 13 ian 2023 Sala Radio jpg
Concert de Ziua Culturii Naționale la Sala Radio
Vineri, 13 ianuarie 2023 (de la 19.00), primul concert al noului an pe scena Sălii Radio va fi prezentat cu ocazia Zilei Culturii Naționale și se va desfășura sub bagheta lui ADRIAN MORAR, dirijor al Operei Naționale Române Cluj-Napoca.
MRM ian15 2023 portrait jpg
„Moștenitorii României muzicale”: turneu susținut de pianista Kira Frolu
Câștigătoarea bursei “Moștenitorii României muzicale” – ediția 2022, va susține o serie de recitaluri-eveniment ce vor avea loc la Brașov, București și Timișoara

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.