O carte a limitei

Publicat în Dilema Veche nr. 861 din 8 - 14 octombrie 2020
O carte a limitei jpeg

● Emilian Galaicu-Păun, A(II)Rh+eu & Apa.3D, Editura Cartier, 2019.

În cazul celor două cărți gemene ale lui Emilian Galaicu-Păun, A(II)Rh+eu, puterea cuvîntului nu e doar o simplă asociere uzată de termeni. La Emilian Galaicu-Păun reprezintă mult mai mult. Limbajul determină universuri semantice ce nu-și află finitudinea în cele două cărți, ci într-un punct imprecis din afara lor. Interesant este că între A(II)Rh+eu și Apa.3D sînt numeroase vase comunicante. O carte nu poate exista fără cealaltă, prima hrănind-o pe cea de-a doua și invers. Pentru o mai bună înțelegere trebuie să vedem ce poeme se scurg unele în altele sau cum și-a creat Emilian Galaicu-Păun sistemul de relații dintre cele două cărți. Poemul „Liebestod” din A(II)Rh+eu trebuie citit împreună cu Poemul final din Apa.3D. Sîngele din prima carte își află complinirea în Poemul-fluviu din Apa.3D. Toate indiciile despre sînge au nevoie pentru a recrea viață de toate indiciile despe apă. Căci „sîngele apă nu se face”.

Forța vitală vine din sînge și este hrănită cu apa vie. Asta face ca iubirea dintre doi oameni („50 neîmpliniți” și „încă 19”) să se tot nască, să rămînă perpetuu la pasiunea și la prospețimea inițială. În carte, această iubire este pusă pe seama lui Merlin, vrăjit de frumoasa Niniane: „«(într-o lume făcută din blocuri-turn, tot mai puţine – de fildeş)! Grădini / suspendate, iubirile, care transformă grădina botanică într-o pădure / fermecată şi unde de jur împrejur, ’n toate tufele de păducel, printre spini, / înfloreşte pasiunea lui Merlin vrăjit de frumoasa Niniane. […] // cîtă vreme, în ciuda atracţiei fizice, ştiu să păstreze cu graţie distanţa / cuvenită, ca între jurnalul Mariei Başkirţeva şi al lui Gombrowicz.) dornici / să se-arunce-ntr-un lung bungee jumping à deux, fără coarda lor de siguranţă, / unu-n braţele altuia şi – […] de pe cel mai înalt zgîrie-nori. Nici // douăzeci, ea. cel mult douăzeci, lui. acum în egală măsură aproape – / doar că-n sensuri opuse, căci dragostea este ca moartea – de inexistenţă. / cît or fi şi-or trăi, practicînd însuşi mersu-împreună (Platon, Diotima)…»“.

Să nu uităm că semantica poeziei lui Emilian Galaicu-Păun depinde de pliurile limbajului. Autorul se străduiește și reușește să-și creeze propriul lui cod de comunicare, apelînd la tot felul de tehnici pe care tot el le-a invitat în cărțile anterioare. Dacă, în volumele de pînă acum, miza acestora era scoaterea în evidență a posibilităților limbajului, inclusiv cel neliterar, cum ar fi limbajul grafic și inserțiile sale în text – așadar, Emilian Galaicu-Păun practica un soi de textualizare rece, pur intelectuală –, de data aceasta, mesajul se regăsește în cod, iar acest cod devoalează o componentă pur umană. Ce poate fi mai real în viață decît dragostea? Poate derivatele ei: durerea, ruptura, rana.

Unele poeme trec dintr-o carte în alta îmbogățindu-se reciproc. Nimic nu este stabil aici, totul e în mișcare. Perspectivele din care citim poemele redau realități diferite. Dragostea în toate ipostazele ei, inclusiv în ipostaza clandestinității ce degajă parfum de mister și de pasiune mai presus de omenesc. Dar cele mai poetice și reale sînt ipostazele de bărbat și cele de femei. Și de aici vine poezia. A simți lumea ca un bărbat fiind totuși femeie versus a simți lumea ca o femeie fiind totuși bărbat. Un dans copleșitor al emoțiilor. „Le Deuxième Sexe, pour les connaisseurs. Sexul slab. / (Şi cu primul, tot el sexul tare, cum se – cînd o fac? Dăruindu- / i-se fără prihană? sau apropriindu-şi-l, dintr-o atingere?) / Iar odată cu iniţierea, de-acum înainte – şi sexul frumos. / (Frumuseţea aceea prin care sîntem vulnerabili sînt / – de la Ingeborg Bachmann citire –, de unde se-arată ingenuă / ca-n Musée d’Orsay, pusă în ramă, Originea lumii.)” (Eu, geamăna) Ar putea fi citate mai multe poeme pentru susținerea acestui demers, cum ar fi „Sex libris”.

Emilian Galaicu-Păun scrie o carte despre dragoste și durere (rană), plină cu mirosuri exotice, cum ar fi cel de rodie. Tehnicile de limbaj cad într-un plan secund și, chiar dacă după multe cifruri, se revelează iubirea ca amplitudine a cărnii și a sufletului. Cele două cărți, ce se varsă una în alta, ca într-o „la petite mort”, formează împreună un volum puțin spus remarcabil, o carte a limitei, o carte pe viață și pe moarte.

Şerban Axinte este scriitor şi critic literar. Cea mai recentă carte: My murderer’s chant and other poems (2006-2016), traducere de Ioana Miron, Editura Vinea, 2017.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

3665468 m jpg
Echipa medicală a lui Diego Maradona, acuzată că a ignorat semnele privind agravarea stării sale
În cadrul procesului privind cazul Diego Maradona, un medic legist a acuzat echipa medicală a starului argentinian decedat în 2020. Acesta susține că nu s-a ținut cont de „semnalele de alarmă” referitoare la starea de sănătate a fostului fotbalist.
cloud mystery greece public domain jpg 1392x782 jpg webp
Cerul Greciei a uimit turiștii și localnicii, după ce un nor luminos și-a făcut apariția. Oamenii au crezut că este un OZN, însă meteorologii au explicat fenomenul
Un nor strălucitor a apărut pe cerul Greciei, într-un moment în care în jur nu se vedea niciun alt nor. Imaginile au stârnit rapid speculații despre OZN-uri, însă meteorologii au explicat fenomenul.
image png
Alina Pușcău a început tratamentul pentru cancer. Primele simptome au apărut deja: „Am slăbit 10 kilograme”
Alina Pușcău trece printr-o perioadă extrem de dificilă după ce a fost diagnosticată cu cancer la sân. Vedeta a început deja tratamentul și, deși organismul a început să resimtă efectele acestuia, încearcă să rămână optimistă și să privească înainte. Recent, aceasta a vorbit cu emoție despre starea
image png
Epidemia de Ebola continuă să se extindă. 2.000 de decese au fost confirmate din cauza bolii
Autoritățile locale din Republica Democratică Congo (RDC) au anunțat marți că numărul deceselor cauzate de boala provocată de virusul Ebola a depășit 2.000, jumătate din acestea înregistrându-se în ultimele 20 de zile.
proteste profesori legea salarizarii jpeg
Trei organizaţii sindicale resping legea de salarizare a personalului din învăţământ. „Nu răspunde revendicărilor”
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" şi Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater" resping categoric propunerea privind salarizarea personalului din învăţământ, prezentată în data de 11 august.
FotoJet (40) jpg
Cum s-a lăsat fotografiată Rihanna alături de cei trei copii ai săi. Artista i-a dus în locul în care a copilărit
Rihanna și A$AP Rocky au realizat o vacanță emoționantă de familie în Barbados, țara natală a artistei. Cântăreața le-a arătat celor trei copii ai săi casa din copilărie de pe strada care îi poartă numele, împărtășind cu fanii imagini rare de pe insulă și un mesaj profund despre trecerea timpului.
woman portrait hat jpg
Ce ești gata să lași în urmă în august 2026, în funcție de luna în care te-ai născut?
August 2026 vine cu un moment de bilanț pentru fiecare lună de naștere. Află ce obicei, teamă sau capitol din trecut e timpul să lași în urmă și să faci loc pentru ceva nou.
Programul Rabla
Mașinile vechi vor fi mai ușor de reciclat. Noile reguli UE pentru vehiculele scoase din uz intră în vigoare din 13 august
Noile reguli europene privind proiectarea, producția, colectarea și tratarea vehiculelor scoase din uz intră în vigoare la 13 august 2026. Regulamentul (UE) 2026/1738 a fost adoptat la 8 iulie și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 24 iulie.
Înmormântarea în masă a 79 de prizonieri de la Phaleron (© Hel­lenic Min­istry of Cul­ture and Sports. Ephor­ate of An­tiq­ui­ties of Piraeus and Is­lands / Faliron Delta Excavation Archive)
Misterul bărbaților înlănțuiți descoperiți în groapa comună din Phaleron, primul port al Atenei antice
Analiza chimică a dinților și oaselor provenite de la 163 de indivizi din cimitirul antic de la Phaleron, aflat în apropierea Atenei, oferă o nouă interpretare asupra unui episod de violență colectivă din secolul al VI-lea î.Hr.