Muntele de la miezul nopţii

Publicat în Dilema Veche nr. 450 din 27 septembrie - 3 octombrie 2012
Muntele de la miezul nopţii jpeg

● Jean-Marie Blas de Roblès, Muntele de la miezul nopţii, traducere din limba franceză de Doru Mareş, Colecţia „Fiction Connection“, Editura Trei, 2012.

Algerian prin naştere, francez după aceea, filozof de formaţie, călător de vocaţie şi arheolog activ, Jean-Marie Blas de Roblès a rupt gura tîrgului planetar abia ca scriitor, în 2008, cu Acolo unde tigrii sînt la ei acasă, un roman masiv la care a meşterit nu mai puţin de un deceniu. Cartea respectivă, cu enigmele ei baroce şi cu ficţiunile ei erudite, umilea stilul Dan Brown şi rafina proza de mistere, încasînd vreo trei premii curat literare.

După numai doi ani, scriitorul revine cu Muntele de la miezul nopţii, dar succesul nu se mai repetă. De astă dată, povestea nu mai mizează pe amplitudini labirintice, ci preferă un soi de poezie melancolică, propunînd ca personaj un bătrîn solitar, straniu şi cumsecade, paznic de liceu iezuit în Lyon-ul anilor ’80, pasionat în tăcere de religia Tibetului. Graţie mai tinerei Rose, care locuia în acelaşi imobil cu el, bătrînul ajunge să vadă pe viu Lhasa, după care, cu visul împlinit, se lasă să moară în timpul zborului de întoarcere, cînd avionul se afla deasupra Berlinului. Ultimele lui cuvinte – un secret pe care i-l mărturiseşte tinerei Rose – complică întrucîtva biografia personajului, dar nu într-atît încît să te ia cu ameţeală. Ameţitoare e abia continuarea aleasă de scriitor, prin care face ţăndări cam toate clişeele privitoare la literatura de mistere.

Romanul se încheie, practic, cu un soi de cercetare istorică asupra posibilităţii ca secretul mărturisit de bătrîn să fie adevărat, însă tocmai ancheta aceasta – demitizantă cu aplomb şi şarmant de lămuritoare – sporeşte misterul din jurul ciudatului bătrîn. Epica subţirică de pînă aici se învîrtoşează prin această investigaţie finală, frizînd dintr-o dată literatura senzaţională bună.

dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.

Parteneri

Turcia și atracțiile sale de top Colaj
Revelion în Turcia - trei destinații de top. Cu cine concurează Istanbul și Antalya
Dacă sunteți în căutarea unui loc magic pentru a întâmpina Anul Nou, Turcia ar putea fi destinația perfectă. Trei locații de vis promit o vacanță de neuitat, fie că doriți să sărbătoriți în inima unui oraș vibrant, să călătoriți pe tărâmuri de basm sau să vă relaxați sub soarele Mediteranei.
Photo credit  Vlad Cioplea jpeg
INTERVIU Mara Bugarin, actriță în „Moromeții 3“: „Bunicul meu a murit într-o închisoare pentru o piesă de teatru antisistem“
Pentru Mara Bugarin, filmul „Moromeții 3“ este mai mult decât o experiență unică, e o legătură profundă cu trecutul propriei sale familii.
cosmin avram in frankfurt png
Merită să muncești în Germania? „Prețurile la alimente sunt ca în România, salariile încep de la 1.600 de euro lunar”
Vloggerul Cosmin Avram a vizitat Germania și a vorbit cu doi români din Frankfurt despre costul vieții din metropola germană. Prețurile la alimente sunt aproximativ la fel cu cele din România, iar salariile încep de la 1.600 de euro.
image png
Și-a înșelat iubita care nu poate deveni mamă cu fosta celui mai bun prieten: „Iubita mea a trecut printr-o menopauză precoce”
Un bărbat în vârstă de 39 de ani a dat dovadă de lipsă de principii morale atunci când și-a înșelat iubita cu fosta iubită a celui mai bun său prieten. Vina a fost și ea ei, întrucât este logodită cu un bărbat alături de care își poate petrece restul vieții.
vot generic mana buletin in urna alegeri prezidentiale 2020 (3) JPG
Cum s-au gândit candidații la președinție să schimbe Educația din România. Cu ce promisiuni ne cheamă la vot
Lupta autorităților împotriva abandonului școlar va fi și mai aprigă, iar salariile profesorilor vor ajunge la nivelul celor din sănătate. Învățământul tehnologic și dual vor fi finanțate și dezvoltate astfel încât să ne ofere specialiștii și meseriașii care ne lipsesc în acest moment.
matei corvin
Secretele ”Legiunii Negre”, cea mai de temut armată de mercenari din istoria Europei. A fost creația singurului rege al Ungariei cu origini românești
Matei Corvin, regele Ungariei cu origini românești, a ridicat cea mai puternică armată de mercenari a Evului Mediu. Formată din oameni căliți în focul luptei, bine echipați și plătiți, regele Ungariei, a semănat teroare în Europa Centrală. Ba chiar a reușit imposibilul, cucerind Viena.
nicusor dan referendum Foto Facebook 1250 jpg
LIVE TEXT Referendum în București. În jur de 1.8 milioane de bucureșteni sunt așteptați să răspundă la cele trei întrebări ale lui Nicușor Dan
Pe 24 noiembrie, odată cu alegerile prezidențiale 2024, va avea loc, în București, referendumul lui Nicușor Dan. Aproximativ 1.8 milioane de locuitori ai Capitalei sunt așteptați la urne pentru a răspunde la cele trei întrebări de pe buletinele de vot.
somn pixabay jpg
Cinci semne alarmante ale apneei în somn, fără legătură cu sforăitul. Cum le poți combate
Fii atent la semnalele de alarmă ale apneei în somn, chiar și dacă nu sforăi. O serie de simptome, cum ar fi trezirea frecventă noaptea pentru a merge la baie, pot indica o afecțiune ce necesită atenție.
Trump Israel EPA
Îi va da Trump undă verde lui Netahyahu pentru un război cu Iranul? Analist: „Ar însemna implicarea SUA în război, ori el a zis că aduce pacea”
Dacă Trump îi dă undă verde lui Netanyahu pentru un război cu Iranul, asta ar însemna o implicare directă a SUA în conflict, ceea ce vine în contradicție cu unul dintre pilonii campaniei electorale a republicanului, spune experta în relații internaționale Ioana Constantin Bercean.