Locatarul himeric

Publicat în Dilema Veche nr. 321 din 8-14 aprilie 2010
Locatarul himeric jpeg

Roland Topor, Locatarul himeric, traducere din limba franceză de Ion Doru Brana, Colecţia „Babel“, Editura Nemira, 2010.

Cine a văzut filmul (în regia lui Polanski) a prins mai degrabă latura isterică a poveştii. Cine citeşte cartea are surpriza unor nuanţe mai kafkiene, cu austere ticăieli funcţionăreşti şi cu un soi de nebunie a politeţii. În ce mă priveşte, votez categoric pentru carte. Varianta pe celuloză a acestui thriller „nălucitor“ lucrează cu panici mai insidioase decît varianta lui pe celuloid.

Povestea este însă aceeaşi (o metamorfoză) şi ea a apărut, ca roman, în 1964, la doi ani după ce autorul său – Topor (1938-1997), parizian născut din evrei polonezi – participa la crearea mişcării Panique, alături de Arrabal şi Jodorowsky. Panique acoperea înţelesul (comun) al panicii, dar era şi un derivat de la Pan (zeul-satir), putînd însemna deopotrivă dezordine, haos, o anumită brutalitate amoroasă, vis, lipsă de măsură, contradicţie, joc, carnaval, hazard şi alte asemenea lucruri energice cu detentă suprarealistă. Or, în romanul lui Roland Topor, tocmai această latură energică se vede contrabalansată fie prin cuminţenia tonului, fie, de pildă, prin scenele unde e vorba de stînjeneli infantile, tabieturi stîngace etc., ce sporesc rafinat stranietatea unei istorii şi aşa bizare (despre un apartament „cu dinţi“ care îşi ucide chiriaşul).

Merită să-l descoperiţi pe Roland Topor prin această carte – un autor în atît de multe direcţii încît pare să fi fost, în primul rînd, un mare personaj.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

isu satu mare blocati in mal png
Român de 33 de ani, îngropat de viu pe un șantier din Marea Britanie. Două firme au primit amenzi de aproape 1,4 milioane de euro, la șase ani de la tragedie
Un român în vârstă de 33 de ani a murit îngropat de viu după ce un șanț s-a surpat peste el, pe un șantier din Banstead, în comitatul Surrey. La șase ani de la tragedie, două companii au fost amendate cu peste un milion de lire sterline, iar un manager a primit o pedeapsă cu închisoarea, suspendată.
printul george prima zi scoala kate william profimedia jpg
Prințul George, condus de părinți în prima zi de școală! Cât costă un an de studii la Eton College
Fiul lui William și Kate și-a început studiile la prestigioasa școală privată Eton College
shutterstock 2241126633 jpg
6 nutrienți pe care ți-i aduce în dietă sucul de țelină cu castravete
Sucul proaspăt de țelină cu castravete poate fi o variantă răcoritoare și săracă în zahăr atunci când vrei să consumi mai multe legume și să te hidratezi. Îți oferă vitamine, minerale și antioxidanți, dar nu trebuie să înlocuiască în mod constant legumele întregi
George Clooney  foto   Profimedia jpg
Amintiri sfârșietoare. George Clooney vorbește despre moartea surorii lui: „Eram alături de ea când a plecat…”
George Clooney a vorbit cu o sinceritate tulburătoare despre ultimele momente din viața surorii sale, Adelia „Ada” Zeidler, care s-a stins din viață în luna decembrie, după o luptă cumplită cu cancerul.
Cătălin  Brânză a revenit pentru a doua oară la Insula Iubirii, de la Antena 1
Ispita Cătălin de la Insula Iubirii, dezvăluiri despre femeia pe care o caută: „Eu am o anumită tipologie”
Cătălin Brânză a revenit pentru a doua oară la Insula Iubirii, de la Antena 1, iar ispita recunoaște că experiența din acest sezon a fost una mult mai intensă decât prima.
colaj nicolas cage casa png
Vila lui Nicolas Cage riscă să fie înghițită! Un crater uriaș a apărut în fața casei de 10,5 milioane $
Vila lui Nicolas Cage din Malibu este amenințată de un crater uriaș apărut în fața proprietății.
O fostă vedetă Playboy Luciana Păunescu a murit la 46 de ani în Elveția. Își făcuse planuri să devină mamă
O româncă, fostă vedetă Playboy, a murit la 46 de ani în Elveția. Își făcuse planuri să devină mamă
O fostă vedetă Playboy a murit la doar 46 de ani, în Elveția, unde se mutase în ultimii ani împreună cu soțul său. Luciana Păunescu, cunoscută ulterior sub numele de Luciana Monteleone, a fost înmormântată pe 29 august, la Lugano, în cantonul Ticino.
Capitala  Foto Primăria București Facebook jpg
Cele mai criticate capitale europene, potrivit turiștilor. Ce spun străinii despre București: „Un haos, dar cu farmec”
Turiștii au întocmit, neoficial, lista capitalelor europene care le-au lăsat cele mai proaste impresii. Aproape 500 de comentarii au fost adunate pe Reddit, iar Bucureștiul a fost și el nominalizat, alături de capitale precum Podgorica, Chișinău și Bruxelles.
Sediu Comisia Europeană FOTO Shutterstock
Noi reguli pentru achizițiile publice. CE: Banii europeni ar trebui să creeze locuri de muncă, investiţii şi oportunităţi în Europa
Comisia Europeană a adoptat miercuri o propunere pentru un nou regulament privind achizițiile publice, prin care urmărește să simplifice și să modernizeze regulile aplicabile în Uniunea Europeană.