Jupuirea lumii

Publicat în Dilema Veche nr. 393 din 25-31 august 2011
Jupuirea lumii jpeg

● Adrian Oţoiu, Coaja lucrurilor sau Dansînd cu Jupuita, ediţia a III-a, Editura Polirom, 2010.  

La apariţia lui în 1996, romanul lui Adrian Oţoiu a fost un adevărat hit, repurtînd succes după succes, atît în comentariile criticilor de vîrste şi de orientări estetice diferite, cît şi în faţa premiilor literare antinomice: al USR şi al ASPRO, ba chiar a pătruns şi în mediile academice, unde a devenit obiect de studiu pentru poetica prozei postmoderne. Scriitorul băimărean a mai publicat în următorii ani două volume de proză scurtă (Chei fierbinţi pentru ferestre moi şi Stîngăcii şi enormităţi, ambele datate azi din cauza jocurilor şi strategiilor meta-narative care implicau sistemele de operare ale computerelor de la jumătatea anilor ’90), dar şi cel mai interesant eseu teoretic dedicat pînă acum prozei optzeciste, Ochiul bifurcat, limba saşie. Strategii transgresive în proza generaţiei ’80. În ultimii zece ani însă, Adrian Oţoiu a dispărut cu totul şi sper ca acest comeback, chiar dacă sub forma unei reeditări, să-l repună pe mica noastră orbită literară. Cu atît mai mult cu cît, cum scria Simona Sora anul trecut, chiar în Dilema veche, despre acest „roman al romanelor postmoderne“, Coaja lucrurilor este „într-un fel, rezervorul tematic – mereu deschis şi mereu proaspăt – al romanului românesc din ultimul deceniu; o lectură atentă descoperind nu doar sugestii epice, locuri şi spaţii, procedee şi tehnici în cele mai multe romane de după 1996, dar şi o piatră de hotar nedepăşită, într-un sens, pînă acum...“ Da, mai ales nedepăşită, dat fiind că romanul postmodern românesc, orice ar fi însemnat acest concept în efervescenţii teoretizanţi ani ’90, a rămas încă o promisiune. În literatura noastră, Coaja lucrurilor – probabil cel mai nord-american roman românesc, în sensul dat de autori precum Pynchon, Barth, Barthelme – este, în continuare, o ciudăţenie experimentală, o ficţiune postmodernă distopică modulară & pluristratificată, lîngă care nu pot fi menţionate decît romanele Femeia în roşu al trioului Nedelciu/Babeţi/Mihăieş şi Derapaj de Ion Manolescu.  

Pe cît de solicitantă e la lectură cartea lui Adrian Oţoiu, pe atît de multe culoare de analiză dezvoltă la fiecare pas acest roman simptomatic, scris într-o perioadă tranzitivă (e vorba de perioada 1987-1994) nu doar în cadrul culturalului, în special cel literar, dar şi într-unul mai larg, istoric scindat, la nivel de mentalitate, de schimbări intrinseci ale unei societăţi aflată în pragul unor decisive şi multiple metamorfoze. Cine nu vede aici tectonica schimbărilor socio-istorice şi proteismul faţetelor lumii postmoderne (şi) postdecembriste are toate şansele să rateze o bună parte a înţelegerii carţii. Sofisticat orchestrat şi dînd dovada unei reale virtuozităţi stilistice, fără de care totul s-ar fi transformat într-un haos obscur şi definitiv, acest (post)roman este o demonstraţie multilingvistică la diverse paliere: grafic, textual, informativ – prospectiv, ştiinţific, mediatic, livresc, care vorbeşte, în fond, despre alienarea convenţiilor comunicării şi despre necesitatea descoperirii (sau nu neapărat) unor noi modalităţi, mai complexe, de percepţie a multiplelor realităţi dezvoltate instantaneu de noile mijloace de comunicare. O abordare pynchonian-gibsoniană cvasi-holistă, ştiinţifico-filologico-metafizic-kitsch, de perfect sincretism milenarist spiritual-tehnologic-politic, fascinantă prin ineditul posibilităţilor – asta ne livrează, cu inteligenţă şi sadism, acest autor, care, cu frenezia unui copil genialoid, asimilează textului convenţional o tematică uluitor de eterogenă şi într-o serie neîntreruptă de registre, de la umorul gratuit pînă la caricaturalul grotesc şi gravitatea metafizică. Tot ce înseamnă literă, cifră, schemă, semn, simbol, concept, teorie îşi găseşte, la un moment dat, raţiune textuală în această eterogenă carte descrisă corect de autorul ei ca o „gaură neagră şcareţ a absorbit tot ce a întîlnit în cale“. Seria absolut completă a artificiilor intertextualităţii se desfăşoară sub ochii noştri. Nimic însă nu pare să scape de sub controlul auctorial care compune, recompune şi descompune orice cade sub incidenţa jocului textual – (poli)semantic. „Nimic nu se pierde, totul se transhicgurează“ în virtutea valenţelor multiple şi ascunse ale limbajului, precum celebrul precept talmudic. Despre acestea şi despre multe altele, dar nu despre toate, căci, practic, meta-cyber-enciclopedistul roman este inepuizabil, au vorbit pe larg criticii primelor două ediţii, inclusiv eu. 

Deşi aria acestui tip de experiment lingvistic digresiv e aproape nelimitată, textul în sine poate pierde/destabiliza lectorul, însă nu-şi părăseşte o anumită coerenţă a demonstraţiei. S-a vorbit de Finnegans Wake, dar e, fireşte, altceva, pentru că iese din paradigma modernistă. Refuzul sintaxei băieţelului Eli (ştim ce-nseamnă numele în ebraică), care cunoaşte fără noimă doar cuvintele, nu ne duce propriu-zis undeva. E o metaforă al cărui sens trebuie altfel căutat. Realitatea jupuită, văduvită de sintaxă seamănă cu orice, inclusiv cu ea însăşi. Prea multele căi pot însemna, astfel, inclusiv nici una. Esenţa ţine tocmai de conştientizarea numeroaselor straturi suprapuse parcă la infinit şi în mijlocul cărora nu se află nimic – teoria rizomului deleuzian: „Parcă-l şi văd pe temerarul explorator pornit în aventura-i solitară, spintecînd noi şi noi straturi şi dispărînd între nesfîrşitele spirale de coajă... Adus la disperare de jungla asta de coji luxuriante, răzbătînd mereu prin izul amar al scoarţei jupuite, chinuit de dorinţa de a vedea odată şi odată miezul lucrurilor... Chinuit totodată de aprehensiunea că acea clipă va fi o cruntă deziluzie“. În mod surprinzător, mulţi comentatori au căutat Sensul, au vorbit de iniţiere, euristică, epifanie. Cu tot ineditul intervenţiei autorului în argumentul noilor ediţii care corectează sau indică noi piste de interpretare, deşi vorbeşte şi despre şaradă sau antihermeneutica lui Sontag, nu cred într-un punct final iluminator al acestei dispera(n)te căutări/rătăciri în însăşi Memoria culturală a lumii. Cu atît mai mult cu cît contrazice însăşi metafizica construcţiilor lingvistice ale postmodernismului enciclopedic, mediatic în sensul cel mai larg, carnavalesc, ludic-apocaliptic, o metafizică democratizată ce nu impune ierarhii şi nu „sacrifică“ (nici) un sens în favoarea altuia.  

La un moment dat, scriitorul face o descriere a gravurii Coborîre şi urcare a lui Escher, o descriere din care lipseşte însă unul dintre omuleţi, un gest de ocultare în care eu văd o posibilă cheie, căci e vorba tocmai de omuleţul care priveşte detaşat zădărnicia celor prinşi în infinita cob-urcare a iluzoriilor trepte. Izolat, deci detaşat, neimplicat, omuleţul este chiar cititorul acestei cărţi pus în faţa unui spectacol din care deşi înţelege mişcarea largă, de ansamblu, aceasta este atît de complex-paradoxală, încît sensul şi scopul mişcării întîrzie să apară. Rămîne aşadar coaja, căci miezul i se refuză cititorului deopotrivă ca şi omuleţului răzleţ şi gînditor, pentru care coşmarul marşului absurd s-a sfîrşit, dar căruia sensul încă nu i se arată. Altfel, de ce ar mai întîrzia pe scări? Sensul e mai presus de orice avantaj al glisării. Borges însuşi veghează în textul lui Oţoiu atunci cînd Vera are intuiţia unei vaste grădini a „potecilor bifurcate“ („dialogurile şi timpurile lor amestecate“) sau chiar a catastifului întocmit de arhivarul universal, de Dumnezeul memoriei din Biblioteca Babel. 

Implicarea năuceşte, contemplarea are măcar parte de spectacolul extraordinar al magiei iluziilor suprafeţelor lumii. Această carte alienantă, labirintică, cu periculoase valenţe hipnotice pentru orgoliul celui care crede în putinţa descifrării, este imaginea fascinantă a lumii care, sub nesfîrşitele-i coji, palpitează jupuită de sine mişcîndu-se deopotrivă graţios, grotesc şi misterios în căutarea unui sens care nu poate fi decît însăşi dansul ei.

p 17 2 jpg
Singurătate
Fassbinderul actorului Oliver Masucci e convingător pentru că, înainte de a ne ameți cu panseuri spirituale, se impune în calitatea sa de corp fără rușine.
951 17 Breazu jpeg
Capsule de timp
Considerate atunci prea bizare, vor fi lansate, din nou, 30 de ani mai tîrziu, devenind un fel de dioramă a felului în care a putut naviga o fabuloasă formație uitată a anilor ’80 prin soundscape-ul începutului deceniului următor.
951 21 Pavilionul SUA   Simone Leigh jpg
Laptele viselor la Veneția
Ediția din acest an nu e, din fericire, grandioasă și nici sentimentul de parc de distracție nu mai e la dispoziția ta, ca pînă acum.
TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg
WhatsApp Image 2022 06 03 at 19 12 39 jpg
Sala Radio 8 iunie 2022 jpg
Concert Mozart / Haydn la Sala Radio
Miercuri, 8 iunie 2022, de la ora 19:00, veți avea ocazia de a asculta la Sala Radio un concert Mozart / Haydn prezentat de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.
EducaTIFF 2022 png
TIFF lansează opționalul de educație cinematografică pentru elevi
Programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie).
947 16 sus BAS jpeg
Maimuțe, muzică și baseball
Cea de-a 22-a carte a scriitorului japonez este o culegere de povestiri scrise la persoana întîi, cu un narator de vîrsta a treia, ce gravitează în jurul unor teme precum nostalgia tinereții, muzica, erotismul, totul învăluit într-o folie de „unheimlich” care a devenit marca autorului nipon.

Adevarul.ro

image
Experimentul social al unui român care a vrut să afle ce cred românii când li se spune că viaţa în luxul paradisului din Bali costă mai puţin decât în Cluj
Patrik Bindea este specialist în marketing şi de câteva luni a început un experiment social. El a făcut o comparaţie „cosmetizată” a costului vieţii în paradisul din Bali, cu Bucureşti sau Cluj, iar concluziile acestul „clickbait” elaborat au fost surprinzătoare: oamenii au înghiţit „găluşca” şi au generat un trafic nebun postării.
image
Un YouTuber care a vizitat un McDonald's-ul rebrănduit din Rusia a povestit cât de multe diferenţe sunt faţă de varianta americană
Un reporter rus de la un cunoscut canal de YouTube a mers la McDonald's-ul rebranduit din Moscova, care s-a deschis pe 12 iunie, şi a spus că mirosul şi mâncarea sunt diferite.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.