Istoria rockului românesc

Publicat în Dilema Veche nr. 408 din 8-14 decembrie 2011
Istoria rockului românesc jpeg

 ● Doru Ionescu, Club A – 42 de ani. Muzica tinereţii tale, prefaţă de Emil Barbu Popescu, Editura Casa de pariuri literare, 2011. 

Înfiinţat oficial în martie 1969, legendarul club studenţesc bucureştean Club A a împlinit anul acesta 42 de ani, palmaresul acestor simetrici  21 de ani de dictatură şi alţi 21 de ani de la Revoluţie fiind unul pe măsură: 420 de concerte susţinute de 150 de trupe, 202 dezbateri, 158 de întîlniri literare, peste 200 de reprezentaţii susţinute de 30 de trupe de teatru. Volumul de faţă, alcătuit de Doru Ionescu, jurnalist şi realizator de emisiuni TV (Timpul Chitarelor, Remix) convertit în ultimul deceniu în arhivar-monograful rockului românesc, departe de a fi un volum aniversar tipic, plin cu testimoniale şi rememorări sentimentale, se constituie, de fapt, într-o istorie esenţială a rockului românesc aşa cum a fost el văzut /ascultat /cîntat pe scena clubului studenţilor de la Arhitectură. Cele cinci „festivaluri naţionale de muzică pop“ organizate de Club A (în 1969, 1971, 1979, 1981 şi în 1990), plus cele două gale aniversare din 1999 şi 2003 alcătuiesc nucleele (sau, dacă vreţi, pretextele) acestui volum în care harnicul şi pasionatul Doru Ionescu face monografia fiecărei trupe participante (vreo 40 cu totul), dar şi a folkiştilor, din tot acest puzzle rezultînd, cum spuneam, dacă nu o istorie a rockului şi a folkului românesc în sensul convenţional, atunci o imagine relevantă a pop-ului – în sensul de cultură populară – din România comunistă.

Constrîns a folosi surse cît se poate de variate (presa vremii, arhiva TVR, interviuri, fotografii, booklet-uri de albume, Internet), Doru Ionescu reuşeşte să pună cap la cap suficiente informaţii cît să contureze fiecărei trupe în parte povestea începutului, schimbările de componenţă, vîrfurile de carieră, dar şi problemele cu cenzura, totul într-un amestec, deseori fascinant, de informaţie, trivia şi confesiuni ale muzicienilor de atunci, dintre care mulţi, astăzi, nici nu se mai află în ţară, oricum se ocupă cu altceva. Căci Doru Ionescu îşi aduce informaţia pînă în prezent, făcînd uneori eforturi destul de mari de a da de urma rockerilor de altădată răspîndiţi prin toată lumea. Asta pentru că, din varii motive, puţine trupe au supravieţuit comunismului (iar posturile de radio actuale oricum n-au recuperat „şlagărele rock“ de atunci) şi nu cred că mă hazardez dacă spun că trei sferturi dintre numele care altădată au făcut gloria festivalului Club A astăzi nu spun (mai) nimic generaţiilor tinere sub 35-40 de ani: Romanticii, Chromatic, Olympic ’64, Modern Grup, Post-scriptum, FFN, Curtea Veche, Academica, Experimental Q, Modal Q, Accent, Redivivus, Basorelief, Sideral, Gramophon, Domino, Roata, Sfinx, Compania de sunet, Dorin Liviu Zaharia, Nicu Vladimir, Marcela Saftiuc ş.a. Din acest pdv, volumul lui Doru Ionescu este şi un memorial al folk/rockului românesc şi este destul de trist să constaţi că, la peste două decenii de la Revoluţie, cultura pop din perioada comunistă a fost atît de puţin recuperată. E-adevărat că multe trupe au avut o existenţă scurtă, mulţi muzicieni au fost constrînşi la compromisuri artistice, cei mai mulţi au fugit din ţară nevalorificîndu-şi talentul sau ratîndu-şi carierele, instrumente bune nu prea se găseau sau erau foarte scumpe (o folkistă şi-a vîndut sîngele pentru a-şi cumpăra o chitară), discurile se înregistrau foarte greu („remarcabilă prin atitudinea sa neprietenoasă faţă de rock“, Electrecordul imprima doar o serie intitulată Formaţii rock româneşti, un fel de compilaţii, de discuri colective), unele melodii erau cenzurate, altele – interzise, concertele aveau nevoie de vizionări şi aprobări (Liviu Tudan şi-a ars partiturile unei opere rock, Sinestezie, care i-a fost interzisă în 1971), la radio folk/rockul se auzea puţin, la televizor înregistrările din concerte sau în studio erau încă şi mai rare, iar videoclipuri nici nu se făceau (era mai uşor să mergi la concertele de pe litoral, decît să vezi o trupă la televizor), presă de specialitate nu exista (doar topuri prin reviste precum Săptămîna), astfel că pentru mulţi „setlistul“ celor cinci ediţii antedecembriste ale festivalului Club A are sens doar prin nume precum Roşu şi Negru, Phoenix, Semnal M, Mondial, Iris, Compact, Holograf, Nicu Alifantis, Alexandru Andrieş, Cargo sau Timpuri Noi, nume longevive care au reuşit să treacă „graniţa“ lui ’89 şi s-au integrat, fiecare cum a putut, unei industrii muzicale ceva mai normale. Unul dintre principalele merite ale cărţii lui Doru Ionescu este că vorbeşte, aşadar, despre eroii necunoscuţi ai folk/rockului românesc (unii morţi, alţii, cei mai mulţi, plecaţi definitiv în străinătate), instrumentişti şi muzicieni talentaţi (majoritatea cu studii de arhitectură sau absolvenţi de Conservator), unii chiar vizionari, a căror operă, pusă în context internaţional, ar fi putut însemna ceva, dacă pop-ul românesc n-ar fi rămas în ghetto-ul comunist şi li s-ar fi dat voie să creeze liber sau să plece pentru a concerta în Occident: Dan Andrei Aldea, Dorin Liviu Zaharia (poate cel mai interesant personaj, un fel de Horia Bernea al rock-ului), Mircea Florian, Adrian Ivaniţchi, Silviu Brandes, Sorin Chifiriuc, Sorin Tudoran, Doru Apreotesei, Liviu Tudan, Valeriu Sterian ş.a. 

Dar dacă atunci era imposibil ca muzicienii să fie celebraţi ca staruri, căci cultul personalităţii era rezervat doar dictatorului, motiv pentru care dimensiunea mediatică a pop-ului era redusă la minimum (iată un incredibil paradox: cultura pop în comunism s-a constituit fără a beneficia de mediatizare), astăzi posturile de radio şi canalele muzicale sînt, cu foarte rare excepţii, complet rupte de trecut şi am putea spune că, de fapt, pop-ul românesc nu are memorie. Deschid aici o paranteză dedicată Cenaclului „Flacăra“, care răspîndea pop-ul laolaltă cu naţionalismul ceauşist, suplinind astfel lipsa mijloacelor media prin plata tributului ideologic, şi din care majoritatea folkiştilor/rockerilor antologaţi de Doru Ionescu mărturisesc că, într-un moment sau altul, s-au retras scîrbiţi. Ar fi interesantă o analiză a cenaclului nu doar din perspectiva impactului popular (imens), dar, mai ales, prin prisma artiştilor constrînşi să apeleze la structura cenaclistă şi care, mai devreme sau mai tîrziu, şi-au dat seama, dezamăgiţi sau chiar revoltaţi, că fac parte, de fapt, dintr-un mecanism ideologizat.

Dincolo de ineditul informaţiilor, volumul oferă şi fragmente memorabile de umor. Iată-l pe Silviu Brandes rememorînd momentul întîlnirii cu Ovidiu Lipan: „Aveam nevoie urgent de cineva la tobe şi aud de un copil de 13 ani, care cînta la o nuntă ţărănească. Mă duc şi observ nişte mişcări de baterist cum nu mai văzusem. De fapt, în timp ce bătea, trebuia să supravegheze şi o oală cu sarmale, aşa că el se străduia prin acele mişcări dezarticulate să alunge un cîine care tot dădea tîrcoale... Aşa l-am cunoscut pe Ţăndărică, într-un balet ciudat!“. Unele cîntece din perioada rockului psihedelic/progresiv aveau astfel de nume: „Dodecameronul focului alb“, „Ruşinea soarelui“, „Mierla devoratice într-un zbor bezmetic şi nedesluşit“, „Temeri şi temele la trecerea păsării cu zborul rece“, „Dansul Kronkobaurului turbulent“, „Corin, Delfinul din flacon şi merele de aur“, „Zece arici înamoraţi“ sau „Urme de paşi pe infinit“ (vezi clip mai jos). Unele trupe se numeau Ceata Melopoică, Tarabostes, Laserii, Stelele din Lugoj, Obsesiile Globului Portocaliu, Mă ajută Zburătorii, iar Catena, înfiinţată în ’68, prima trupă românească de rock feminin, aveau un cîntec numit „Peştera muierii“. Iată şi cum sunau versurile unui cîntec din ’88 al trupei Timpuri Noi: „Ieri purtai un şubler nou / la salopeta neagră / cît îmi eşti de dragă. // Un albastru infinit / este tot concediul / mă gîndesc la muncă atît / de nu am remediu“.

În chip de concluzie, Club A face parte din istoria rockului românesc, o istorie a tinereţii trăite între creativitate şi cenzură, constrînsă să fie subversivă, cu momente de tot felul, de la normalitate la ridicol şi absurd. Un alt capitol de cultură populară rămas aproape obscur.  

Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Mostenitorii 13mai landscape 1080 jpg
“Moștenitorii României muzicale”: recital-eveniment susținut de pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”
George Todică va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov și Chopin.
995 16 coperta1 jpg
Kituri de supraviețuire
Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.
p 17 2 jpg
Post-traumă
În definitiv, totul e filmabil.
995 17 Biro coperta1 jpg
Live în Control
Mai interesant decît limbajul sărac al versurilor, care ar fi familiare unui psihoterapeut de liceu.
995 21 Iamandi jpg
Ordinea închisorilor
În cele mai multe situații, acești intelectuali au făcut mai întîi o închisoare fascistă și apoi una comunistă.
Vizual general Conferințele Despre lumea în care trăim jpg

Adevarul.ro

image
Carla’s Dreams, criticat dur: „Răutăcios, antipatic, poate lipsit de educație, puțin fals și dezamăgitor”
Realizatorul a fost invitatul emisiunii realizate de Cătălin Măruță în cadrul căreia a acceptat să participe la rubrica „Spui tot sau îți ia gura foc?”.
image
Român păcălit în Turcia cu implanturi de păr. Țeapa este de mii de euro. „Ce scrie pe factură?“
Pățania unui român care s-a dus în Turcia să facă implant de păr a fost povestită pe Facebook de o rudă. Omul a fost înșelat cu mii de euro și acum nu mai știe cum să-și recupereze banii.
image
Boala neurologică rară de care suferă Celine Dion, explicată de un medic. „Transformă oamenii în statui”
Celine Dion a anunțat că și-a anulat actualul turneu mondial din cauza problemelor de sănătate pe care le are. Cântăreața celebră a anunțat la sfârșitul anului trecut că suferă de sindromul „Stiff Person Syndrome”, anulând astfel câteva date din turneul din Las Vegas.

HIstoria.ro

image
Autoportretul lui Vincent van Gogh: strategie de autovalidare?
Vincent van Gogh ajunge la artă târziu, la 28 de ani, după ce eșuase pe calea teologiei și a misionarismului și se consumase în istovitoare crize identitare.
image
„Dubletul seismic“ din mai 1990 - Ultimele cutremure majore care au afectat România în secolul XX
Pe 30 și 31 mai 1990, la doar câteva zile după primele alegeri libere (20 mai 1990), în România s-au produs alte două cutremure puternice. Fenomenul de la sfârșitul lunii mai a anului 1990 este cunoscut sub numele de „dublet seismic”.
image
De ce nu mai merg oamenii azi pe Lună? De ce în 1969 s-a putut și azi nu
În istoria omenirii, doar 24 de oameni au călătorit spre Lună, cu toţii fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Jumătate dintre ei au călcat pe suprafaţa singurului satelit natural al Pământului. Eugene Cernan şi Harrison Schmitt au fost ultimele persoane care au intrat în acest club select. Sunt mai bine de 40 de ani de când un pământean a păşit pe un alt corp ceresc decât Pământul. În ciuda proiectelor fantastice şi a progresului tehnologic înregistrat în ultimele patru decenii, oamenii