Înăuntrul zidului

Publicat în Dilema Veche nr. 603 din 3-9 septembrie 2015
Zboară porcii jpeg

 ● Nick Mason, Inside Out. O istorie personală a Pink Floyd, traducere din engleză de Louis Ulrich, Editura Victoria Books, 2014.  

Peste tot în lume (auto)biografiile sînt un gen predestinat succesului comercial, doar la noi, pînă acum cîţiva ani, acest gen de cărţi nu însemna absolut nimic. Este meritul Editurii Victoria Books că a inaugurat pe piaţa românească acest gen de consum superior printr-o serie de (auto)biografii ale celebrităţilor din film (Al Pacino, De Niro, Johnny Depp, Woody Allen ş.a.), muzică (Cohen, Bono, AC/DC), sport (Sampras, Nadal, Federer, Tyson, Zlatan Ibrahimovici ş.a.) sau politică (Mandela, Fidel Castro, Papa Francisc ş.a.) – de altfel, despre cîteva din aceste cărţi s-a şi scris în

Una dintre apariţiile dragi mie este

şi revin la ea cu prilejul premierei, la sfîrşitul acestei luni, a documentarului/concertului live

regizat de Sean Evans. Cu doi dintre membri trupei Pink Floyd deja dispăruţi – Syd Barrett a murit nebun în 2006, iar Rick Wright s-a dus şi el doi ani mai tîrziu în urma unui cancer –, cu un membru de o discreţie absolută, David Gilmour (care lansează în această toamnă, după nouă ani, un nou album solo:

, şi un altul de un rar egocentrism, Roger Waters (Storm Thorgerson, graficianul grupului, a dispărut şi el acum doi ani),

-ul Nick Mason, toboşarul pasionat de maşini de curse, părea predestinat să devină arhivarul şi, mai ales, biograful trupei. El este cel care deţine seiful cu tot ce a înregistrat vreodată trupa, de la demo-uri la materiale neintrate pe discuri, din seiful lui ieşind şi benzile cu jam-session-urile din perioada înregistrării albumului

(1994), editate, remixate şi apărute anul trecut sub titulatura „ultimul album Pink Floyd“ –

a cărui complexă şi sentimentală poveste am scris-o în vara aceasta pe blog-ul

Biografia lui Nick Mason, publicată iniţial în 2004, este înţesată de informaţii şi de poveşti (oferă foarte mult

despre Pink Floyd, preferata mea fiind cea legată de eşecul înregistrării muzicii pentru un spectacol de balet inspirat de

al lui Proust), însă marea calitate a acestei „istorii personale“, cum prea modest este intitulat demersul biografic ce împrumută titlul unei piese compuse şi cîntate de Rick Wright, o dau lejeritatea şi umorul evocării bateristului. Mason nu se ia niciodată în serios ca muzician („sincronizarea şi forţa n-au fost niciodată punctele mele forte, am fost întotdeauna mai bun la petrecerile de după“) şi nu contribuie la consolidarea legendei trupei, ale cărei momente de graţie componistică şi concertistică sînt tratate aproape derizoriu. Spre exemplu, o parte cu adevărat savuroasă a cărţii este despre cum Pink Floyd au reuşit să facă muzica psihedelică a primelor albume într-o perioadă în care timpul în studiourile de înregistrări costa enorm, iar tehnologia digitală nu exista şi totul trebuia făcut manual (tăiatul şi lipitul benzilor de înregistrare) şi obţinut analog. Astfel, toate inovaţiile sonore din muzica trupei sînt puse de Mason pe seama circumstanţelor, accidentelor şi hazardului, mai exact a improvizaţiilor tehnice greşite şi a instrumentelor stricate, a inconştienţei eficace şi, mai ales, a norocului întotdeauna mai mare decît inspiraţia şi conştiinţa muzicală („rezistam cu greu tentaţiei de a construi un întreg album cu cîini care latră“, amplificatoarele erau reparate cu pîlnii, efectele de lumini erau obţinute cu ajutorul prezervativelor, „albumele noastre fuseseră concepute mai curînd disperat decît inspirat“). 

Mason scrie pe larg povestea momentelor importante din istoria trupei, de la începutul nebuniei lui Syd Barrett şi abandonarea lui ulterioară (povestea este, de altfel, foarte emoţionantă şi l-a inspirat pe Michele Mari să scrie un mic şi minunat roman poetico-psihologic numit Pink Floyd în roşu, tradus de Cerasela Barbone şi apărut la Editura Polirom în 2011), pînă la certurile care au dus la înlăturarea lui Rick Wright („cunoscut pentru faptul că se gîndea la gîndire“) şi, în final, la separarea de Roger Waters care, în timpul turneului The Wall, îi pusese pe cei din echipa tehnică să poarte tricouri inscripţionate (pe dos, ca să poată fi citite de purtător în oglindă) cu întrebarea: „Îmi merit cu adevărat banii?“ 

De altfel, despărţirea de Roger Waters este, după nebunia lui Syd, al doilea moment de criză majoră din istoria trupei. Planul lui Waters, care compusese aproape singur ultimele două albume ale trupei

şi

era să desfiinţeze Pink Floyd şi să continue cu o carieră solo. Cu ajutorul lui Mason însă, Gilmour a ţinut trupa în viaţă, deopotrivă juridic şi creativ, scoţînd încă trei albume. În acest timp, Waters a continuat să înregistreze albume originale (dintre care cel mai reuşit,

va fi relansat într-o ediţie remasterizată tot în această toamnă), dar mai ales să plece în turnee mondiale extinse cu faimoasele albume ale trupei:

şi, fireşte,

copilul lui de suflet. Aşa se face că, lansat la finalul anului 1979 şi gîndit ca un triptic (dublu album, concert multimedia şi film artistic în regia lui Alan Parker), turneul mondial al acestui iconic album a fost încheiat cu adevărat de Roger Waters abia anul trecut, după ce a bătut toate recordurile de anduranţă & audienţă posibile. Ce e cu adevărat uluitor este faptul că, la 35 de ani de la crearea lui, muzica, mesajul şi imaginarul antirăzboi/ideologie/dogmatism/consumerism al albumului

sînt încă în acord cu vremurile, păstrîndu-şi relevanţa artistică & politică pe o durată istorică cuprinsă între al Doilea Război Mondial şi războiul antiterorism continuat de administraţia Obama. 

Biografia lui Mason şi filmul lui Waters sînt două piese majore pentru înţelegerea moştenirii muzicale a Pink Floyd, prima trupă a cărei muzică s-a auzit în spaţiu, în timpul unei misiuni de la sfîrşitul anilor ’80 a navetei sovietice Soiuz TM-7.  

Premiera filmului va avea loc pe 29 septembrie la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City. 

Pagina de autor a lui Marius Chivu aici.

Nick MASON

Inside Out (fragment)

Cu tot bombasticismul unui spectacol rock – artificii şi efecte speciale –, acesta se deschidea cu o trupă ce se ridica din spatele scenei şi care părea fi Pink Floyd. De fapt, era un grup care semăna cu noi, unde fiecare purta o mască pe faţă… Odată cu efectele pirotehnice şi sonore ajunse la apogeu, primul grup de muzicieni rămînea nemişcat, iar luminile dezvăluiau, în spatele lor, adevărata formaţie… Pe măsură ce spectacolul avansa, zidul era construit încetul cu încetul, astfel încît prima jumătate se termina cu ultima cărămidă. În fiecare seară, echipa tehnică reuşea să termine zidul cu vreo 90 de secunde înainte de timpul standard.

Muzica era construită în aşa fel încît să ne lase o oarecare libertate, astfel că punerea ultimei cărămizi coincidea cu acordul final din „Goodbye Cruel World“, ultimul cîntec al acestei jumătăţi. Odată terminat, zidul, făcut din 340 de cutii de carton tare, ignifuge, fiecare de aproximativ 1,43 metri lungime pe un metru lăţime şi lată de 30 de centimetri, ajungea la o înălţime de 11 metri şi o lungime de 80 de metri. A doua jumătate a spectacolului începea cu zidul complet terminat, în faţa formaţiei. Zidul era folosit pentru proiecţia unor fragmente de filme de animaţie făcute de Gerald Scarfe. La un moment dat, o secţiune mobilă din zid se desprindea pentru a dezvălui imaginea unei camere de hotel. Altă dată, în timpul piesei „Comfortably Numb“, Roger ieşea în faţa zidului, în timp ce David apărea pe zid pentru solo. 

Cutiile erau făcute din carton, aşa că puteau fi aplatizate pentru a le transporta la următorul spectacol şi asamblate la loc. Falsele cărămizi erau legate între ele de o echipă de constructori ai zidului care, pentru a ajunge la locul respectiv, foloseau turnuri hidraulice ce se ridicau pe măsură ce zidul creştea în înălţime. Odată construit, zidul era sprijinit de o serie de basculante mobile controlate astfel încît să împingă înăuntru sau în afară (nedorind să ne pierdem publicul din primele rînduri) atunci cînd zidul începea să fie demolat. Reprezentaţia ajungea la apogeu odată ce cărămizile începeau să se prăbuşească – asta implica o mecanică elaborată pentru a evita accidentele, spitalizarea şi perspectiva unui spectacol unic, întrucît cărămizile, chiar dacă erau din carton, erau realmente foarte grele… 

La repetiţii au apărut primele dificultăţi. Turnurile pentru constructorii zidului erau extraordinar de zgomotoase şi primele experimente de demolare a zidului aproape că au distrus tot echipamentul de pe scenă. Pentru a proteja echipamentul, au fost proiectate şi construite în mare grabă cuşti mari de oţel şi am obţinut un lubrifiant magic din epoca spaţială.

dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.

Parteneri

veverita findik  AFP(2) jpg
Mănâncă la masă cu veverița! A salvat-o de la moarte, iar acum ea e șefa în casă
Un pui de veveriță găsit epuizat și slăbit în districtul Bahçesaray din Turcia a fost salvat de la moarte și se poate bucura din nou de viață datorită dragostei și îngrijirii unei familii cu inimă mare. Drăgălașa veveriță a supraviețuit datorită lui Şakir Mitan.
Qeqa Krelani instagram webp
istock vot votare jpg
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024. Campania electorală s-a încheiat în România, diaspora votează
Campania electorală s-a terminat în această dimineață, iar alegătorii români din diaspora votează deja de vineri, de la ora 12.00. În afara granițelor se poate vota în 950 de secții, până la ora 23.59, atât sâmbătă, cât și duminică.
diaspora foto unsplash jpeg
INTERVIU Doi senatori pentru cinci milioane de români plecați în străinătate. „Diaspora nu figurează deloc în agenda politicianului mioritic“
Românii plecați peste hotare se simt nereprezentați în Parlamentul României și ignorați de către politicieni – bineînțeles, cu excepția perioadelor electorale când, nu de puține ori, votul lor a fost decisiv.
alegeri batrani foto unsplash jpeg
Cei 35 de ani de democrație în România, văzuți de diaspora: „Partidele mari încă nu au o responsabilitate asumată față de electorat“| ANALIZǍ
Cu toate că România a bifat niște borne importante de când ne-am dobândit democrația, precum aderarea la UE și la NATO, diferența dintre noi și țările din Vest încă este făcută de atitudinea partidelor care nu își respectă nici măcar votanții.
zodii pixabay jpg
Cele trei zodii care vor da lovitura vieții lor, săptămâna viitoare. Vor avea un uriaș ajutor de la o persoană la care nu s-ar fi așteptat niciodată să le fie alături
Săptămâna viitoare, trei zodii vor avea parte de un moment unic, care le poate schimba viața într-un mod spectaculos. Acestea vor primi un ajutor nesperat din partea unei persoane la care nici nu s-ar fi gândit că le-ar putea sprijini.
GcrFX0eaYAE7bDN jfif
SUA au o nouă armă cu care ar putea zdrobi armata lui Putin, dar nu ar fi la fel de eficientă contra Chinei
Forțele aeriene americane au primit prototipul unui nou model de rachetă pe care producătorul de arme Northrop Grumman a proiectat-o pentru o misiune critică: diminuarea apărării aeriene inamice pentru a deschide calea pentru bombardamentele aeriene ulterioare.
jennifer aniston gettyimages jpg
Jennifer Aniston vinde șampoane pentru câini: „Și ei merită să fie răsfățați!”
Brandul de îngrijire a părului al lui Jennifer Aniston (55 de ani), LolaVie, își extinde clientela și la câini. Pe 20 noiembrie, a lansat Puppy Love Dog Shampoo, primul produs al brandului destinat animalelor de companie. Aniston, fondatoarea companiei, este o mare iubitoare de câini.
Sedentarism
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
Sedentarismul ne ucide cu zile. Noile studii arată că, dacă stăm pe scaun, în pat, sau în orice altă poziție inactivă mai mult de 10 ore pe zi, crește enorm riscul de deces prin infarct sau altă afecțiune cardio-vasculară.