În ape negre
● Mariana Enriquez, Ce-am pierdut în foc, traducere de Marin Mălaicu-Hondrari, ART, 2017.
O tipă din clasa de mijloc argentiniană se mută într-un cartier rău-famat din Buenos Aires, într-o „măgăoaie“ de casă părăsită, care aparținuse bunicilor ei, pe vremea cînd zona era mai mult decît frecventabilă. Gestul ei e șocant pentru familie și cunoscuți, iar în noul cartier e privită cu neîncrederea rezervată celor „din afară“. Trăiește între două lumi, navighează printre adolescente gravide, drogate, printre travestiți alcoolici, seara se închide în casa aia care ține de alte vremuri și ascultă sunetele violenței de afară. În apropierea casei se află altarul unui sfînt minor, Gauchito Gil, venerat în cartierele sărace, un fel de Robin Hood argentinian care a avut parte de o moarte îngrozitoare: atîrnat de picioare deasupra unui foc, pînă la urmă a fost decapitat. Înainte de a muri, puterile lui supranaturale s-au manifestat pentru prima oară, el vindecînd chiar copilul polițistului torționar. Altarele lui sînt borne hieratice în infernul cartierelor sărace argentiniene în care evoluează naratoarele Marianei Enriquez, femei aflate într-un continuu conflict cu lumea, cu familia, cu bărbații din jurul lor. Povestiri întunecate, de multe ori macabre, violente, străbătute de presimțirea constantă a unui pericol care de multe ori nu se concretizează, ci doar pîndește din bezna străduțelor murdare, pe care pășesc strigoii sărăciei.
În narațiunea lui Enriquez, folclorul și superstițiile ies la suprafață într-o realitate care-și creează propriile mituri vio-lente, realismul magic izbucnește cu forță în mijlocul unei narațiuni ample, străbătute de groaza unor fapte teribile ce țin de trecutul recent, istoric. În „Piticul Clăpăug“, un ghid turistic devine obsedat de povestea criminalului a cărui poreclă dă titlul povestirii, care a început să ucidă de la vîrsta de nouă ani, din pură plăcere, specializîndu-se în pruncucidere și infanticid. În „Casa Adelei“, povestea e spusă de o fetiță geloasă pe prietenia fratelui mai mare cu o fată ciudată, cu un braț retezat din umăr. Nimic mai „natural“, pînă cînd cei doi devin obsedați de o casă părăsită de pe strada lor, în care, bineînțeles, se vor aventura. Aici, narațiunea o ia razna, casa zumzăie, pe rafturile prăfuite se găsesc unghii și dinți, Adela țipă și dispare pentru totdeauna. În general, aceste portaluri magice în care au loc dispariții (sau „apariții“) sînt locuri în care au avut loc crime, torturi, sînt gropi comune în care torționarii reali și-au îngropat victimele. Cele douăsprezece povestiri ale argentiniencei sînt străbătute de o vînă polemică foarte viguroasă, o polemică îndreptată împotriva forțelor istorice care au transformat Argentina într-un tărîm al durerii, împotriva bărbaților (poate cam tezistă, însă nu mai puțin reușită, povestirea ce dă titlul volumului pune în scenă o mișcare underground feministă care se manifestă extrem, prin autoimolarea membrelor ei: „Bărbații dau foc femeilor. Dintotdeauna ne-au dat foc. Dar acum ne dăm foc singure. Dar nu ca să murim: ca să le arătăm cicatricile.“), împotriva corupției generalizate și a indiferenței. Într-una dintre cele mai puternice proze, o adevărată lecție horror, apele negre ale unui rîu ce străbate un cartier rău famat, ape intoxicate de deversările industriale și casnice, sînt aduse la viață de cadavrele/spiritele unor adolescenți uciși de poliție. Idolul trezit e purtat de o procesiune fantomatică pe saltele mucegăite, în timp ce preotul cartierului își zboară creierii într-un acces de furie alcoolică.
E foarte mult Cortázar în aceste povestiri, e foarte mult Bolaño, dacă vreți (se simte mîna lui în crearea suspansului ale cărui energii nu se descătușează), dar mai presus de orice e un melanj original de folclor sud-american și Istorie, de gothic și realism magic. Una dintre cele mai bune cărți de proză pe care le-am citit în ultima vreme, conține cel puțin două capodopere, ceea ce nu-i puțin lucru. În final, o reverență lui Marin Mălaicu-Hondrari pentru o traducere remarcabilă.
Bogdan-Alexandru Stănescu este scriitor şi critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Copilăria lui Kaspar Hauser, Polirom, 2017.
