Geamantanul
● Serghei Dovlatov, Geamantanul, traducere din limba rusă de Margareta Şipoş, Colecţia „Cartea de pe noptieră“, Editura Humanitas, 2011.
Născut din mamă armeancă şi tată evreu, Serghei Dovlatov e rus sadea, trăit 36 de ani în lumea deplin sovietică şi emigrat apoi în SUA, unde va muri cu destulă hărnicie, adică de îndată ce publică, în 12 ani, 12 cărţi. Cine află de el abia acum, cu ocazia Geamantanului, va fi cucerit pe loc, căci aşa scriitură lapidară şi miezoasă, în care proza trăiristă să fie atît de bună prietenă cu cea umoristică, rareori ţi-e dat să vezi. Geamantanul e o cărţulie autobiografică alcătuită din poveştile pe care le au în spate lucrurile din valiza de emigrant a lui Dovlatov. În loc să încerce scanarea completă a propriei vieţi, ca la un tomograf biografic, scriitorul îşi radiografiază biografia doar pe la „articulaţii“, istorisind cum s-a pricopsit cu cele cîteva obiecte menite să-l acopere din cap pînă-n picioare: de la ghete şi şosete, pînă la cămaşă, costum, centură, jachetă, căciulă şi mănuşi. Şi aşa aflăm, despre acest personaj al underground-ului rusesc din anii stalinişti şi poststalinişti, cum a fost el atras de la bun început de „oameni nesociabili“, adică de „săraci, huligani, poeţi debutanţi“; cum a încercat să se şcolească în „ştiinţele inexacte“; cum a ajuns supraveghetor de lagăr (în timpul serviciului militar), rîndaş la o gazetă de uzină, lucrător la un combinat de artă decorativă aplicată, bişniţar amator, consumator de anvergură, „poet cu alunecări spre disidenţă“, soţ suprarealist şi un ironist iute de condei cînd e să rîdă de balşoiul circ al realităţii. Sclipitor şi savuros, incredibil de vioi în amărăciunile lui laconice, Dovlatov are cîteva vorbe minunate, între care şi această agată neagră: „Prefer să fiu singur, dar cu cineva alături...“
