Geamantanul

Publicat în Dilema Veche nr. 384 din 23 - 29 iunie 2011
Geamantanul jpeg

● Serghei Dovlatov, Geamantanul, traducere din limba rusă de Margareta Şipoş, Colecţia „Cartea de pe noptieră“, Editura Humanitas, 2011.

Născut din mamă armeancă şi tată evreu, Serghei Dovlatov e rus sadea, trăit 36 de ani în lumea deplin sovietică şi emigrat apoi în SUA, unde va muri cu destulă hărnicie, adică de îndată ce publică, în 12 ani, 12 cărţi. Cine află de el abia acum, cu ocazia Geamantanului, va fi cucerit pe loc, căci aşa scriitură lapidară şi miezoasă, în care proza trăiristă să fie atît de bună prietenă cu cea umoristică, rareori ţi-e dat să vezi. Geamantanul e o cărţulie autobiografică alcătuită din poveştile pe care le au în spate lucrurile din valiza de emigrant a lui Dovlatov. În loc să încerce scanarea completă a propriei vieţi, ca la un tomograf biografic, scriitorul îşi radiografiază biografia doar pe la „articulaţii“, istorisind cum s-a pricopsit cu cele cîteva obiecte menite să-l acopere din cap pînă-n picioare: de la ghete şi şosete, pînă la cămaşă, costum, centură, jachetă, căciulă şi mănuşi. Şi aşa aflăm, despre acest personaj al underground-ului rusesc din anii stalinişti şi poststalinişti, cum a fost el atras de la bun început de „oameni nesociabili“, adică de „săraci, huligani, poeţi debutanţi“; cum a încercat să se şcolească în „ştiinţele inexacte“; cum a ajuns supraveghetor de lagăr (în timpul serviciului militar), rîndaş la o gazetă de uzină, lucrător la un combinat de artă decorativă aplicată, bişniţar amator, consumator de anvergură, „poet cu alunecări spre disidenţă“, soţ suprarealist şi un ironist iute de condei cînd e să rîdă de balşoiul circ al realităţii. Sclipitor şi savuros, incredibil de vioi în amărăciunile lui laconice, Dovlatov are cîteva vorbe minunate, între care şi această agată neagră: „Prefer să fiu singur, dar cu cineva alături...“

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

Georgia Meloni
Vocea Giorgiei Meloni ar putea deveni marcă înregistrată. Ce urmărește premierul Italiei și ce spun experții
Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, a depus o cerere la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) pentru a-și înregistra vocea ca marcă comercială. Prin acest demers, ea încearcă să combată deepfake-urile create cu ajutorul inteligenței artificiale (AI).
Povestea verighetei: de ce purtăm inelul pe degetul inelar și de când
Povestea verighetei: de ce purtăm inelul pe degetul inelar și de când
Verigheta este un inel purtat ca semn public al căsătoriei. În România, cei mai mulți soți îl poartă pe degetul inelar al mâinii drepte, însă acest obicei diferă de la o cultură la alta.
vapor nava cargo containere transport maritim shutterstock jpg
Două nave comerciale, lovite de drone în zona economică a Bulgariei. Una s-a scufundat și două persoane au murit
Două nave comerciale au fost lovite de drone marți, 6 octombrie, în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră. Una dintre ele s-a scufundat, iar, potrivit autorităților române, două persoane au murit, în timp ce alte 11 au fost salvate.
 w1700 jpg
O bere neobișnuită face furori în Japonia: este făcută din orezul care altfel ar ajunge la gunoi. Cât alcool conține
O bere neobișnuită face furori în Japonia, după ce un producător de electrocasnice a găsit o soluție surprinzătoare pentru reducerea risipei alimentare: orezul rămas în urma testării aparatelor de gătit este transformat în bere artizanală. Compania a vândut deja 100.000 de doze în aproximativ șase l
nava scufundata marea neagra
Au fost reluate căutările marinarului dispărut după atacul cu drone asupra navei scufundate în Marea Neagră
Căutările marinarului dat dispărut după atacul cu drone asupra unei nave comerciale în Marea Neagră au fost reluate marți dimineață. Nava transporta cereale din Ucraina către Italia și a fost lovită luni, 5 octombrie, în zona platformei petroliere Pescăruș.
Claudia patrascanu FB jpg
Claudia Pătrășcanu vorbește despre cea mai grea perioadă din familie: „Mă întreb și acum cum a reușit”
Claudia Pătrășcanu a vorbit cu emoție despre mama sa și despre sacrificiile pe care aceasta le-a făcut după ce a rămas văduvă la o vârstă fragedă. Artista a mărturisit că abia acum, după propriile experiențe de viață și după ce a devenit mamă, reușește să înțeleagă cu adevărat prin câte a trecut.
image png
Trupa din România care își ia adio după 19 ani: „Nu ne despărțim certați”
The Mono Jacks își încheie activitatea după 19 ani. Doru Trăscău și colegii săi au anunțat ultimul concert, programat pe 11 noiembrie, la Expirat.
Din istoria igienei medicale: diferența dintre sterilizare și dezinfecție în clinici medicale și cum au evoluat protocoalele moderne
Din istoria igienei medicale: diferența dintre sterilizare și dezinfecție în clinici medicale și cum au evoluat protocoalele moderne
Igiena medicală nu a apărut odată cu spitalele moderne. Ea s-a construit treptat, din observații clinice, epidemii greu de controlat și lecții învățate prin experiență. Astăzi, fiecare clinică, cabinet stomatologic, laborator sau centru de îngrijire aplică protocoale clare pentru a limita infecțiile
63672095a5084e4153317a16ff2bce7f webp
„Nu mă sunați”. Propagandista preferată a lui Putin, Margarita Simonian, operată de urgență din cauza unor complicații apărute în urma tratamentului pentru cancer
Propagandista rusă Margarita Simonian, una dintre vocile apropiate de Kremlin, a fost operată după complicații apărute în urma tratamentului pentru cancer.