Frumoasele orori

● Guillermo Arriaga, Un dulce miros de moarte, Escadron Ghilotina şi Retorno 201, traduceri de Olivia Petrescu şi Liliana Pleşa Iacob, Editura Vellant, 2008-2010.  

Scriitorul şi scenaristul mexican Guillermo Arriaga şi-a petrecut copilăria într-unul dintre cele mai violente cartiere din Ciudad de Mexico, astfel că la vîrsta de 13 ani şi-a pierdut simţul mirosului, în urma unei lupte de stradă. Înainte de a alege cariera de scriitor, a încercat mai multe ocupaţii şi profesii, fiind angajat ca boxer, baschetbalist sau jucător profesionist de fotbal. În timp ce preda la Universitatea Ibero-Americană din Monterrey, l-a cunoscut pe regizorul Alejandro González Inárritu, alături de care a realizat filmele ultrapremiate Amores Perros şi 21 Grams, iar în 2005 a primit premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Cannes pentru The Three Burials of Melquiades Estrada, film regizat de Tommy Lee Jones şi în care a jucat şi un rol secundar. În 2008 a debutat ca regizor cu The Burning Plain, film care le are în distribuţie pe Charlize Theron şi pe Kim Bassinger. Între timp, romanele sale au fost traduse în peste zece limbi, două dintre acestea fiind deja adaptate pentru cinema, şi a continuat să scrie şi să regizeze scenarii, ultimele sale producţii fiind scurtmetraje. Deşi a fost premiat adesea în calitate de scenarist, Guillermo Arriaga a declarat în repetate rînduri că nu îi place să fie numit „scenarist“ şi, că atît el, cît şi ceilalţi scenarişti sînt scriitori şi ar trebui recunoscuţi ca atare.  

Spre deosebire de Escadron Ghilotina, primul său roman, un roman revoluţionar comic despre perfecţionarea unei ghilotine ajunse pe mîna insurgenţilor lui Pancho Villa, Un dulce miros de moarte este un love-thriller. Undeva la marginea unui cîmp, tînărul Ramón găseşte o fată înjunghiată în spate. Pînă la sfîrşitul zilei, zvonul că moarta ar fi fost chiar logodnica lui se răspîndeşte în tot satul, iar bărbaţii îl încurajează s-o răzbune ucigîndu-l pe criminal. Ramón este un puşti, iar atingerea trupului inert, cald încă, al frumoasei Adela îl năuceşte printr-o subtilă încărcătură erotică: „Lui Ramón îi era ruşine să-i spună prietenului său că era o minciună falsa sa idilă. Trebuia să-i mărturisească că logodna sa cu Adela începuse abia în ziua cînd au omorît-o. Nu a făcut-o: nu putea să o trădeze pe femeia care îi lăsase prin testament o dragoste încifrată în scrisori nedesluşite. Cu atît mai puţin nu putea să trădeze iubirea pe care o simţea pentru un trup gol şi călduţ în braţele sale, pentru o fată fotografiată la trei pătrimi de profil alb-negru, pentru o absenţă ce i se ramifica deja în suflet.“ Fata aparţine unei familii nou-venite în sat – nu se ştie mai nimic despre ea, iar satul are nevoie ca moartea fetei să facă parte dintr-o poveste, să devină legendă. Invenţia poveştii de dragoste şi a logodnei dintre Ramón şi Adela satisface, dincolo de misterul morţii, nevoia de dramatism a comunităţii. Şi cum un logodnic trebuie să răzbune cu sînge moartea iubitei, satul îl desemnează şi pe criminal în persoana unui ţigan contrabandist. Moartea fetei trebuie exorcizată tot prin moarte. Orice moarte. Adevărul nu interesează pe nimeni, destinele celor cîteva personaje creionîndu-se sub efectul minciunii şi al confuziilor stîrnite de aceasta. Nici Ramón, tot mai îndrăgostit de logodnica atribuită de sat, nici ţiganul, amant secret al soţiei vărului lui Ramón, nu par să aibe de ales şi se supun, inconştient, ritualului răzbunării impus de o comunitate avidă de moarte. Dar cei doi nu sînt atît victimele satului, cît ale atracţiei erosului în preajma morţii: Ramón este un amant postum, pe cînd ţiganul întreţine, indiscret, un adulter. Ca şi în romanul lui Gabriel García Márquez Cronica unei morţi anunţate (o influenţă importantă, mărturisită), naraţiunea ca un thriller de dragoste a lui Arriaga avansează implacabil, cu o tensiune crescînd aproape insuportabil, spre momentul nedreptei confruntări – cronica unei morţi nevinovate.

Volumul de povestiri Retorno 201 este o colecţie de orori & frumuseţi. Avem de-a face din nou cu o proză dură, plină de cruzimi (uneori şi perversiuni), deopotrivă senzuală şi violentă, tandră şi promiscuă, încărcată de pasiune, frică şi nebunie, stropită cu sînge şi spermă, o proză unde dragostea, sexul şi moartea sînt constantele vieţii care niciodată nu avertizează şi nu menajează pe nimeni. Guillermo Arriaga se defineşte drept un „vînător care scrie“ şi toate cele paisprezece proze din acest volum, situate pe aceeaşi stradă Retorno din Ciudad de Mexico, aşa sînt şi scrise: ca o vînătoare de stradă a instinctelor umane, a laturii feroce din natura noastră. Bătăi între copii, violuri, avorturi, infecţii şi boli fatale, crime pasionale, morţi vii, convieţuiri cu handicapaţi, toate acestea alcătuiesc tablourile tragice ale conflictelor dintre dorinţă, frustrare şi răzbunare, ale supravieţuirii mecanismelor pasiunii şi fatalităţii. Violenţa la Arriaga e însă şi o chestiune de stilistică. Nu doar descrierea cinematografică a confruntărilor (mişcarea şi momentele de aşteptare sînt foarte bine calibrate), dar şi discursul indirect/alternativ al personajelor creează efecte dramatice intense: „...şi eu, căţea vagboandă, volatilă, de nedomesticit, n-am încredere în tine şi de-aia nu-ţi spun că te iubesc, cum n-am putut să-i spun nici mamei niciodată despre toate vizitele care sub formă de mătuşă apăreau în solidul-sordidul-splendidul nostru cămin, nici n-am să-ţi spun, mamă, femeie rătăcită, vaporoasă şi intangibilă, că mătuşile dormeau în camera ta şi a tatei şi că în acelaşi pat matrimonial în care himenul tău se rupsese, tata le săruta pe toate mătuşile mele, le săruta ochii nasul gura urechile sînii fesele braţele pulpele genunchii tălpile degetul mic de la mîna strîngă, aceeaşi mîna pe care şi-a dus-o la piept cînd miocardul său muşchiulos s-a rupt în două...“

Literatura lui Arriaga are ceva naturalist, fantasticul este camuflat în absurd şi nebunie, iar erotismului nu-i lipseşte dimensiunea suspansului, de aceea aş spune că prozatorul mexican îşi „vînează“ cititorii contrariindu-i, uneori învingîndu-i, cu aceste micro-thrillere tragic-erotic-existenţialiste (o lecţie shakespearian-faulkneriană asumată) în care ororile fascinează, iar morbidul are o frumuseţe aparte. Acest al treilea titlu din opera lui Arriaga beneficiază şi de o ediţie alternativă, ale cărei pagini sînt însemnate grafic (cu desene, colaje şi comentarii) de 186 de artişti (graficieni, cartoonişti, scriitori, muzicieni), bloggeri sau prieteni ai editurii.  

Guillermo Arriaga este unul dintre scriitorii invitaţi la Festivalul Internaţional de Literatură de la Iaşi (FILIT), 1-5 octombrie.