Fiul

Publicat în Dilema Veche nr. 443 din 9-15 august 2012
Fiul jpeg

● Michel Rostain, Fiul, traducere din limba franceză de Liliana Urian, Colecția „Strada Ficțiunii“, Editura ALLFA, 2012.

Michel Rostain a fost într-o vreme secretarul lui Peter Brook, iar într-o altă vreme a pus în scenă spectacole de operă. Apoi, în 2011, cu numai un an înainte de a deveni septuagenar, a publicat acest roman – cel dintîi și singur, deocamdată –, distins neîntîrziat cu Premiul Goncourt pentru debut.

Simpla idee a unui debut literar la 69 de ani e deja tulburătoare. Dar încă mai tulburătoare e cartea cu pricina, unde povestea unei mari suferințe – ba chiar a unei suferințe cunoscute de autor pe propria-i piele – reușește să devină o istorie cu farmec, chichirez și zvîc, o (auto)ficțiune care știe să „pună problema“, manevrînd perspectivele, timpii, căile și vitezele de atac așa cum numai psihologii și scriitorii buni pot să o facă.

Ştiți ce patetism pompos afișează, de cele mai multe ori, artiștii din spațiul teatrului liric. Ei bine, Michel Rostain, regizor de operă decenii de-a rîndul, e la polul opus. Romanul lui vorbește, într-adevăr, despre trăiri imparabile, dar știe să fie și interesant, și atașant, și ludic, nu doar copleșitor. Subiectul cărții e negru-corb: doliul unui tată după moartea fiului său de 21 de ani, răpus peste noapte de meningită. Numai că doliul tatălui e povestit din perspectiva fiului mort, adică a unei stafii june, vioaie și potrivit de sentimentale, care se înduioșează văzînd durerea și frămîntările părintelui, dar care se poate și amuza de burlescul ritualurilor funebre (îmbălsămătorul însărcinat cu „dedramatizarea“ cadavrelor, opereta ceremonialului de la crematoriu, „nebuniile de culise ale vieții cotidiene la cimitir“ etc.).

Uriașă mi s-a părut imaginea tatălui jucînd la loto data nașterii fiului său mort. Are un comic realmente abisal și te face să te simți – vorba lui Bergman – un analfabet al sentimentelor.
 

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

Volodimir Zelenski Davos FOTO EPA EFE jpg
Avionul lui Zelenski, aproape lovit de o dronă în drum spre Oslo. Declarația premierului Norvegiei
Un avion la bordul căruia se afla președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care zbura din Republica Moldova spre Oslo pentru funeraliile regelui Harald al Norvegiei, a fost aproape lovit de o dronă, a declarat miercuri premierul norvegian Jonas Gahr Støre.
Spania  Foto Pixabay (1) jpg
După trei ani în Spania, o româncă își avertizează conaționalii: „Nu veniți ca angajați, nu mai e ce-a fost. Taxele sunt înfiorătoare”
O româncă stabilită în Spania de trei ani îi avertizează pe cei care se gândesc să plece la muncă în această țară să își facă atent calculele înainte de a lua o decizie.
Merz si Trump FOTO AFP
Merz a anulat convorbirea programată cu Trump după ce președintele SUA a salutat victoria AfD în Germania
Cancelarul german Friedrich Merz și-a anulat miercuri convorbirea telefonică programată cu președintele american Donald Trump, la câteva ore după ce liderul de la Washington a salutat public rezultatul obținut de partidul de extremă dreapta AfD.
serban copot
România, rezultate slabe la PISA. Șerban Copoț critică autoritățile: „Vă permiteți să dați vina pe părinți?”
Rezultatele testelor PISA 2025 au readus în atenție problemele cu care se confruntă sistemul de educație din România. Performanțele elevilor români se află în continuare sub media țărilor membre OCDE, iar rezultatele la lectură au înregistrat o scădere față de evaluarea precedentă. În acest context,
0909 gif
După șapte ani de secetă, Marocul se confruntă cu inundații. Ce rol are El Niño în schimbarea vremii
Marocul a trecut printr-o perioadă de secetă prelungită în cea mai mare parte a ultimului deceniu. Între 2019 și 2024, țara a înregistrat șase ani consecutivi cu precipitații sub medie, cea mai lungă astfel de perioadă consemnată vreodată.
Noi cercetări arheologice în zona ruinelor porții prin care Mihai Viteazul a intrat în Albă Iulia
Noi cercetări arheologice în zona ruinelor porții prin care Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia
Arheologii din Alba Iulia au reluat cercetările sistematice în zona în care, anul trecut, a fost identificat nivelul de subsol al turnului medieval al porții prin care Mihai Viteazul a intrat în cetatea Bălgradului în 1599 și a fost descoperită poarta estică a castrului legiunii a XIII-a Gemina.
Accident E85  jpg
Tragedie pe E85. Un bărbat din Iași a intrat intenționat pe contrasens și s-a izbit de un camion de 43 de tone
O tragedie cutremurătoare a avut loc miercuri pe drumul european E85, în dreptul localității Lețcani din județul Iași. Un șofer de 45 de ani și-a pierdut viața pe loc după ce a pătruns frontal sub roțile unui camion de mare tonaj încărcat cu balast.
horoscop, foto shutterstock jpg
Horoscop joi, 10 septembrie. O zodie se autosabotează, alți nativi se lovesc de lucruri neterminate
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de joi, 10 septembrie.
sora lui culita sterp
Geta Sterp este însărcinată! Va deveni mamă pentru a doua oară, iar Culiță a izbucnit în lacrimi: „Vladimir, vei avea...”
Geta Sterp a anunțat de curând că urmează să devină mamă pentru a doua oară. Sora cântărețului Culiță Sterp și soțul ei, Sebastian, trăiesc una dintre cele mai frumoase perioade din viața lor. Cei doi au pregătit o surpriză pentru familie și prieteni, iar vestea a fost dezvăluită chiar de ziua de na