Federeii reloaded

Publicat în Dilema Veche nr. 501 din 19-25 septembrie 2013
Federeii reloaded jpeg

● Nicolae Avram, All Death Jazz, Casa de editură Max Blecher, 2013. 

Premiat în anul 2000 pentru volumul de debut Cîntece de sinucigaş, Nicolae Avram (n. 1966) s-a făcut remarcat cu adevărat abia un deceniu mai tîrziu, odată cu Federeii (Casa de editură Max Blecher, 2010), o carte specială, inspirată de mediul unui orfelinat, unde poetul însuşi şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa. Despre Federeii nu s-a scris pe cît ar fi meritat, dar cartea a avut destinul ei şi cine a citit-o n-a uitat poveştile deopotrivă crude şi nostalgice, istoriile violente, cu abuzuri descrise în tuşe groteşti, ale tinerilor crescuţi la casa de copii („noi sîntem federeii / băieţaşii cu capetele rase pînă la sînge“), un mediu dezumaniza(n)t, lipsit de compasiune, speranţă şi Dumnezeu. Scenele dramatice de viaţă orfelină din timpul comunismului, cu copilării şi adolescenţe marcate de ravagiile unor psihologii şi sexualităţi împinse la extrem, apoi vieţile distruse de după „eliberare“, dar, mai ales, panoplia de personaje demne de milă şi/sau odioase, deopotrivă din rîndul tinerilor (inofensivul Cămăraş, violenţii Ceanghi şi Fonoloş, memorabilul Paulin ş.cl.), dar şi din rîndul celor care conduceau şi administrau instituţia (odioşii educatori Titus şi Sîrcă ori pedagogul Haxim), oameni corupţi moral şi sufleteşte, cu destinele lor devia(n)te – toate acestea creau tabloul tulburător, scandalos, de coşmar, al unei lumi damnate social şi necunoscute, literar vorbind, un mediu în care, după ştiinţa mea, nimeni nu se încumetase să facă o astfel de incursiune. (Fireşte, exista piesa din 1997 a Andreei Vălean, inspirată din mediul unei case de corecţie, după care Cătălin Mitulescu şi Florin Şerban au scris scenariul pentru filmul Eu cînd vreu să fluier, fluier). Inedită şi şocantă în bună parte, Federeii conţinea literatură onorabilă, dar poezia părea sufocată şi subminată de potenţialul prozastic al temei. În afara cîtorva mărci de vorbire specifice mediului, adică imprecaţiile şi stîngăciile de exprimare ale personajelor, Federeii nu propunea o căutare/aventură de limbaj în sensul poetic, adică un discurs propriu, o stilistică personală (nu găseai figuri de stil memorabile). Pentru Nicolae Avram, părea că poezia însemna mai mult o elipsă a prozei, aşa cum, pentru unii scriitori, povestirea este doar o scenă scoasă din/adăugată într-un roman. (De altfel, editorul Claudiu Komartin îl recomanda atunci folosind, mai întîi, trei referinţe din proză – Jack London, Irvine Welsh şi G.M. Zamfirescu – şi abia apoi din poezie – Arghezi; trec peste faptul că Welsh şi Arghezi sînt maeştri ai limbajului.) Iată marea mea reţinere faţă de acea carte-de-poezie care se baza prea mult pe convenţia formală şi în care limbajul nu se ridica la înălţimea temei şi a conţinutului, singurele care continuă să ofere rezistenţă cărţii.

Cu All Death Jazz însă, Nicolae Avram pierde controlul. Poate încurajat de relativul succes – nu de critică, de public nici nu mai vorbesc, dar de breaslă –, Nicolae Avram revine cu o continuare a poveştilor federeilor, de care nu era nevoie. Un exemplu clasic de redundanţă creativă, în care autorul atentează la singularitatea propriei cărţi, făcînd-o, astfel, repetabilă. În primul rînd, cartea suferă din cauza aceleiaşi viziuni destul de precare asupra poeziei – deşi unul dintre cele trei paliere care grupează şi desfăşoară alternativ textele, cel mai redus, din păcate, îndrăzneşte să fie liric. Problema rămîne însă în faptul că tema, aşa cum e abordată, nu suportă extinderea fără a risca maniera. Nicolae Avram nu-şi dezvoltă subiectul în sensul aprofundării, ci al multiplicării. Reia personajele, adaugă altele, inventează poveşti noi, dar cu aceleaşi vechi desfăşurări şi, în general, îngroşînd toate tuşele. Rezultatul este o copie a Federeilor, acum cu 75% mai multe orori! Ceea ce crede Chris Tanasescu, pe coperta a IV-a, că ar da calitatea cărţii („e mai «rea» decît Federeii, deci mai bună“), este, de fapt, exact ceea ce-i dăunează. Pus în faţa unui sequel, Nicolae Avram trebuie să păstreze ce a oferit odată şi să pluseze cu ceva. Doar că noutăţile sînt puţine sau inutile (o voce feminină, introducerea securiştilor, scene de bulău şi, mai ales, necrofilia), în timp ce schema se reia pentru că nu are cum altfel: abandonul şi/sau abuzul în copilărie; foamea, bătaia şi violul în orfelinat; corupţia morală şi sexuală a cadrelor; fuga, răzbunarea sau sinuciderea/crima; în fine, viaţa distrusă de după. Cele aproximativ o sută de poveşti vorbesc despre toate formele de abuz sexual suferite sau la care se dedau federeii. Nicolae Avram înţelege să bage în texte atîtea abuzuri şi morţi, încît ajungi să te aştepţi pe fiecare pagină la versuri cu orori de genul: „făcea sex cu fiica lui“, „o săltăm din sicriu o tîrîm într-o tufă de alun / o babardeşti tu primul?“, „mama a ridicat toporul şi i l-a înfipt în spate“, „i-ai spart rozeta / culo“, „în noaptea nunţii a tăiat-o cu sabia ninja / a făcut-o bucăţi a dat-o la cîini“, „pe un băiat mai mic l-am spart într-o conductă de beton“, „pedagoaga şi-o trage sub scări cu fata ei“, „trupul mort al argentinei tranşat / cîteva zile au hrănit cu el cîinii“, „am trezit din somn un băieţel / l-am băgat la duş l-am futut în cur pînă a ţîşnit sîngele“, „am simţit sculele lor intrînd în mine / ca un cuţit am crezut că sînt copil mic / şi mi-o trage tata“, „au violat-o pe mama pe rînd“ ş.a., plus sex cu curve, sodomizări, violuri, gay blow-job & cunnilingus, ejaculări fetişiste, masturbări cu obiecte, sado-masochisme, felaţii şi handjob-uri mai ales cu minori... Prin asta înţelege Chris Tanasescu „mai bună“.

Cartea este, de fapt, cea care abuzează de cititor, oferindu-i în mod repetat orori în cantităţi ce duc textele, de la un punct încolo, în neverosimil şi derizoriu. Consecinţa este plictiseala şi, în cele din urmă, indiferenţa, pierderea interesului, deopotrivă a celui afectiv şi a celui artistic. Senzaţia de autenticitate, apăsătoare şi frisonantă, de altădată, devine acum doar o demonstraţie taxonomică de grotesc. Căci de cîte personaje abuzate sexual şi de cîte tipuri de orori e nevoie pentru a spune că orfanii sînt nişte suflete damnate, cu minţi şi trupuri distruse!? Excesul transformă tema în propria-i caricatură, un fel de cocktail de Sade şi Freud, în mediu corecţional năsăudean. A vrut Nicolae Avram să fie un John Gulager al orfanilor?! Nu mai există prea multă umanitate în carte şi nici măcar un singur element de contrast, autorul reuşind, astfel, nu să devalorizeze viaţa (o face tema însăşi), ci însăşi moartea, devenită un fapt divers de la ora 5. Dovada supremă este poemul de la pagina 120 (deci finalul cărţii, unde se cerea măcar un twist), în care Daniel, unul din foştii federei, e chemat la priveghiul unei fete moarte de o boală incurabilă, să cînte la saxofon: „era întinsă pe laiţă lîngă geam / luna palidă căzuse în genunchi în păru-i galben despletit / multă vreme am rămas nemişcat ca o statuie lîngă trupul ei violet / în odaia de alături apropiaţii spuneau poveşti incredibile / maria era pictoriţă talentată evoca flori minerale / recoltate din subteranele minţii / îi plăcea peppermintul cu 4 cuburi mici de gheaţă / asculta john lennon beautiful boy / cu două săptămîni înainte de a muri / şi-a tras-o cu toţi soldaţii de la unitatea / militară din bistriţa.“ Numai că nu, asta nu e suficient, Daniel merge în cimitir şi o dezgroapă: „i-am smuls rochia de mireasă şi am futut-o rece / uşor putrezită.“ Autenticitate, deci!

Prin repetivitate şi previzibil, lipsa sugestiei înlocuită cu gros-planul, excesul care subminează sensul şi trivializarea dramei, multiplicarea clişeistică de abuzuri/deviaţii sexuale şi psihanalizabilul vulgar, prin toate acestea, poemele hard-corfeline ale lui Nicolae Avram sfîrşesc în ceva ce seamănă aproape cu pornografia. Nimic autentic (cum naiv şi îngrijorător cred Bogdan Creţu şi O. Nimigean), ci mecanică sexuală placată pe oroare! Tot ce e bun aici reia ce-a fost bun data trecută; în rest, All Death Jazz pare un psiho-slasher-sexual de prost gust.  

1026 16 impostorul webp
Impostor ca mine
Impostorul își propune să readucă la viață toate frămîntările sociale ale unei epoci, prin intermediul cîtorva personaje situate de ambele părți ale baricadei.
p 17 jpg
Joker
Aici e de găsit un oarecare merit al filmului: în secvențele în care Ridley Scott minte conștient, de dragul cinema-ului.
p 17 Audio jpg
Voci umane, voci artificiale
Am sentimentul că, în cazul tehnologiei de simulare a vocii umane, sfîrșitul jocului va veni cînd nu vei putea face diferența între vocile AI și cele umane.
1025 16 coperta corin braga jpg
Străinătăți, stranietăți și alte fantasme literare
Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.
p 17 2 jpg
Pînă la capătul drumului
Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.
1025 17b cover1 jpg
Solo & solos
Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.
image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.

Adevarul.ro

image
Kim Basinger împlinește 70 de ani: iubirile pasionale ale actriței. Ce roluri i-au adus celebritatea VIDEO
Actriță și fost model, Kim Basinger a devenit celebră datorită rolurilor în filme precum Batman, L.A. Confidential și 9 1/2 Weeks. Vedeta premiată cu Oscar a avut o carieră excepțională, precum și o viață personală fascinantă. Astăzi, vedeta de la Hollywood împlinește 70 de ani.
image
Moartea misterioasă a uneia dintre cele mai mari vedete rock. Ultimele clipe din viața lui Jim Morrison, solistul trupei The Doors
Solistul trupei americane The Doors a fost unul dintre cele mai mari staruri rock din toate timpurile. La 52 de ani de la dispariția sa prematură, moartea sa este încă învăluită în mister, iar mulţi cred că Jim trăieşte şi azi.
image
Cartofii la cuptor, un deliciu. Cum faci cea mai ușoară mâncare de post, condimentele care îi fac irezistibili
Este un preparat simplu, dar deosebit de gustos. În post, cartofii la cuptor sunt o masă sățioasă și ușor de pregătit. Pot fi serviți cu murături, salată de legume ori cu sos de usturoi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.