Fărîme de viaţă
● Zeruya Shalev, Fărîme de viaţă, traducere din limba ebraică de Ioana Petridean, Colecţia „Biblioteca Polirom“, Editura Polirom, 2012.
Zeruya Shalev înseamnă două lucruri clare: o temă neabătut domestică (din zona conflictelor ce mocnesc în viaţa de familie) şi o scriitură invariabil hipnotizantă (vîscoasă, şerpuitoare, narcotică, mustind de tristeţi senzuale, şi nesfîrşit de înţelegătoare cu convulsiile bietului suflet omenesc). În primele trei romane ce i-au fost traduse la noi, calul de bătaie era expirarea relaţiilor de cuplu. Acum, în Fărîme de viaţă, e vorba mai ales despre relaţiile dintre părinţi şi copii – adică despre fisuri, rupturi, viclenii, înstrăinări, însingurări, remuşcări, neputinţe, nepriceperi, resentimente, dragoste, ură, comploturi urzite în numele iubirii şi sacrificiului etc.
Ideea de bază e limpede: numai mamă, tată, fiu sau fiică să nu fii! Povestea, în schimb, e mult mai complicată, coborînd în psihologia labirintică a personajelor, adunînd ca o tornadă vini nevinovate şi sentimente perpetuu instabile, dilematizînd cu pasiune şi descoperind semne de viaţă proaspătă în cele mai sufocante cotloane ale amărăciunii sau nefericirii.
Avem o octogenară (Hemda) care agonizează, un fiu (Avner) pe care ea l-a adorat şi o fiică (Dina) pe care a ignorat-o cu metodă, iar familiile celor trei personaje, cu blazările, revoltele şi restructurările lor, desenează o genealogie aproape poetică a dorinţei de a rămîne viu.
Altminteri, sîntem în Israel, „ţara asta care n-a fost destul de înţeleaptă să se facă iubită de propriii cetăţeni“, iar aceşti cîţiva „cetăţeni“ din romanul Zeruyei Shalev încearcă să-şi vadă de vieţile lor, aşa cum pot. Fiţi cu ochii mai ales pe Avner. El poate lucrurile cele mai frumoase, el face gesturile cele mai stranii, la el realismul e realmente fabulos.
