Fantoma iese din scenă

● Philip Roth, Fantoma iese din scenă, traducere și note de Cristina Panaite, revăzute de Nadia Brunstein, Colecția Biblioteca Polirom, Editura Polirom, 2010.

Nathan Zuckerman, vechiul şi credinciosul personaj al lui Philip Roth, delegat de scriitor (în vreo 10 romane) să insoliteze realitatea prin ficţiuni, s-a instalat, iată, în senectutea sadea. Alter-ego-urile, oricît de fictive ar fi, îmbătrînesc şi ele, carevasăzică. Simptomele bătrîneţii sînt aici răspicate şi plenare. Nathan Zuckerman, ajuns la 71 de ani şi la o fermă notorietate scriitoricească, este perfect însingurat, complet rupt de mersul lumii (ultimii 11 ani i-a petrecut într-o cabană izolată) şi definitiv atins de impotenţă. În plus, memoria lui a început deja să dea rateuri, iar o incontinenţă umilitoare îl obligă să poarte tot timpul scutece. Acest din urmă neajuns pare să aibă însă leac, aşa că Zuckerman, hotărît să încerce tratamentul, revine în New York, oraşul consacrării lui literare.


Metropola va face ce ştie ea mai bine: îl va reînvăţa pe protagonist cu prezentul, îl va irita şi tenta, îi va redeştepta acele gînduri ale „unui bărbat încă apt să întreprindă un atac violent asupra vieţii“. Ispita are nurii unei june scriitoare aspirante, iar lui Zuckerman nu-i trebuie mult ca să-i vîjîie pe la urechi „bumerangul emoţional al atracţiei erotice“; iritarea are chipul unui alt literat aspirant – „profund necuviincios şi aprig“, animat de o „rîvnă grosolană“ – care caută în biografia unui scriitor dat uitării sămînţa profitabilă (pentru sine) a scandalului literar.

Reacţia lui Zuckerman (autoironică uneori, răscolitoare cel mai adesea) e hard rothică. Ieşirea lui din scenă se face prin culisele alambicate ale scrisului, acolo unde singurul adevăr indiscutabil rămîne ficţiunea.