Elena Ferrante: femeia ca animal politic

Paula ERIZANU
Publicat în Dilema Veche nr. 683 din 23-29 martie 2017
Elena Ferrante: femeia ca animal politic jpeg

Romanele napolitane ale Elenei Ferrante au apărut în limba română la Editura Pandora M, în traducerea Ceraselei Barbone.

Un tată își aruncă fiica de 11 ani peste fereastră pentru că nu vrea să o dea la gimnaziu. Fata amenință băieții macho ai mahalalei cu cuțitul în momentul în care aceștia îi acostează prietena. E violată în noaptea mariajului de către soțul ei, care pînă atunci fusese cel mai blînd iubit. Ajunge „îngerul salvator“ al comunității în lupta împotriva mafiei și apoi cade în dizgrație, dispare și își șterge toate urmele existenței, tăindu-și fața din fotografii și luînd cu ea orice posesie personală… Nu e o telenovelă, sînt episoade dintr-unul din cele mai pline de forță produse literare ale ultimelor decenii – Romanele napolitane, de Elena Ferrante, scriitoare italiană anonimă și senzație literară internațională. Romane în care povestea, cum a declarat autoarea, e ca un lanț care scoate apa rece de la fundul unei fîntîni. Iar narațiunea, la persoana întîi, e lucidă, controlată și totodată explozivă.

Nimic despre feminitate în romanele napolitane. Cele patru volume, Prietena mea genială, Povestea noului nume, Cei care pleacă și cei ce rămîn și Povestea copilului pierdut, spun istoria prieteniei – dar și a competiției – dintre două fete: Lila, fiica unui cizmar, și Lenu, fiica unui portar (naratorul-personaj), dintr-o mahala săracă și violentă din orașul Napoli. Dacă Lenu corespunde mai mult unui ideal feminin promovat în societate, asta e doar aleatoriu. Pentru că Lila n-are nimic cu acest ideal, și asta nu o face mai puțin femeie. Nici măcar la nivel fiziologic experiențele fetelor nu coincid – una se maturizează devreme, cealaltă tîrziu; una adoră sexul, cealaltă îl urăște; una naște ușor, cealaltă greu; una se îngrașă la vîrsta de mijloc, cealaltă rămîne silfidă. Ceea ce împărtășesc protagonistele e poziția lor ca animale politice, adică felul în care sînt tratate în societate din cauza sexului lor. Iar prietenia și competiția dintre ele sînt, la nivel politic, expresia solidarității – sau sororității – și respectiv a sabotării reciproce dintre femei.

Personajele se completează – în timp ce Lenu e disciplinată, pedantă și vrea să placă, Lila e mereu subversivă, are o inteligență naturală sclipitoare și foarte mult curaj, dar și o răutate care răbufnește pe parcursul cărții. Și destinele lor sînt tot complementare. În timp ce una fuge de comunitatea în care s-a născut, cealaltă încearcă să o schimbe.

Pentru mine, Bildungsroman înseamnă Herman Hesse. Cînd i-am citit romanele, mi s-au părut universale. Dar cu Ferrante, am simțit limitările lui Hesse, care reflectă doar experiențele unui singur sex, cel masculin. Ferrante completează golurile, explorînd experiențele celuilalt sex.

Ferrante vorbește despre fenomene universale ale individului, ca găsirea vocației, a încrederii în sine, a relației individ-societate, dezvoltarea conștiinței politice, pe de o parte, și atașare, și detașare, prietenie, dragoste, mariaj, familie, pe de altă parte. Dar acestora li se alătură și nararea experiențelor proprii exclusiv femeilor. Ele sînt de natură fiziologică – creșterea sînilor, apariția ciclului menstrual, nașterea, avortul, alăptarea – și socială – din cauză că sînt femei, Lila și Lenu se luptă cu abuzuri sexuale, cu violența, dar și cu protecția fizică a taților, fraților, soților și prietenilor lor, cu neglijarea copiilor de către soți, fie că aceștia sînt intelectuali, nouveaux riches sau muncitori, aparent feminiști sau misogini crași, și respectiv cu marginalizarea carierei.

Citind romanele napolitane ale Elenei Ferrante, am avut impresia că toate femeile din jur s-au întors brusc spre mine și-au început să-mi vorbească pe șleau despre tot ce li s-a întîmplat și li se întîmplă, fără să mă cruțe din cauza tinereții mele. Am mai dat la o parte o perdea, a pătruns lumina.

Mergînd împotriva curentelor Disney și Hollywood, și într-o cheie post-creștină, Ferrante plasează în centrul emoțional al Lilei și al lui Lenu prietenia lor intensă, uneori autodistructivă, dar de cele mai multe ori edificatoare, și nu relațiile cu bărbații sau cu copiii. Cînd se căsătorește, Lila îi mărturisește lui Lenu că nu ține la nimeni la fel de mult ca la ea. Și nu, nu e o relație cu note de lesbianism. E un roman hetero.

Prin prietenia lor, Lila și Lenu se autodepășesc, cad, se ridică, își îndeplinesc ambițiile, își urmează pasiunile, își cresc copiii, îi neglijează, îi hrănesc, își îngrijesc părinții îmbătrîniți, își neagă și își acceptă originile, își schimbă comunitatea. Fiecare dintre fete se simte activată intelectual și emoțional de cealaltă. Relația include, pe rînd sau uneori chiar odată, atît adorație reciprocă, apropiere și generozitate totală – Lila îi cumpără manuale de școală lui Lenu cînd se căsătorește cu un tip bogat, îi crește copiii lui Lenu cînd aceasta din urmă călătorește pentru a-și avansa cariera –, cît și obsesie, dominație, rivalitate intelectuală, socială și sexuală, distanțare și răutate. Evocînd un ecou al unei relații mamă-fiică, iată cum vorbește Lenu despre Lila: „Devenirea mea era o devenire în cheia ei. A trebuit să reîncep să devin, dar pentru mine, ca adult, în afara ei.“

Prin vocea detașată și francă a lui Lenu, Ferrante denunță falsitatea clișeelor precum că femeile trebuie să fie căsătorite pentru a se simți împlinite, că maternitatea e cel mai frumos lucru pentru o femeie și principalul ei mod de autorealizare, că femeile nu fac carieră pentru că nu vor și nu pentru că sînt îngropate în datorii domestice sau pentru că nu li se permite să își continue studiile.

Se întîmplă adesea ca victimele să se autoînvinuiască pentru ce li se întîmplă și, mai mult, să fie chiar învinovățite de societate pentru abuzuri. Exemplul vio­lului și al judecății că „ea a cerut-o“, pentru că purta fustă scurtă sau deoarece consumase alcool (care s-a repetat și acum cîteva luni, în cazul unui viol și omor al unei fete de 14 ani în Republica Moldova). Or, prin limbajul său clar, dur și auster, onestitatea dusă pînă în pînzele albe și concentrarea pe fapt, Ferrante le oferă cititorilor forța să condamne abuzurile, fie că acestea țin de identitate de gen sau de clasă socio-economică. Tocmai astfel, Ferrante e singurul autor care mi a schimbat vocea din cap.

Dar romanele napolitane nu vorbesc doar despre destine individuale, ci și despre istoria orașului Napoli dintre 1950 și 2000. Fără figuri eroice, istoria napolitană abundă de lupte mafiote, între fasciști și comuniști, marșuri feministe și antiviolență, ocupări ale universității de către studenți, procese anticorupție. Acestea vin în prim-plan în special în cartea a treia și a patra, odată ce personajele principale și-au dezvoltat o conștiință politică solidă. Una dintre cele mai memorabile imagini politice prezintă un grup de bărbați îmbrăcați în negru rotind lanțuri și bătînd muncitorii și studenții care împart pamflete în fața unei fabrici de cîrnați în care începuse o mișcare de unionizare. O altă imagine splendidă care reflectă conexiunea dintre personal și politic e o replică a Lilei: „Nu există gesturi, cuvinte sau oftări care nu conțin suma tuturor crimelor pe care le-au comis și pe care le comit ființele umane… Ea a arătat cu degetul spre oameni, lucruri, străzi și a zis: Acel bărbat a luptat în război și a ucis…, acela a turnat o grămadă de oameni…, în acea casă au torturat și au ucis, pe aceste pietre s-a mers în marș și s-a dat salutul fascist…, banii acestor oameni vin din foamea altora, mașina asta a fost cumpărată prin vînzarea cărnii expirate pe piața neagră…“

Tocmai aceste discuții despre clasă și gen fac din romanele lui Ferrante și romane de idei, transportînd temele secolului al XIX-lea, începute de Dostoievski și Tolstoi, în secolele XX şi XXI.

Ca și clasicii ruși, Ferrante conturează atît portrete ample și nuanțate psihologice Lilei și lui Lenu, cît și portrete complexe ale societății, prin reprezentarea în romane a unei rețele numeroase de membri ai comunității clasei muncitoare din Napoli, dar și membri izolați ai intelectualității din Napoli și Florența și ai clasei politice romane.

Una dintre temele contemporane caracteristice secolului XXI vizează mitul individualist că omul poate reuși de unul singur, fără ajutor din partea comunității. Răspunsul lui Ferrante la această ideologie vine prin Lila, care spune că a compara capacitățile unui om cu altul e la fel cu „a admira coșul bingo atunci cînd îl zgîlțîi și din el ies numere norocoase“.

Pînă și anonimatul lui Ferrante vine parțial din acest motiv. Într-un interviu pentru Paris Review of Books, Ferrante a explicat că ea vede o carte ca rezultatul, pe de o parte, al unei tradiții literare și, pe de altă parte, al experiențelor unei comunități care o inspiră, și nicidecum ca opera exclusivă a minții unui singur individ. Anonimatul ei e, astfel, nu doar un gest de timiditate, ci și un protest în fața miturilor individualismului și celebrității care ne domină lumea. Lenu (cu numele complet Elena Greco) o parafrazează pe Lila, un personaj fără vanitate: „Eh, cîtă fîțîială pentru un nume: celebru ori nu, e doar o fundă legată în jurul unui sac umplut la nimereală cu sînge, carne, cuvinte, rahat și gînduri mărunte. M-a luat în rîs îndelung în această privință: Dezleg funda – Elena Greco – și sacul rămîne acolo, funcționează la fel, aleatoriu, desigur, fără virtuți sau vicii, pînă se rupe.“

Romanele napolitane ale Elenei Ferrante sînt printre marile romane ale secolului XXI, scrise, conform formulei din același interviu, cu „ambiție maximă, curaj maxim și o dezobediență programatică“. 

Paula Erizanu este scriitoare și jurnalistă.

TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg
WhatsApp Image 2022 06 03 at 19 12 39 jpg
Sala Radio 8 iunie 2022 jpg
Concert Mozart / Haydn la Sala Radio
Miercuri, 8 iunie 2022, de la ora 19:00, veți avea ocazia de a asculta la Sala Radio un concert Mozart / Haydn prezentat de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.
EducaTIFF 2022 png
TIFF lansează opționalul de educație cinematografică pentru elevi
Programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie).
947 16 sus BAS jpeg
Maimuțe, muzică și baseball
Cea de-a 22-a carte a scriitorului japonez este o culegere de povestiri scrise la persoana întîi, cu un narator de vîrsta a treia, ce gravitează în jurul unor teme precum nostalgia tinereții, muzica, erotismul, totul învăluit într-o folie de „unheimlich” care a devenit marca autorului nipon.
947 16 jos coperta jpg
Secretul corespondenței
O cu totul altă carte față de aceea, știută tuturor, din 1978, este actuala ediție, definitivă, a „Romanului epistolar” dintre I. Negoițescu și Radu Stanca.
p 17 2 jpg
Nu te supăra, frate
„Frère et sœur” rămîne ilustrativ pentru un cinema anchilozat, cu trăiri rezonabile – însăși lipsa de măsură a pasiunilor sfîrșește prin a fi „rezonabilă”, necesară – și morală burgheză.
947 17 ABiro cover2 jpg
Eroi
Grimus ies din pandemie cu un album în limba maternă ce le oferă mai mult spațiu de manevră pentru poezie.

HIstoria.ro

image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.