Elegie pentru copilărie

Publicat în Dilema Veche nr. 695 din 15-21 iunie 2017
Elegie pentru copilărie jpeg

● Andrei Crăciun, Aleea Zorilor, Editura Polirom, 2017. 

Andrei Crăciun a scris şi a publicat relativ mult în ultimii ani: şi publicistică, şi proză scurtă, şi poezie; dar, dacă ar fi să aleg cartea mea preferată din tot ce-a scris pînă acum, Aleea Zorilor mi se pare, de departe, cel mai închegat şi mai reuşit demers literar al său. În cronica de data trecută menţionam trei cărţi de proză care, deşi aspiră la statutul de roman, sînt, de fapt, nişte nuvele mai ample. Dintre toate, împreună cu Înalt este numele tău de Ioana Bradea (Humanitas), cartea lui Andrei Crăciun împarte, dincolo de incursiunea în trecut, şi forma stilistică specială, aproape experimentală: dacă Ioana Bradea suprapune, ca-ntr-un palimpsest, limbajul actual peste cel medieval, folosind o sintaxă şi un lexic vechi pentru o serie de întîmplări din cetatea Bistriţei, Andrei Crăciun scrie întreaga carte a copilăriei dintr-un orăşel de provincie comunist dintr-o singură frază. Vocea cărţii este un jurnalist de treizeci şi trei de ani care evocă practica meseriei de a folosi fraze scurte, astfel că incursiunea sa în trecutul copilăriei vine ca o reacţie nu doar a vîrstei maturităţii, dar şi la expresia de gazetă a vieţii într-un moment în care „în ţara noastră nu mai există ziare, nu mai există redacţii“.

În revista de proză scurtă Iocan, nr. 2 / 2016, Andrei Crăciun publica o proză intitulată „Aleea“ şi care era, de fapt, crochiul cărţii de faţă – un lung poem, încărcat deopotrivă de nostalgie şi de cruzime, despre copilăria din anii de dinainte şi imediat după Revoluţie. „Fiecare om are dreptul, iar dreptul acesta este unul divin, şi nici nu poate fi altfel, la o ultimă frază, nu e obligatoriu ca fraza aceasta să fie lungă, nici să semene unui bilet de adio, dar contează ca ea să fie adevărată, atît adevăr cît să încapă, totuşi, într-o frază, fie ea şi ultima…“ – aşa începe cartea care poate fi, la fel de bine, o scrisoare, o dare de seamă, un poem sau un album fotografic. Căci forma în care se prezintă scenele/cadrele/secvenţele, înşirate relativ cronologic într-o singură nesfîrşită frază, aseamănă acest lung poem narativ cu pelicula unui film foto. Vocea care rememorează scene şi personaje trece de la una la alta fără a crea impresia unor rupturi, totul continuă şi se înlănţuie conform unui flux al rememorării deloc capricios.

Aflat la vîrsta christică, jurnalistul rememorează dintr-o suflare copilăria sa dintr-un orăşel industrial, aflat de la marginea unei păduri: sînt anii ’80 comunişti (există un Partid Unic), iar micul oraş din provincie depinde de o fabrică de armament. După ani în care, ziarist fiind, a căutat „înţelesul lucrurilor, care bineînţeles că nu există“, şi după un periplu prin multe colţuri ale lumii, întoarcerea acasă îi provoacă o stare vecină cu nostalgia pe care, deşi o respinge în numele adevărului pe care l-ar perverti, o practică cu multă voluptate („…nostalgia e împotriva adevărului, ea obişnuieşte să şlefuiască adevărul, în trecut e întotdeauna mai bine, şi de ce să nu fie mai bine, de ce să nu avem dreptul acesta de a ne visa viaţa pe care am trăit-o…“). Înţelesul spulberat al lucrurilor îşi găseşte metafora chiar în identitatea orăşelului natal al jurnalistului („războaielor le datorez începutul“), unde clasa muncitoare comunistă produce arme într-o fabrică ridicată de nazişti fără ca cineva să-şi pună problema ideologică/morală a acestei întreprinderi în plină epocă a „luptei pentru pace“.

Cartea Aleii se conturează destul de repede ca o galerie de personaje (gospodinele şi profesoarele sînt surprinse în fragmentul de mai jos), unul mai interesant decît altul, care se derulează rapid pe pelicula memoriei: şarlatanul Piele, poreclit astfel din cauza gecii de piele pe care n-o dădea niciodată jos, Gigi-poponarul, boschetarul Miciurin, cel care îi saluta pe copii de fiecare dată cu „Auguri, tinereţe“, ţiganca Didin, care ridica noaptea bariera căii ferate, Celălalt Bebe, care dădea filme de acţiune la video pe scara blocului şi care, probabil, se prostituase cu bărbaţi în Olanda, de unde adusese SIDA în orăşelul fabricii de armament, infirmiera Fifi, doamna Geta, care i induce copilului pasiunea pentru Stan şi Bran, Iulia, poeta frumoasă şi oarbă, zugravul Sandu, crescut la casa de copii, pastorul Gabriel, care vindecă miraculos dureri, ghicitoarea în cărţi, fiul groparului, nebunul în pijama cu fes pe cap etc. O galerie de personaje pitoreşti, marginale, evocate cu multă căldură, personaje care populează şi colorează ca un circ orăşelul de lîngă fabrica de armament. Care orăşel, după Revoluţie, ajunge să semene „curţii interioare a unui penitenciar“: oamenii au plecat în lume sau au murit, pădurea a fost tăiată, fabrica a fost vîndută la fier vechi, iar Aleea a devenit „o margine frîntă de ghetou“. Jurnalistul se întoarce acasă într-un loc la fel de straniu precum un alt colţ îndepărtat de lume.

Apar multe dintre jocurile şi aventurile copilăriei (absurde, crude şi, uneori, dezgustătoare), dar, mai ales, fotbalul în două episoade care amintesc de regretatul Sorin Stoica. Altfel, nu doar pentru pasiunea pentru filmele cu Stan şi Bran, pentru cai, pentru ştirile scurte din gazete şi pentru Bohumil Hrabal (căruia îi este dedicată cartea), dar şi prin simpatia faţă de clişee, patetism şi retorică („cîtă rutină încape şi într-o Revoluţie“) şi prin voluptatea formulărilor („arta de a fi aprig în reciprocitatea sentimentelor“), Andrei Crăciun îşi „trădează“ pasiunea şi aduce un omagiu, deopotrivă tematic şi stilistic, literaturii hibride a lui Radu Cosaşu.

Scris cu multă grijă pentru detalii şi expresie, poemul narativ elegiac dintr-o singură frază al lui Andrei Crăciun are cusurul că te lasă nostalgic după mai mult.

*****

Andrei CRĂCIUN
Aleea Zorilor (fragment) 

…de-aia nu e bună democraţia asta!, spuneau şi femeile de pe Alee, că, uită-te, au început să se certe fraţii între ei cum se ceartă chiorii, că unul se îmbogăţeşte şi unul nu se îmbogăţeşte, şi unde o să se ajungă aşa?, pe mine nu mă interesa, dar aşa ziceau femeile de pe Alee, apoi intrau în bucătăriile din apartamentele lor, apartamentele lor erau mici, prima pe dreapta era bucătăria, apoi urma baia, apoi sufrageria şi la sfîrşit un dormitor din care ieşeai într-un balconaş, apartamentele lor aveau holuri scurte în care se afla o debara, toate debaralele erau pline, femeile locuiau însă mai mult în bucătărie, dacă intrai în apartamentele lor le vedeai numai din spate muncind, spălînd, curăţînd cartofi, toţi mîncam în fiecare zi cartofi, erau mulţi cartofi şi toţi trebuiau curăţaţi, şi aşa treceau zilele, şi se făcea duminică şi femeile de pe Alee nu mergeau la biserică, nu aveau la ce biserică să meargă, cele mai multe stăteau întinse în patul din dormitor şi dormeau amiaza întreagă, se odihneau şi ele, săracele, unele plîngeau, fiindcă nu aveau cum să nu plîngă cînd li se întorceau bărbaţii acasă în halul acela şi le înjurau şi le trimiteau la mamele lor de curve, căzuse Dictatorul, dar oamenii de pe Alee tot nu ştiau să fie fericiţi, ei nici măcar nu se mai iubeau, doar că se obişnuiseră să trăiască aşa, unii cu alţii, aveam şase ani şi mi s-a părut că oamenii de pe Alee au început să se mişte mai repede, ca şi cînd cineva i-ar fi învîrtit aşa cum învîrţi un titirez, se mişcau tot mai repede, dar se mişcau pe loc, pe Alee, unde să se ducă, osteniţi se prăbuşeau, zilele treceau, eram la şcoală deja, iar cadrele didactice puneau mare preţ pe colectiv, toate activităţile şcolare se făceau în colectiv, era obligatoriu să te integrezi în colectiv, se purtau criticile şi autocriticile, iar elevii aveau datoria să fie silitori şi să nu precupeţească nici un efort în a învăţa să fie buni cetăţeni ai patriei noastre, profesoarele în etate aveau capete enorme peste care tronau coafuri de neclintit care se numeau permanent, cele mai tinere aveau dreptul la o revoltă bine temperată, aşa că îşi stropeau pleoapele ochilor cu culori vii care mie îmi plăceau mult, profesorii se îmbrăcau în nişte costume ponosite, de culoare maro, nu erau obligaţi la uniformă, dar iată că ei o purtau natural…

landscape 1 febr jpg
UN TRIO DE COMPOZITORI, UN TRIO DE MUZICIENI și UN FLAUT DE AUR
Primul concert al lunii februarie (miercuri, 1 februarie 2023) la Sala Radio propune publicului un trio de mari compozitori – MOZART, BACH și MENDELSSOHN – alături de un trio de apreciați muzicieni români.
p 8 2 foto C  Hord jpg
George Banu
De aceea, textele lui George Banu nu doar informează, ci formează. Cititorul îi va rămîne mereu dator, iar Dilema veche îi va rămîne mereu recunoscătoare.
981 16 coperta1 jpg
Retrospectiva anului poetic 2022
În concluzie, aș adăuga că e îmbucurătoare această diversitate de tonuri și de voci din poezia românească de azi.
p 17 2 jpg
Lup singuratic
The Card Counter, cel mai recent film al lui Paul Schrader, demonstrează cît de ușor am ajuns să folosim termenul de „bressonian” pentru a descrie în viteză orice film care promite interpretări minimaliste și o anume reticență pentru spectacol.
981 17 Breazu jpeg
No fun
Aici e Iggy dorindu-și și nereușind să-l imite pe un alt Iggy, cel dintr-o altă eră.
981 21 Iamandi jpg
Revoluția română, între previzibil și spontan
Pe această pantă a căzut comunismul, și cu toate că pare a se sfîrși brusc în 1989, parcurgerea ei a durat aproximativ douăzeci de ani.
MRM 7ian12feb vertical jpg
„Moștenitorii României muzicale”: Violin in love cu Valentin Șerban și Daria Tudor
Pentru îndrăgostiții de muzică, un recital-eveniment la Sala Radio susținut de violonistul Valentin Șerban, cîștigătorul Concursului Enescu – ediția 2020/2021, și pianista Daria Tudor: „Violin in love”.
AFIS 27 ian 2023 Sala Radio jpg
Soprana Valentina Naforniță - invitată specială la Sala Radio
Soprana VALENTINA NAFORNIȚĂ, aplaudată pe scena marilor teatre lirice ale lumii – de la Staatsoper (Viena), Opéra national de Paris, Opéra de Lausanne, Théatre des Champs-Elysées (Paris) sau Teatro alla Scala (Milano) - este invitată specială pe scena Sălii Radio.
George Banu jpeg
George Banu (1943 – 2023)
Pentru mai mult de un deceniu, George Banu a fost unul dintre cei mai valoroși colaboratori permanenți ai revistei noastre.
lanscape Sala Radio Tetrismatic png
Muzica creată ca niște piese de tetris: „TETRISMATIC”, un concert ca o aventură sonoră și vizuală
Joi, 26 ianuarie 2023, de la 19:00, Sala Radio va fi scena evenimentului „TETRISMATIC - Enjoying the Game of an Unexpected Journey”, în care saxofonistul CĂTĂLIN MILEA și invitații săi vor susține o „călătorie muzicală ca un joc”
Idei pentru weekendul prelungit  Sursa imagine Opera Comica pentru Copii jpeg
Reprezentații suplimentare programate pentru musicalul ,,Sunetul Muzicii”
La cererea publicului, pe 21 și 22 ianuarie 2023 au fost programate două reprezentații suplimentare ale musicalului „Sunetul Muzicii”, în regia lui Răzvan Mazilu.
p  16 Benjamin Labatut WC jpg
Spre abis
Pe scurt, Labatut ne oferă o ficționalizare a formulării Principiului Incertitudinii și a Interpretării Copenhaga.
980 17 DN83 foto Denisa Neatu jpg
Două povești (nu doar) de dragoste
Ceea ce funcționează aici însă este dinamica coregrafică și ideea individului ca rezultantă a mediului și a istoriei.
Joaquín Sorolla, Odalisca, ulei pe pânză, 1884 (afis) jpg
Art Safari va fi deschis tot anul: 3 ediții în 2023 - Primul sezon începe în 10 februarie și aduce mult-așteptata expoziție retrospectivă a unui mare modernist român – Ion Thedorescu-Sion, Impresionism spaniol, Prix Marcel Duchamp și Young Blood-ul d
Primul sezon celebrează 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul „Maestru al luminii” - Joaquin Sorolla.
p 15, Munch, Tipatul jpg
Coșmar, Țipăt și Mozart
Füssli nu pictează o scenă erotică, ci o experiență mnemonică sau onirică. Fără cenzură, dăruire completă. Aceasta-i sursa coșmarului.
979 COPERTA 16 sus BAS png
Modificare și aliniere
Romanul este atît un traseu spre adevăr, cît și o continuă negare a acestuia.
979 COPERTA 16 jos Marius jpg
Obsesie, pasiune, durere
Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.
p 17 jpg
Două debuturi importante disponibile online
Două dintre cele mai importante filme lansate în 2022, EO și Crimes of the Future, aparțin unor octogenari. Lucru care m-a inspirat să profit de un foarte util program curatoriat de platforma MUBI.
979 17 Biro coperta1 jpg
Filiera basarabeană
Nu cred că am dus vreodată lipsă de dive în cultura noastră pop – înainte de ’90, Angela Similea ori Corina Chiriac dominau preferințele și colecțiile de discuri Electrecord, dominație de gen ce s-a păstrat și în anii ’90
979 22 coperta1 jpeg
Rushdie neînțelesul
El însă a ajuns în această situație pentru că nu a avut cum să fie altfel decît el însuși.
p 23 Fiinta retractata si refractata, spionata de constiinta sa, 1951 jpg
Victor Brauner – Retractarea sau „retragerea în sine“
Prin reinstaurarea imaginilor mitice, căderea este „răul eliberator“ care conduce la obţinerea elixirului vieţii (Gershom Scholem, La Kabbale et sa symbolique, Payot, Paris, 2003).
Afis Lettre jpg
De Ziua Culturii Naționale, dezbatere despre viitorul presei culturale tipărite, organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții
Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întîlnire cu tema Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil
Afis 13 ian 2023 Sala Radio jpg
Concert de Ziua Culturii Naționale la Sala Radio
Vineri, 13 ianuarie 2023 (de la 19.00), primul concert al noului an pe scena Sălii Radio va fi prezentat cu ocazia Zilei Culturii Naționale și se va desfășura sub bagheta lui ADRIAN MORAR, dirijor al Operei Naționale Române Cluj-Napoca.
MRM ian15 2023 portrait jpg
„Moștenitorii României muzicale”: turneu susținut de pianista Kira Frolu
Câștigătoarea bursei “Moștenitorii României muzicale” – ediția 2022, va susține o serie de recitaluri-eveniment ce vor avea loc la Brașov, București și Timișoara

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.