După douăzeci de ani

Publicat în Dilema Veche nr. 711 din 5-11 octombrie 2017
După douăzeci de ani jpeg

● Răzvan Petrescu, Mandarina, Editura Curtea Veche, 2017. 

Pare greu de crezut, dar Răzvan Petrescu nu mai publicase o carte nouă de povestiri de exact douăzeci de ani. Într-o după-amiază de vineri a apărut în 1997 şi tot ce-a mai publicat între timp – patru volume de publicistică, eseuri, jurnal, interviuri, scrisori – pare să indice că Răzvan Petrescu a avut nevoie să epuizeze toate genurile non-ficţiunii (deşi orice text al lui ridică prezumţia de ficţiune), înainte să se întoarcă să facă ce ştie mai bine. Căci, în afară de Radu Cosaşu, nu mai există alt scriitor în literatura română care să se fi dedicat exclusiv prozei scurte.

Deopotrivă stilistic şi tematic, cartea este extrem de omogenă şi foarte densă. Fraza muzicală lungă şi aglutinantă, plină de detalii şi referinţe culturale (mitologice, muzicale, literare, cinematografice, ştiinţifice), cu surprize şi întoarceri spectaculoase, aproape că nu te lasă să respiri şi este deseori solicitantă pentru un cititor superficial sau neobişnuit cu sintaxa lui specială. De altfel, într-un clip promoţional, autorul şi-a făcut un titlu de glorie din proza de deschidere a cărţii, „Fetiţa cu chibrituri“, o proză infernală nu doar tematic, căci Răzvan Petrescu duce cruzimea lui Andersen pe culmile ororii, dar şi la nivel referenţial, basmul devenind o suită de abuzuri şi vio­lenţe acompaniate de referinţe muzicale. „Fetiţa cu chibrituri“ este o simfonie a ororilor care deschide într-o notă pe cît de înaltă, pe atît de întunecată volumul de povestiri încheiat cu un fel de eseu despre bătrîneţe lipsit de orice speranţă.

Prima temă a acestor povestiri este relaţia tată-fiu şi în jurul prozei „Lego“ (una dintre bijuteriile cărţii), în care un tată este apăsat de distanţa care creşte între el şi propriul fiu odată cu maturizarea acestuia, gravitează alte cîteva povestiri („O dispariţie“ şi „Schaffhausen“, altă reuşită majoră) în care, deşi vocile se schimbă, recunoaştem personajele şi, mai ales, aceeaşi explorare a complexităţii şi anxietăţii relaţiei dintre părinţi şi copii (cu un intermezzo integral comic în „Călătoria“). O altă temă recurentă este cea a foştilor securişti, informatori sau chiar torţionari. În proza „Stop!“, un securist de tip nou supraveghează audio-video, dar şi corespondenţa de tip e-mail a unui muzician, rezultatul fiind că filajul îl transformă pe securist într-un monstru de cunoştinţe muzicale care-i aduc necazuri dintre cele mai mari. În „Masa de biliard“ şi „Sacrificiul“, un profesor din anii ’90 recunoaşte într-unul dintre vecinii lui un fost torţionar (aşa cum se întîmplă într-un episod din filmul Secvenţe de Alexandru Tatos), pentru ca în „Vocaţie“, proza în oglindă, să-l reîntîlnim pe torţionar urmărindu-şi vecinul profesor. Niciodată Răzvan Petrescu n-a fost atît de politic ca în acest excepţional triptic de proze legate direct între ele.

A treia temă recurentă a cărţii este meseria de scriitor. Dacă în satira „Un scriitor de succes“, un prozator îşi depăşeşte condiţia de mizerie devenind scriitorul de casă al preşedintelui, căruia îi anihilează prin scris toţi duşmanii politici, în „Cuvîntul de fier“ un scriitor descoperă că ficţiunea lui modifică întocmai realitatea şi se transformă într-un justiţiar: un scriitor în serie la propriu care-i omoară pe cei consideraţi nocivi societăţii. (Spre deosebire de dirijorul din „Dirijorul“, al cărui destin e deturnat tocmai de impenetrabila lipsă de reacţie a unui ascultător pe care-l urmăreşte în jurul lumii.) „Deblocare“ este o meta-proză despre blocajul scrisului, însă în „Lectorul“ (altă bijuterie, de un umor literar nebun) un lector, care respinge manuscrisele nepublicabile depuse la editură, produce fără să vrea o schimbare majoră în destinul unui scriitor aspirant, dar şi în propria sa viaţă. În fine, o altă temă este cea religioasă. În „Tablouri“, un cetăţean descoperă chipul lui Iisus în pictura din dormitor (vezi şi fragmentul de mai jos), iar în „Capriciu“ (alt text important), un bogătan smintit devine apostolul mistic pe stil luxos al credinţei milenare. Şi n-am epuizat toate prozele…

Comeback-ul lui Răzvan Petrescu nu te menajează, este o lucrare deopotrivă rafinată şi dură, de o inventivitate extremă, cu accente autoreferenţiale, dar şi nenumărate tuşe clinice, în aceeaşi dimensiune plină de excese a tragismului şi a comicului, unde graniţele dintre satiră şi parodic, dintre farsă şi absurd, dintre elegie şi parabolă, dintre microrealism şi fantastic sînt la fel de fluide precum frazele sale care duc cu ele referinţe deopotrivă din cultura populară şi din arta (cea mai) înaltă. Mandarina îl confirmă pe Răzvan Petrescu drept un stilist desăvîrşit, unul dintre cei mai culţi, mai dexteri şi mai originali prozatori români. Citiţi-i povestirile fără grabă, numai aşa fac minuni. 

Răzvan Petrescu va fi invitat în radio-emisiunea All You Can Read de luni, 9 octombrie, de la ora 22, pe www.urbansunsets.com

****

Răzvan PETRESCU
Mandarina – fragment din povestirea „Tablouri“ 

„A dispărut o parte din pădure, erau brazi, şi-acu’ nu mai sînt. În locul lor se vede-un cap, uite ochii, barba, coroana, urechile, e chipul lui Hristos. A apărut noaptea trecută, adormisem în fotoliu după ce m-am uitat la telenovelă, aia cu sultanul şi veveriţa, m-am trezit să beau apă, televizorul mergea tot pe serial şi mi s-a părut ciudat, era patru şi jumătate, deci îl dădeau de peste opt ore şi încă nu se terminase, ba chiar o luase de la început, cadîna se dădea iar jos de pe cămilă, m-am uitat din obişnuinţă la tablou şi-am avut senzaţia că-i ceva fosforescent exact pe locul unde s-au evaporat copacii şi-a apărut chipul, da’ m-a luat somnul. Dimineaţă a fost limpede ce se-ntîmplase, am dat cu degetul, nimic, trăsăturile Fiului lui Dumnezeu nu se ştergeau, în schimb, cînd am frecat uşor în partea neatinsă, unde-s vînătorii, s-a luat unu’ dintre ei pe arătător, şi-am pierdut şi cîinele. Şi nu ştiu ce să fac. Du-l la popă. Încă nu, vreau să mai verific, cel mai bine-l verific cu Tobradex, pun o picătură în ochiu’ lui Hristos, că-i roşu, poate fi conjunctivită, să vedem dacă clipeşte. Dacă-ncerc cu Olynth e posibil să stric tot şi rămîn şi fără pomi şi fără cap. N a clipit! Nu, dar cei trei vînători rămaşi au făcut doi paşi înapoi. Mai bine chem o vecină care se pricepe.

E chipul Domnului Nostru Iisus Hristos! Doamne, Dumnezeule, apără-ne şi păzeşte-ne. Păi, de ce? Aşa se zice! Şi cînd a apărut pe pînză? Apropo, urît tablou. Azi-noapte. La ce oră? Are importanţă? Are. Pe la patru jumate. Aha, deci e Mercur în conjuncţie cu Orion, Balanţă, destin Lună 33, casa descendentă, numărul 1. Şi? Şi e chipul Mîntuitorului. Mă duc să chem lumea, e păcat să nu-l admire cît mai mulţi oameni, că nu vezi aşa ceva decît o dată-n viaţă. Dacă ai noroc. Pot să fac o poză? Poţi, da’ mai de la distanţă, să nu strice flaşul pictura. Asta nu e pictură, e miracol. Da, şi-i executat cu pensula, în culori. Hai că fac fotografia de la intrare, gata. Şi-acu’ o pun pe Facebook.

Au intrat fie una cîte una, fie cîte două-odată, s-au minunat, au oftat, şi au făcut cruce, administratoarea s a aruncat în patru labe pe covorul pe care nu-l mai măturasem de mult, au postat toate fotografii pe Instagram, şi am văzut cu ochii mei cum se adunau laicurile, una a strîns zece mii într-un sfert de oră pentru un selfie în oglindă, oglinda mea de cristal pusă pe peretele din faţa tabloului şi vecina era farmacista dezbrăcată de la trei. În stîn­ga bustului zglobiu se zărea tabloul. Tii, ce-o să vină lumea-acu’ la noi, o să fie pelerinaj ca la Ierusalim. Şi eu cine sînt? Nu fi tîmpit. Nu contează cine eşti, poţi strînge o grămadă de bani, mi-a şoptit un vecin taximetrist, dacă vrei îţi împrumut aparatul de taxat, a zis făcîndu-şi repede trei cruci gigantice. În doar o oră aerul din apartament devenise de nerespirat, era o înghesuială ca de sărbători. 

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

Tutankhamon png
Secretul tulburător al mumiei lui Tutankhamon. De ce i-a fost desprins capul și apoi lipit la loc
Astăzi, prioritatea fiecărui arheolog este să protejeze situl și artefactele pe care le aduce la suprafață. Însă, cu mai bine de un secol în urmă, regulile pe care le asociem astăzi cu arheologia încă nu existau. Iar chiar și mumia faimosului Tutankhamon a suferit din această cauză.
Litoralul românesc în vara lui 2024 Colaj YouTube
Pană majoră de curent pe litoralul românesc. Turişti fără aer condiţionat, magazine şi restaurante fără case de marcat şi cu frigiderele oprite
O avarie în reţeaua de distribuţie a energiei electrice a lăsat fără curent mai multe staţiuni din sudul litoralului. Hoteluri, restaurante şi terase au fost nevoite să îşi întrerupă activitatea, în acest weekend, în plin sezon estival.
Viorel Pașca FOTO Inquam Photos / George Calin
Noi acuzații la adresa lui Viorel Pașca! Zeci de căprioare, ținute în captivitate fără autorizație
Noi informații ies la iveală în cazul lui Viorel Pașca, aflat în centrul anchetei DIICOT privind azilele din Bihor.
Captură de ecran 2026 07 19 135030 png
Șoșoacă, într-o decapotabilă și cu ochelari Gucci, pe drumurile din Dobrogea. Internaut: „Asta-i o mașină rusească, da?”
Diana Șoșoacă a publicat pe TikTok filmări din vacanță, realizate în timp ce se deplasa cu o decapotabilă pe drumurile din Dobrogea. Imaginile au strâns numeroase reacții din partea urmăritorilor și au fost publicate la câteva zile după ce europarlamentara a fost trimisă în judecată.
soldat gif gif
Generalul Gheorghiţă Vlad, imperturbabil după ce unui militar i s-a făcut rău chiar lângă el. Incidentul aminteşte de momentul Klaus Iohannis din 2019
Un militar a fost la un pas să se prăbuşească în timpul ceremoniei organizate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti, e Ziua Aviaţiei. În timp ce acesta primea ajutor de la colegi şi de la Raed Arafat, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad şi-a continuat discursul.
Patriarhul daniel copii biserica ortodoxie foto basilica
De anul viitor, elevii ar putea fi puși să meargă la biserică pentru a fi evaluați la Religie. Expert: „O sursă generatoare de inechitate”
Ministerul Educației a pus în consultare publică standardele naționale de evaluare pentru disciplina Religie, un document care a stârnit controverse din cauza unor descriptori care cer elevilor să valorifice propria participare la slujbele religioase.
m 14060881 jpg
Madona, Shakira, Post Malone și alte vedete vor apărea în spectacolul de la finala CM de fotbal
Organizatorii ediției 2026 a Campionatului Mondial de fotbal au anunțat că la finala Spania - Argentina, programată astăzi, la ora 22.00, vor exista și trei „reprize” în care pe scenă vor urca vedete ale muzicii.
Daniel Buzdugan webp
Cum și-a răsfățat Daniel Buzdugan mama după accidentul suferit de aceasta: „Una din cele mai fericite zile din viața mea”
După momentele dificile prin care a trecut familia sa în ultimele săptămâni, Daniel Buzdugan are din nou motive de bucurie. Mama prezentatorului radio, care a ajuns de urgență la spital după ce a leșinat pe stradă și a suferit un AVC, se simte mai bine.
facturi saraci intretinere utilitati jpeg
Fondul de rulment la bloc: cine trebuie să plătească, proprietarul sau chiriașul? Răspunsul îi poate surprinde pe mulți
Fondul de rulment este una dintre cheltuielile care apar frecvent pe lista de întreținere, însă nu toți proprietarii și chiriașii știu cine are obligația legală să îl plătească. Iată ce prevede legea și când poate fi contestată suma cerută de asociația de proprietari.