Departe de Kensington
● Muriel Spark, Departe de Kensington, traducere din limba engleză de Lavinia Vasile, Colecţia „Strada Ficţiunii“, Editura Allfa, 2011.
Pe Hector, surprinzătoare scriitură! Chibzuită şi cumsecade în ton, dar cu un simţ uriaş al umorului, bizarului şi absurdului. O sculptură nebunească în fursecul pregătit pentru tihna ceaiului de la ora cinci. O proză cuminte, în a cărei meticulozitate retro mocnesc thriller-ul, policier-ul şi satira amplă.
Iar Hector nu e doar aşa, o vorbă, ci personaj de bază al romanului: Hector Bartlett, auctorele unor bălmăjeli cu ifos eseistic, care se vrea musai publicat. Omul porneşte de la stadiul de pacoste, trece prin cel de terorist intelectual şi ajunge – prin lucrături neguroase – la acela de monstru sadea. De partea cealaltă a fileului e povestitoarea întregii tărăşenii: onesta doamnă Hawkins, redactorul (la două edituri şi apoi la o revistă) care i-a refuzat tenacelui Hector ineptele lui producţii, motivînd fără înconjur: „mai uşor mi se părea să dai cu aspiratorul prin junglă decît să redactezi aşa ceva“. Ea, doamna Hawkins, e invariabil adorabilă. Ultrageneroasă în formele-i rubensiene, tînără văduvă de război (sîntem în Londra anilor ’50), „femeie de nădejde“ în ochii tuturor, înţeleaptă, sfătoasă, cumpănită, conspectează cu înţelegere lumea celor care cuvîntă în preajma sa, fără a se lăsa contrariată de vreuna dintre multele lor ciudăţenii.
Anglia dă să iasă din anii de austeritate, doamna Hawkins, dimpotrivă, se hotărăşte să slăbească, iar viaţa ei intră într-o piruetă tinerească, în ciuda insidioasei umbre a lui Hector, la Londra, şi a lucrurilor pe cît de suspecte, pe atît de comice care nu întîrzie să se petreacă.
Exact şi înşelător cum e, romanul acesta merită o lectură cel puţin bucuroasă, dacă nu una de-a dreptul încîntată.
