Criticul, omul...

Publicat în Dilema Veche nr. 927 din 13 – 19 ianuarie 2022
Criticul, omul    jpeg

● Ion Vartic în joc de oglinzi, Marta Petreu & Anca Hațiegan (coordonare și revizie), Editura Școala Ardeleană, 2021.

Am citit această carte de aproape patru sute de pagini cu sentimentul limpede al unei întîlniri, fără să știu (am luat-o în ordine, n-am tras cu ochiul la cuprins) că, la finalul ei, chiar voi da peste o excepțională confesiune a profesorului Vartic care să-mi certifice en fanfare senzația. Editoarele volumului, Marta Petreu și Anca Hațiegan, au făcut bine s-o lase la urmă: interviul, datorat lui Liviu Malița, echilibrează crochiurile de pînă acolo, fie ele memorialistice sau propriu-zis critice, conferind întregului o structură muzicală. Cuvînt esențial aici, care n-ar trebui să ne mire cîtuși de puțin. E o „nemereală fericită” (vorba unui prozator dintre Războaie) aceea că, iată, pînă și scrisul despre Ion Vartic se încarcă de calitățile scrisului lui Ion Vartic.

Sînt numeroși cei care au sesizat în eseurile sale această însușire. Începînd, chiar de la debut, din 1978, cu cronica Danei Dumitriu, care vorbește despre „o rară vigoare și muzicalitate”. M-a bucurat să văd observația repetată în varii forme și pe varii tonuri, ca pe o evidență care, spre deosebire de altele (crase banalități, nici măcar metafizice...), ar merita să circule. N-avem, între eseiștii noștri, atît de mulți capabili să susțină o asemenea etichetă încît să ne permitem acte de neglijență simbolică. Că e vorba de Spectacol interior, de Modelul și oglinda, de Cioran naiv și sentimental, de Clanul Caragiale (le numesc inclusiv pentru a le sugera celor care nu le-au citit cîteva posibile piste), cărțile lui Ion Vartic trasează în aerul paginii demonstrații care vibrează sonor, în evoluție și pe straturi. Nu e, să ne-nțelegem, un simplu efect calofil sau cine știe ce opțiune stilistică deliberată. Scrisul e omul, revelația interpretativă e omul, pînă și scenarizarea ei e omul. O spune, riguros și extrem de expresiv, Marta Petreu chiar aici, într-un paragraf pe bună dreptate memorabil: „Vorbește greu, poticnit, aproape bîlbîit, așa că mă face să mă gîndesc, nu totdeauna, dar destul de des, că este ca o… orchestră care își acordează, înainte de concert, instrumentele. Încet-încet, interpretarea se lămurește – adesea i‑o întrezăresc înainte s‑apuce el să adune toate firele într‑un singur nod și înainte de‑a ajunge să mi‑o spună el cu voce tare; dar mă abțin să i‑o suflu, deși și asta ar fi o dovadă că a lucrat și‑a explicat perfect. De obicei termină cu o voce tot ezitantă, mai sigură totuși decît la început și întretăiată de cîte un mic tril de triumf. După cîte o asemenea analiză, făcută fie față în față, fie la telefon – ultima a fost pe o tragedie a lui Seneca –, am aceeași senzație de încîntare ca și cum aș fi ascultat încă o dată Don Giovanni”.

Am ținut să încep așa pentru a descuraja din start suspiciunea că mulțimea de portrete (și chiar, în parte, autoportretul din final) ar fi o oarecare colecție de anecdote ocazionate de recent apărutul Festschift. Nici pomeneală! Toți cei care scriu, marcînd fie generozitatea lui Ion Vartic, fie eleganța lui, fie teribilul spirit ludic, fie bunul instinct al prieteniei, fie alte și alte detalii și frînturi, o fac cu convingerea că asistă, de fapt, la un uriaș și rafinat happening cultural. O lasă să se înțeleagă Ruxandra Cesereanu într-o intervenție care brodează în jurul pasiunii comune (ba chiar: de ocultă comunitate) pentru Bulgakov, de unde și cognomenul conferit lui Ion Vartic (nu-l dezvălui, povestea merită citită). O spune și Aurel Codoban, explicitînd, în versiune proprie (drept urmare, contestată cu umor de celălalt protagonist cîteva pagini mai încolo), un extrem de simpatic episod din iulie 1976: și anume un „pact de neagresiune” parodic pe care el și profesorul Vartic l-au încheiat la insistențele lui Marian Papahagi în urma unui conflict pricinuit... Dar știm oare ce l-a pricinuit? Concluzia lui Codoban e mai importantă decît epica: „Sensurile și semnificațiile în care te înscrii supun comportamentul tău platitudinii și lipsei de libertate spontană a consecințelor și coerenței normate. Pe scurt: te fac previzibil și plicticos și îți iau orice urmă de spontaneitate. Dar Doru Vartic, angajat în sensurile și semnificațiile care fac cultura noastră să fie occidentală, ceea ce textele sale o mărturisesc din plin, preferă să păstreze spontaneitatea angajamentelor și comportamentului său”.

Așa trebuie, deci, înțelese șotiile de care acest Joc de oglinzi (titlul mă duce cu gîndul la volumul de versuri al lui Luca I. Caragiale) e plin: ca niște forme acute de subminare a rutinelor în care, fatalmente, destui se complac. Fără ca asta să presupună lipsă de adîncime, cum ar putea crede superficialii gravi. Dimpotrivă, în fond, Ion Vartic e un melancolic, o sesizează cineva la un moment dat, de nu chiar un anxios. Are, poate de aceea, izbucniri neașteptate și cu-atît mai pline de tîlc: Ion Ianoși evocă un episod forte de la începutul anilor ’90, încheiat cu o concluzie care spune, ea singură, multe despre tipul de intelectual, cu adevărat occidental, pe care îl întruchipează profesorul Vartic: „Nu suporta nici o discriminare, etnică sau religioasă”. Tot despre acest model vorbește și Marian Papahagi într-o scrisoare din august 1995, mitraliind polemic diverse „rockstars” culturale („ceata autoproclamată a imaculaților”) apărute la noi în ultimele trei decenii. Și nu mai puțin Eugen Uricaru, pe care țin să-l citez pentru această frază, care, dispensată de cunoscuta metaforă a lui Blaga, poate însoți, ca motto, orice manual de etică aplicată: „Doru Vartic este un om rar. El este unul dintre aceia care dacă se nimerește în calea unei lumini reușește să nu o întunece ci să-i dea un înțeles, spunîndu-i povestea printr-un inteligent joc de umbre”. Căci, îmi vine să spun, (și) asta e cartea despre care am scris acum: o lecție morală în sens înalt.

Cosmin Ciotloş este critic literar și lector la Facultatea de Litere din București. Cea mai recentă carte publicată: Cenaclul de Luni. Viața și opera, Pandora M., 2021.

p 17 2 jpg
Singurătate
Fassbinderul actorului Oliver Masucci e convingător pentru că, înainte de a ne ameți cu panseuri spirituale, se impune în calitatea sa de corp fără rușine.
951 17 Breazu jpeg
Capsule de timp
Considerate atunci prea bizare, vor fi lansate, din nou, 30 de ani mai tîrziu, devenind un fel de dioramă a felului în care a putut naviga o fabuloasă formație uitată a anilor ’80 prin soundscape-ul începutului deceniului următor.
951 21 Pavilionul SUA   Simone Leigh jpg
Laptele viselor la Veneția
Ediția din acest an nu e, din fericire, grandioasă și nici sentimentul de parc de distracție nu mai e la dispoziția ta, ca pînă acum.
TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg
WhatsApp Image 2022 06 03 at 19 12 39 jpg
Sala Radio 8 iunie 2022 jpg
Concert Mozart / Haydn la Sala Radio
Miercuri, 8 iunie 2022, de la ora 19:00, veți avea ocazia de a asculta la Sala Radio un concert Mozart / Haydn prezentat de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.
EducaTIFF 2022 png
TIFF lansează opționalul de educație cinematografică pentru elevi
Programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie).
947 16 sus BAS jpeg
Maimuțe, muzică și baseball
Cea de-a 22-a carte a scriitorului japonez este o culegere de povestiri scrise la persoana întîi, cu un narator de vîrsta a treia, ce gravitează în jurul unor teme precum nostalgia tinereții, muzica, erotismul, totul învăluit într-o folie de „unheimlich” care a devenit marca autorului nipon.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.