Cititorul din peşteră

● Rui Zink, Cititorul din peşteră, traducere din limba portugheză de Micaela Ghiţescu, Colecţia „Cartea de pe noptieră“, Editura Humanitas, 2012.

Acest text al portughezului Rui Zink va avea, probabil, o viaţă la fel de lungă precum Micul Prinţ al lui Exupéry. Fiindcă, la fel ca Micul Prinţ, pare o carte „de jucărie“, iar jocul în care te invită să intri e, tot ca acolo, o bucurie a minţii care îţi merge direct la inimă. Să nu ne mirăm, aşadar, că Cititorul din peşteră păţeşte constant reeditări – inclusiv la noi, unde, iată, tocmai ce a reapărut pe rafturile librăriilor, după ce mai apăruse de două ori (o dată pe hîrtie, iar o dată ca audiobook, în lectura lui Mihai Dobrovolschi).

Povestea Cititorului... – o parabolă a artei lecturii – îţi pune sub nas cîteva cocteiluri bine ticluite, numai bune să te ameţească puţin (atît cît trebuie), dar şi să-ţi facă foame (de cărţi, bineînţeles). Epoca în care ne aflăm e un cocteil temporal (unde coexistă muschete, dinozauri şi telecomenzi TV), „acţiunea“ mixează un bogat cocteil livresc (cu doze interesante din Moby Dick, King Kong, Tăcerea mieilor ş.a.), iar morala întregii tărăşenii e un cocteil de provocări înţelepte şi savuroase întorsături ironice.

Protagonistul e un puşti ajuns pe o insulă unde, într-o peşteră plină de oseminte şi cărţi, trăieşte – ca într-o catedrală preistorică – Anibalector, un animal lector aducînd la înfăţişare cu o gorilă, dar una mare cît zece elefanţi, şi cu nări suficient de largi cît să încapă în ele un om în toată firea (nu doar Muc cel Mic, am dedus eu). Anibalector îl iniţiază pe june în plăcerile lecturii şi îi deschide gustul pentru acele lucruri care – ca toate lucrurile importante – „nu servesc la nimic“. Evident, bucuriile acestea în răspăr cu vremurile nu vor rămîne nepedepsite – dar să vedeţi ce pedeapsă, şi ce hîtră redefinire a literaturii!