Cînd listele vorbesc

● Bogdan Ghiu, Cu Orice e posibil, Editura Nemira, 2019.

Încă înainte de lansarea volumului (la tîrgul de carte din toamnă), un poem din recentul Cu Orice e posibil ajunsese să circule printre cunoscători în chip de eșantion: „Nino scria întotdeauna cu carioci / Scria mare ca și cum ar fi desenat / Scria vizibil Citeai / De parcă ai fi privit un peisaj / Sau o hartă / Scria mare ca să vezi de departe / Cu depărtare cu tot / Băga depărtare / Nu știai ce vedeai / Ce voia să-ți arate“. Referința, o spun pentru cei mai puțin familiarizați cu poezia ultimei jumătăți de secol, e la Ion Stratan (1955-2005), unul dintre colegii de generație ai lui Bogdan Ghiu, membru și el al magneticului Cenaclu de Luni și cosemnatar al unei cărți-cult pentru ceea ce a însemnat la noi fenomenul optzecist, Aer cu diamante. O alegere curioasă, dar, cred eu, nicidecum întîmplătoare. Să mă explic: ani de-a rîndul, comentatorii au vorbit despre Stratan ca despre un inepuizabil artificier al calambururilor superioare, amorsîndu-le și dezamorsîndu‑le după necesități de moment și instituind astfel un tip de relație tensionată cu limbajul. Ceea ce-l făcea, desigur, sublim în momentele de grație și confuz în cele doar trenante.

Or, revizitată astăzi, la patru decenii de la primele ei semne de viață, literatura lui Stratan pare să privilegieze o altă trăsătură, s-ar zice componistică, dar în realitate substanțială. E vorba de condiția ei ciclică, enumerativă, coloidală. Autorul Ieșirii din apă nu scria, propriu vorbind, poeme, ci grupaje, seturi de transcrieri ale unor dispoziții coerente și contigue. Prin urmare, unitatea lui minimală de sens era cantitativ mai întinsă și structural mai complexă decît aceea, didactică, a textului de antologie. Stratan gîndea în liste, ca vechii egipteni (care cunoșteau principiul teoremei lui Pitagora fără, însă, a o fi putut formaliza matematic) sau ca enciclopediștii de mai tîrziu (pentru care lumea putea fi descrisă complet prin înșiruire). Primar și mai ales eficace.

Ipoteza mea e că, intuind asta la Ion Stratan, Bogdan Ghiu a avut simultan revelația adevăratei naturi a propriei sale poezii. Care, pe un alt nivel de subtilitate și filtrată prin deconstructivismul lui Derrida și-al altora, pune de fapt în act aceeași exigență. Chiar literal aceeași, uneori: „Poem Cuprins / Poemul ca un Sumar / Ca o Tablă a materiilor“. Constatarea nu ține de simpla expresivitate sau de ingeniul verbal. E un statement. În Cu Orice e posibil, Bogdan Ghiu derulează explicit un program aluvionar pe care în primele sale cărți l-a considerat subînțeles (n-a fost așa, dovadă că, aproape fără excepție, recenzenții l-au îngropat sub etichete autoreflexive, de tipul „poezie a poeziei“, „poezie despre poezie“ sau, și mai jargonard, „metapoezie“). Anume că, în sens propriu fără nici o perdeluire metafizică, scrisul e branșat la real, face parte din real și determină realul. Cam în felul în care cartelele SIM intră în compoziția telefoanelor noastre mobile. Și mi se pare semnificativ că un critic din ultimul val, Ștefan Baghiu, accentuează asta pe coperta a patra a cărții, subliniind atitudinea radical politică a acestei poezii.

Așa încît, contrar opiniei curente, Bogdan Ghiu nu s-a retras niciodată în text. Dimpotrivă, a luat cu el textul, l-a adus în cotidian, au carrefour des grandes routes discursives (ca s-o parafrazez pe Mariana Marin), redîndu-i funcționalitatea și transformîndu-l în obiect. Să mai sugerez că tocmai această caracteristică l‑a propulsat în anii debutului pe Ghiu într-un rol onorant-paradoxal? Acela de a fi, probabil, singurul autor român căruia cenzorii editoriali i-au cerut nu să-și reteze poemele, ci să le amplifice, particularizîndu-le, localizîndu-le și explicitîndu-le, eventual, biografic. N-a găsit de cuviință s-o facă atunci, n-o face nici acum. De ce‑ar mai fi fost nevoie de asta pentru ca seria de koanuri de aici să fie pur și simplu elocventă: „Sărăcia e chemare la realitate / Întoarcere la realitate / Adecvare / Sărăcia e realism“ sau „Iată-mă scriind din nou / Iată-mă reluînd lupta de eliberare / A semenilor noștri de noi“ sau „Te trezești cu semne pe față / Cineva îți scrie în somn“ sau „Cînd ai ceva de spus / Scrie în formă de versuri“ ș.a.m.d. Excepțional de acut, Cu Orice e posibil îmi dă un motiv în plus să regret că poezia generației ’80 nu e, nici azi, atît de cunoscută pe cît ar merita-o.

Cosmin Ciotloş este critic literar și lector la Facultatea de Litere din București. Cea mai recentă carte publicată: Elementar, dragul meu Rache. Detalii mateine sub lupă, Editura Humanitas, 2017.