Cea mai exigentă dintre Istorii
● Mihai Zamfir, Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române, vol. II, Polirom, 2017.
Începută în 2011 cu un prim volum care se oprea imediat după Primul Război, sinteza lui Mihai Zamfir a ajuns astăzi la capăt. La nici un deceniu, așadar, de la Istoria critică… a lui Nicolae Manolescu, avem un alt proiect panoramic încheiat. Spre deosebire de aceea, însă, propunerea lui Zamfir n-a suscitat comentarii vehemente. Și e de presupus că nu le va suscita nici acum. De ce? Principalul motiv e acela că nu se ocupă de contemporaneitate. Opțiunea e motivată principial, iar tradiția, atîta cîtă există, o confirmă: nu poți interveni cu instrumente istorice într-o literatură aflată încă în construcție. Procedînd așa, recurgînd la un vechi principiu sorbonnard, Mihai Zamfir se pune la adăpost. Cel puțin în raport cu acele erori care i-ar putea submina nu verdictele, ci legitimitatea generică a unui set întreg de verdicte.
Greșesc cei care ar deduce de aici că Scurtă istorie e o carte prudentă și cuminte. Nimic mai neadevărat! Însuși epilogul, care comprimă în treizeci de pagini ultimii șaptezeci de ani de literatură română, lasă să se vadă, printr-un colț al cortinei, care este părerea autorului despre o epocă adeseori idealizată. E drept că arta perifrazei îl ajută pe Mihai Zamfir să spună lucruri incomode fără a coborî în asperități verbale. Totuși, pe nesimțite, decupajul său diminuează ori ocultează nume sonore. Astfel că, fără a intra în detalii, ponderea lui Nichita Stănescu scade discret, concurată fiind de aceea a lui Ion Vinea și Emil Botta (căruia Zamfir pare să-i atribuie profilul unuia dintre cei mai mari poeți ai celei de-a doua jumătăți de veac). Exigența e maximă și ea nu vizează doar selecția, chiar dacă aceasta sare mai întîi în ochi: Interbelicul, la care acest volum se limitează, e descris prin 24 de medalioane monografice. Nu e cazul să numărăm absențele. Ştiam că ochiurile sitei sînt mici: precedentul volum rezuma 250 de ani în 42 de portrete. Fiind scrisă din perspectivă stilistică declarată, Scurta istorie privilegiază autorii cu amprentă proprie, imediat recognoscibili după cîteva versuri sau după cîteva întorsături de frază. Și putem cădea de acord că Arghezi, Sadoveanu sau Călinescu, fiecare în cîte un gen, izbutesc asta.
E firesc, cu aceste date, ca una dintre noutățile Scurtei istorii să provină din raportul special care se creează între glosă și text. De obicei, criticii utilizează citatul în interes strict ilustrativ. Pentru Zamfir, el reprezintă o piesă într-o construcție, dintr-o demonstrație. Și dacă punctul de plecare al acesteia e, prin forța lucrurilor, unul lingvistic, concluzia are întotdeauna substanță morală și ajută la configurarea unei imagini: faptul că Rebreanu utilizează pasager în primul său roman sintagma „pădurea spînzuratului“ îi prilejuiește lui Mihai Zamfir o reflecție legată de tehnica premoniției, fundamentală pentru circumscrierea „metodei“ autorului lui Ion. Altundeva, recursul tînărului Voiculescu la un vocabular arhaizant și regional nu e o marcă a tradiționalismului acestuia: cum să fie tradiționalist un procedeu care nu i a tentat pe Russo, pe Eminescu sau pe Slavici, oameni de secol XIX? În realitate, Voiculescu inovează. Doar c-o face anacronic și imprecis. Să ne aducem aminte care e morfologia iubirii la Sadoveanu: neîmplinită, chinuitoare și, mai presus de orice, pudică. Mihai Zamfir citește în acest reflex o reacție polemică și snoabă a prozatorului la adresa erotismului din romanele deceniului al patrulea. Caracterul dificil al poeziei lui Ion Barbu e scos aici de sub zodia revelației ermetice și plasat într-o descendență ocult-nebulos-ridicolă, căreia i-au căzut victimă și spirite ca Yeats sau Pessoa.
Sînt, și acestea, și altele, din întregul cuprins al cărții, observații originale, șocante uneori pentru gustul comod al amatorilor de vintage, pe marginea unor opere care, s-ar fi putut crede, nu mai lăsau loc pentru prospețimea ipotezelor. Dacă ar fi doar atît, și tot ar merita ca Scurta istorie să facă școală.
Cosmin Ciotloş este critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Elementar, dragul meu Rache. Detalii mateine sub lupă, Humanitas, 2017.
