Bărbatul de 100 de ani care a sărit pe fereastră şi a dispărut
● Jonas Jonasson, Bărbatul de 100 de ani care a sărit pe fereastră şi a dispărut, traducere din limba suedeză de Liliana Donose Samuelsson, Colecţia „Fiction Connection“, Editura Trei, 2011.
Cine n-are bătrîni de 100 de ani... să-şi cumpere acest roman, ca să-şi facă o idee. O idee despre ce poate însemna un personaj vechi cît veacul, statornic în fobia lui pentru orice doctrină sau dogmă. Secularul în speţă, după cum veţi vedea, nu e nici înţelept, nici ramolit – e un Păcală de extracţie suedeză, trecut prin toate punctele fierbinţi ale istoriei secolului XX şi debarcat la început de secol XXI, unde continuă să aibă parte tot de încurcături groase, rezolvate pitoresc.
Aşa simpatică hărnicie, mai rar. De altfel, omul nostru nici nu aşteaptă să se încheie prima pagină a romanului pentru a împlini deja suta de ani şi a evada (sărind pe fereastră) din căminul de bătrîni unde i se pregătea o plicticoasă petrecere aniversară. Ce urmează e istorisirea imensei nostimade în care intră acum „centagenarul“ (cu o valiză de bani, nişte mafioţi, un traficant de biblii măsluite, un elefant ş.a.), laolaltă cu reconstituirea trecutului inimaginabil al bătrînului (ca aiurit autodidact într-ale explozibililor, sterilizat în anii ’30 pentru că ar fi fost „inferior din punct de vedere biologic“ şi împins apoi de ironiile sorţii în preajma unor figuri ca Franco, Stalin, Truman, Mao, De Gaulle sau Nixon). Bătrînul n-a avut niciodată vreun strop de interes pentru stînga sau pentru dreapta politică; cum însă ambele tabere au vrut cîte ceva de la el, el le-a „răspuns“ cu dezinvoltura unui Forrest Gump sau a marelui Lebowski, ridiculizînd astfel mecanica belicosului secol XX şi tămbălăul mediatic al secolului XXI.
O comedie bufantă, cu situaţii imposibile şi cu irezistibile happy-end-uri la fiecare pas.
