Arta orizontalei. Laudă tolănitului
● Bernd Brunner, Arta orizontalei. Laudă tolănitului, traducere din limba germană de Mihai Moroiu, Editura Baroque Books & Arts, 2012.
O carte bine dispusă, de un enciclopedism simpatic şi vioi. Textul e pus în pagină în poziţia „culcat“, tonul e hîtru, abordările sînt interesante şi destinse, decupate în capitole precum „Gramatica orizontalei“, „Pentru un tolănit corect“, „Geneza saltelei“, „Fotoliul problematic“ ş.a. Ai zice că e un divan ad-hoc despre divanuri, şezlonguri, canapele, hamace, priciuri, cuşete şi budoare, despre curtezane (les grandes horizontales), plutire, reverie, psihanaliză, dormitoare feng shui şi savasane yoghine, despre poziţia în somn ca marcă a personalităţii, despre Oblomov, Miami Beach şi Roma antică, despre recentele concepte de artă a zăbovitului sau slow living, despre seducătoarele langori orientale, dar şi despre occidentali precum Proust, Twain sau Heine, care au preferat patul în locul mesei de scris.
Un lucru e clar: orizontala a produs numai surprize şi a stîrnit extravaganţe dintre cele mai suprarealiste. Avîntul tehnicii în domeniul dormezelor s-a soldat, de-a lungul timpului, cu o sumedenie de bizarerii, imperativele răsfăţului zămislind şi ele nişte prototipuri oarecum SF (de exemplu, duşul orizontal, scos pe piaţă nu demult de un elveţian). Prin comparaţie, Rolls Royce-ul paturilor de azi – un model al mărcii suedeze Hästens, lucrat manual, din păr de cal, in şi lemn, şi vîndut cu 60.000 de euro – e de o desăvîrşită decenţă.
Arta orizontalei trage linia orizontului pe deasupra tuturor ritualurilor, ustensilelor şi beneficiilor tolănelii, fie că e vorba de „un abandon la orizontală conştient şi «distins»“ ori de statul în pat ca formă de protest (în genul John Lennon & Yoko Ono). Rezultatul: o lectură savuroasă, care stimulează tihna visătoare şi relaxarea isteaţă, făcînd imposibilă moţăiala.
