Caligrafie, calofilie, kalokagathie (iaca poznă)

Publicat în Dilema Veche nr. 378 din 12-18 mai 2011
Ce bine că n am douăzeci de ani! jpeg

Trag nădejde că domniile voastre vor fi înţeles la iuţeală că subtitlul (relativizant şi autopersiflant) l-am lipit din (poate excesiv) bun-simţ: să nu cumva să se creadă că, într-o vreme iconoclastă, demitizantă, detabuizantă, atoatedemolatoare, dumneata vii cu bibiluri, dichisuri, liubemuri de-ale Didinii, tot felul de şerbeturi de-astea kalokagathice, de te rîd, mă-nţelegi, şi curcile. Adicătălea, cum, coane, kalos în plină misofilie, agathon şi agapé în ditamai domnia resentimentului, a dezmăţului isteric şi-n forfota sadomasochistă a urii generalizate?!? 

Ni se face constant imputarea, nouă – paseiştilor obsedaţi de frumuseţea Măsurii, bieţi reacţionari care ţin cu dinţii de armonia clasică, rînduielile tradiţiei, cuminţenia părinţilor, valorile familiei, de patriotism, isichia şi alte atari „prejudecăţi tribale“ –, cum că sîntem contraproductivi, melancolici la modul suicidar, nişte frîne bolnăvicios de nostalgice, sugrumînd progresul, sincronizarea, salturile elastice peste etape. Noi sîntem cei care visează revigorarea stilului arhitectural neoromânesc al lui Ion Mincu şi ne opunem unui Bucureşti compus din zgîrîie nori ca-n Dubai plus mahalale indiene. Noi venim cu teatrul lui Blaga în minte la spectacolele după Sarah Kane, rătăcim mai degrabă în Mircea Vulcănescu decît în Foucault, rămaşi la Camus, departe de Sartre, bovarizînd mai intens la Hurezi, Ieud, Mogoşoaia, Putna şi-n culele de la Măldăreşti, decît la Duchamps, Warhol şi toate „instalaţiile“ postmodernităţii. Ei bine, nimic nu întrece frenezia care te cuprinde cînd ajungi să şochezi şi să farmeci cu tombaterismul tău fobia la trecut a adolescenţilor, presupusa dumnealor alergie la mainstream şi la mulţimea celor calificate drept peltele paseiste. În ultimii ani, am făcut de cîteva ori, la întîlnirile cu liceenii, un experiment năucitor deopotrivă pentru ei şi pentru mine. Luaţi un creion şi-o foaie de hîrtie şi încercaţi să scrieţi caligrafic, deci cît mai încet, atent şi frumos: „Dragi părinţi, aflaţi despre mine că sînt bine sănătos, ceea ce vă doresc şi dumneavoastră“.  

În timp ce ei, amuzaţi, trufaşi, miştocari, cabulipseau să-şi pregătească foile şi pixul, eu le „băgam bla-bla-ul“ (cum ar zice ei), făcîndu-mi, anesteziant, numărul paseist. Ce era caligrafia altădată, chiar şi pentru noi, cei ajunşi la şcoală în dejism, căutătorii de peniţe Redis: armonie a simţirii, eleganţă, rafinament, disciplină, respect faţă de ierarhie, cultul frumuseţii, rotunjime, echilibru. Cuminţire. Ce însemna pentru generaţia lui Eminescu scrisul frumos, ce rost au multele pagini cu litere maniacal şlefuite şi semnături narcisiace din manuscrisele lui. Caligrafia ca ritualizare a energiilor şi fluidului temperamental, ca terapie, narcoză scriptică şi ceremonial mental. Cum ţi se îmblînzeşte fiara odată pictată cu cerneală. Cum se mlădie Kundalini prin stil, syrinx, pană, condei, apoi scrisul la lumînare, vraja ortografiei, literele magice, lumea ca pagină, cuvîntul ca bomos sacru, scriitura ca labirint, erotica scrierii, vechile practici de purificare (de la orfico-pitagorei pînă la epoca doamnei de Sévigné) a fiinţei înainte de scriere, cu abluţiuni, la cei vechi, şi primenire vestimentară, în epoca noastră... Ş.a.m.d. 

Pe scurt, simpla, elementara grijă a caligrafiei ca semn al calofiliei. Scrisul îngrijit ca marcă a iubirii de armonie şi frumuseţe, totul înscris în idealul kalokagathic, de care nu văd de ce ar trebui să ne fie ruşine, chit că trăim într-un context cloacal. 

Ce ziceţi că s-a întîmplat?! Aproape fără excepţie, copiii au clacat. Nimeni nu reuşea necum să termine fraza, dar nici măcar să scrie frumos doar primele două cuvinte: „Dragii mei“. Cineva chiar mi-a arătat cum nu-i mergeau degetuţele nici măcar să facă litera D, aşa rotund, mîndru şi boghet, cum se cuvine. Obişnuiţi din pruncie cu tastatura, total străini de toc şi călimară, alfabetizaţi pe telecomandă şi telefonul mobil, robotizaţi, computerizaţi şi alergici la tot ce ţine de firesc, clonaţii noştri urmaşi nu-şi mai potrivesc fiinţa pe tiparele armoniei şi frumuseţii naturale, ci se forjează exclusiv pe divaisuri, în arcanele artificialităţii, dizarmoniei şi sterpiciunii. Bine, zic, voi nu mai roadeţi guma de la capătul creionului?!? Nu vă mai băgaţi nările în sticluţa cu cerneală? Nu mai ascundeţi bileţele în penare? Mai ştie cineva ce-i aia o sugativă? Ştie cineva ce va să zică o radieră? Nu vă mai suflecaţi mînecile, înainte de-a scrie, aşa cum îşi scuipa în palmă plugarul înainte de-a se apleca pe coarnele plugului? Păi, atunci, ce să mai înţelegeţi din orfevrăria cu plaivazuri boante a lui Arghezi? Cum să mai pricepeţi mania caligrafiei eminesciene? 

Măcar dumneavoastră, prietenii Dilemei vechi, crema cremei (cum ar fi zis bietul a.l.ş.) fie congeneri, fie părinţi mai tineri, încercaţi într-o bună zi, cu copiii sau nepoţii, exerciţiul de mai sus. Şi explicaţi-le rostul vindecător şi fermecător al caligrafiei. Măcar o scrisoare de-o pagină pe an dacă ar accepta să scrie de mînă – şi tot i-ar debusola benefic. 

Recent, în nr. 1 (55) pe 2011 al revistei Poezia, mi-am găsit un aliat înţelept şi savuros în persoana caligrafului francez de origine irakiană Ghani Alani, moştenitor al şcolii de scriere frumoasă din Bagdad. Născut în 1937, locuieşte la Paris din 1967. „Am văzut (spune el în interviul realizat de Marius Chelaru) bătrîni, femei şi bărbaţi irakieni care nu ştiau nici să citească, nici să scrie, aplecîndu-se pentru a ridica de jos o bucată de hîrtie doar pentru că avea scris ceva pe ea. Aceşti oameni credeau că acolo se ascundea ceva, atît de sfîntă era scrierea pentru acest popor.“ El ne povesteşte despre îngerii din al patrulea cer al înălţării Profetului, cei însărcinaţi să scrie faptele pămînteşti ale oamenilor, şi ale căror tocuri de scris fac un zgomot asurzitor cît păcatele acelora. Calamul, instrumentul de scris, era considerat parte integrantă a corpului caligrafului, prelungire a mîinii şi minţii sale.  De bună seamă că „scrierea are o dimensiune sfîntă. Actul caligrafic este o formă de rugăciune, obligîndu-l pe caligraf să fie curat spiritual. De altfel, unii caligrafi făceau băi purificatoare şi-şi puneau calamul spre Mecca înainte de a începe caligrafierea unui text sfînt“. Sigur că te gîndeşti numaidecît la ritualul hieroglifelor, la verticalitatea scrierii japoneze, la îndelungul ceremonial iniţiatic al Punctului, acompaniat de sunete misterioase, la întregul labirint necesar pentru a scrie cele cîteva silabe ale unui haiku. În plus, în caligrafia arabă respiraţia joacă un rol ce frizează budismul: „Respiraţia este scînteia vieţii. Cînd oprim respiraţia pentru a face o linie, o melodie sau un pas de dans, nu mai sîntem pe pămînt. Sîntem la jumătatea drumului dintre viaţă şi moarte. Nu avem aceeaşi respiraţie atunci cînd trasăm o linie orizontală, ca atunci cînd trasăm o verticală. Caligrafia rimează cu respiraţia caligrafului. Şi dacă vorbim despre caligrafia vie pentru a desemna o caligrafie bună, atunci este pentru că lucrarea conţine suflarea artistului“. 

Superb. În fine, „caligrafia a luat locul picturii în civilizaţia arabo-musulmană, pentru că este în acelaşi timp cuvînt şi imagine. Este o artă care cheamă totalitatea celor cinci simţuri. Caligrafia a fost considerată ca o răscruce, un fel de echilibru în artă. Ca imagine, există noţiunea de mişcare şi, deci, de viaţă. Ca slovă, este muzică, timp, spaţiu...“ 

Zău că e bine să ne şoptim singuri, din cînd în cînd, basme dintr-astea. Sigur că tot la tastatură ajungem să le povestim. Dar cel puţin o facem în cunoştinţă de cauză.  

(Să vă mai spun că, estimp, am ajuns să primesc epistole scrise de mînă de la elevii cu pricina...?!?)  

Dan C. Mihăilescu este critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Şi aşa mai departe? Viaţă literară IV: august 2008 – mai 2010, Humanitas, 2011.

TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg
WhatsApp Image 2022 06 03 at 19 12 39 jpg
Sala Radio 8 iunie 2022 jpg
Concert Mozart / Haydn la Sala Radio
Miercuri, 8 iunie 2022, de la ora 19:00, veți avea ocazia de a asculta la Sala Radio un concert Mozart / Haydn prezentat de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.
EducaTIFF 2022 png
TIFF lansează opționalul de educație cinematografică pentru elevi
Programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie).
947 16 sus BAS jpeg
Maimuțe, muzică și baseball
Cea de-a 22-a carte a scriitorului japonez este o culegere de povestiri scrise la persoana întîi, cu un narator de vîrsta a treia, ce gravitează în jurul unor teme precum nostalgia tinereții, muzica, erotismul, totul învăluit într-o folie de „unheimlich” care a devenit marca autorului nipon.
947 16 jos coperta jpg
Secretul corespondenței
O cu totul altă carte față de aceea, știută tuturor, din 1978, este actuala ediție, definitivă, a „Romanului epistolar” dintre I. Negoițescu și Radu Stanca.
p 17 2 jpg
Nu te supăra, frate
„Frère et sœur” rămîne ilustrativ pentru un cinema anchilozat, cu trăiri rezonabile – însăși lipsa de măsură a pasiunilor sfîrșește prin a fi „rezonabilă”, necesară – și morală burgheză.
947 17 ABiro cover2 jpg
Eroi
Grimus ies din pandemie cu un album în limba maternă ce le oferă mai mult spațiu de manevră pentru poezie.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.