Biserici de lemn și dorul de piatră

Publicat în Dilema Veche nr. 360 din 6 - 12 ianuarie 2011
Ce bine că n am douăzeci de ani! jpeg

Oltenia nu a fost şi nu este o regiune alintată. Nici economic, geologic,  politic şi social, nici arheologic, geostrategic sau financiar. Prin urmare, nici turistic, element vital în zilele noastre. În ciuda faimei Craiovei, „blazonul“ ţinutului în mentalul comun se compune din sărăcie şi ingeniozitate, mămăligă şi isteţime, iuţeală de mînă, oralitate pieţar-mercantilă, improvizaţie aiuritoare şi orgoliu cît cuprinde. „Oltean’oţ şi a mîndru.“ Asta, în ciuda faliei nord-sud, partea dinspre Sibiu, a ciobănimii Vaideenilor şi olăritului hurezean, fiind mult diferită, ca ştaif imperial, de sudul năprasnic, logoreic şi duplicitar, de tip Slatina, Băileşti & Co. 

Sigur, de la o vreme parcă s-au mai dezmorţit lucrurile, şi lumea vorbeşte tot mai mult şi mai firesc despre Hurezi, Tismana, Arnota, Bistriţa, Polovragi, Dintr-un Lemn, despre Cozia şi Govora, despre culele Grecenilor şi Casa Duca din Măldăreşti, ori despre Drăgăşanii viilor Isărescu, însă – ca brand şi faimă turistică vorbind – între acestea şi Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa, Văratec, Putna, Dragomirna, Agapia, Humor, Sihăstria ori bisericile de lemn din Maramureş – este o lume. Este o istorie, este o geografie, plus o bibliotecă diferenţă, ca să spun aşa. Una care, probabil, se va astupa în decenii, şi asta numai dacă, desigur, zeii turismului românesc se vor îndura să transforme neşansele în noroc, netrebnicia în hărnicie şi nimicnicia în profit. (Altminteri, nici Dealul Negru, cu giganticii mititei de la Deduleşti, nu ar fi de neglijat în peisaj...) 

Aşa stînd lucrurile, ca mahalagiu bucureştean (dar cu bunici din Mărginimea Sibiului, mă rog frumos) însurat de 34 de ani cu o fată din Stroieştii Vîlcii, nu pot decît să exult în faţa celor două albume superbe realizate, în 2006 şi 2010, de Luiza Zamora şi Şerban Bonciocat: Cule. Case boiereşti fortificate din România, respectiv, Lemn. Biserici din Nordul Olteniei, despre care începusem să scriu aici săptămîna trecută. 

Că sîntem (preponderent) din lemn, nu din piatră, latini ortodocşi – nu catolici, nu protestanţi – peticiţi pe drum, şi nu căftăniţi dintru naştere, asta ştim demult. Ce trebuie să mai deprindem este arta bunei cumpăniri între circumstanţele agravante şi cele atenuante, atunci cînd vine vorba de propria-ne preţăluire. 

Bunăoară, am fost cu totul de acord cu Vintilă Mihăilescu în interviul acordat revistei Regard („Magazine francophone de Roumanie“), nr. 44 din 15 martie-15 mai 2010, număr dedicat psihologiei românilor. „Încă sîntem o societate ţărănească“, o lume a oralităţii, şi nu a scrierii (aşa cum este lumea apuseană), a lemnului, şi nu a pietrei, deci a sărăciei şi perisabilului, nu a avuţiei durabile. De aici veşnica, fatala improvizaţie, adamismul, înnebunitoarea reiterare a aceloraşi dileme identitare, de aici nestatornicia, fărădelegea şi neorînduiala, absenţa cultului chivernisirii şi a disciplinei muncii, incapacitatea planificării pe termen lung, neîncrederea funciară în tot ceea ce înseamnă instituţie, dispreţul suveran şi hedonist faţă de trecerea timpului („că n-or da turcii!!“). Pe scurt, „rien n’a de véritable continuité“, „tout se passe dans la fondation et dans l’immédiat“. Bon, d’accord. Şi totuşi, nu ştiu cum s-a făcut (şi încă se mai face) că, în uriaşul paradox ce ne caracterizează, Lemnul şi-a dovedit mereu nu doar căldura, miezul sufletesc, tandreţea de cuib, virtuţile familial-educative şi energia vitalizantă, dar şi „valenţele strategice“, ca să zic aşa. Rezistenţa, persistenţa, suava ori parşiva capacitate de a-şi reveni sistematic, de a se adapta, a se plia pe noile cerinţe, a-şi valoriza ritmic rădăcinile, de-a înverzi şi înflori, în ciuda tuturor răutăţilor dinlăuntru şi din afară. Gardurile alea nenorocite, împletite din răchită şi care, reînnodate abil în fiecare primăvară, treceau secolul bine mersi. Bisericuţele din stejar, fag şi brad, cu şiţa din gorun şi „cuiele“ din lemn de tisă, aparent şubrede şi belalii, precum şoprul pentru fînul vitelor, gata să fie luate pe sus la prima suflare de vînt, dar care se încăpăţînează să stea în picioare de veacuri... 

Asta nu se spune în interviul lui Vintilă Mihăilescu: că lumea lemnului are aceleaşi virtuţi de-a rezista ca lumea pietrei, aşa cum, la Blaga, sofianicul smerit al ortodoxiei este perfect complementar goticului trufaş, cel care-şi întinde fleşele necruţătoare să înşface spiritul văzduhului, în vreme ce, la noi, căuşul palmei se desface cuminte, aşteptînd în dulce tăcere fîlfîitul de hulub al duhului sfînt. Cu alte cuvinte, nostalgia pietrei nu trebuie să ne alimenteze dispreţul faţă de virtuţile lemnului. La urma urmei, cîtă piatră şi cît lemn vor fi fost în ieslea Bethleemului? Nu sînt oare menite să se sprijine reciproc?!  „Oltenia este zona cu cea mai mare densitate de biserici de lemn din România şi, cu toate acestea, ele nu au făcut nicicînd obiectul unor prezentări de felul celor care au făcut cunoscute bisericile maramureşene“ – spune Luiza Zamora. Adevărat, subliniază onest autoarea, ele „nu au ţinuta celor din Transilvania ori Maramureş“, dar nu doar faptul că 209 dintre cele din Vîlcea şi Gorj sînt „incluse în lista monumentelor istorice“ le face prezentabile, ci mai ales esenţa lor antropologică. Mai precis, natura profund umană a lemnului, firescul lui divin prin care făptura-i curată se lasă cuminte lucrată deopotrivă ca leagăn şi sicriu, ca masă, pat şi lacră, fluier şi clopotniţă, scară şi acoperiş, minunata familiaritate ce leagă casa gospodarului de biserica satului, Dumnezeu păşind liniştit prin ogradă – vorba lui Arghezi – în sublima domesticitate a celor văzute cu cele nevăzute. Cum să nu te farmece mulţimea denumirilor antropomorfe ce fac din trupul bisericii imaginea lui Hristos, Fiul Omului: călcîiul fundaţiei, geana podului, fruntea pridvorului, ochiul ferestrei, tîmpla (ori talpa) bisericii, creştetul acoperişului! 

Ce este ştiinţific, sobru, laconic, precis, rece profesionist în expozeul Luizei Zamora – care prezintă, rînd pe rînd, cadrul natural, arhitectura, ferestrele, stîlpii şi cornişele, portaluri, zăvoare şi pisanii, iconografia, altarul, pereţii, turlele, clopotniţele, naosul, iconostasul, pronaosul, tablourile votive, icoanele, mobilierul, odoarele – este perfect compensat emoţional de calitatea fotografiilor lui Şerban Bonciocat. Un „om pe care se vede imediat că lumina îl iubeşte din plin“ – cum avea să-mi spună Tania, brusc fermecată, cînd i-am deschis albumul. Graţie ochiului său, lemnul bătrîn capătă viaţă, profunzime, subtilitate şi ritm, un soi de fosforescenţă pulsatorie prin care elementele arhitecturale devin părţi dintr-un ansamblu coregrafic. Astfel încît, în final, diversele locuri şi locuiri care ţi-au atras succesiv atenţia – Gureni, Hobiţa, Ceauru, Obîrşia, Pişteştii din Deal, Valea Bălcească, Glodeni-Băşneci, Crasna din Deal, Chicirea-Leurda, Grămeşti, Mariţa-Cornet – sfîrşesc într-o horă ameţitoare de har al simplităţii. 

Ce se întîmplă astăzi cu aceste mici minuni ce definesc măreţia, cum se alege praful de tot, cum sînt dărîmate ori anume lăsate-n paragină, în favoarea huidumelor de beton, cum li se pune tablă pe acoperiş, în locul draniţei tradiţionale, şi termopan, în locul ferestrelor însufleţite, cum le dispar odoarele, sau cum ia plasticul locul ţesăturilor de in şi cînepă, cum se distrug sau malformează picturile vechi, cum unii preoţi aşteaptă comandă ştampilată ori mici atenţii pecuniare, ca să deschidă uşa lăcaşului de rugăciune – sînt realităţi care se cer povestite, nu doar cu tristeţe şi revoltă, ci şi cu înţelepciune. Mă voi încumeta s-o fac. 

Dan C. Mihăilescu este critic literar. Recent, a lansat volumul Cărţile care ne-au făcut oameni la Editura Humanitas.

comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.

Adevarul.ro

image
EXCLUSIV Bruce Lincoln, profesor, discipol și fost student al lui Mircea Eliade: „Admirația lui pentru mișcarea legionară m-a tulburat mult“
Articole și documente din perioada anilor ’30, în care filosoful român Mircea Eliade își declara simpatia față de Garda de Fier, au ajuns în posesia discipolului său, Bruce Lincoln, astăzi un emerit profesor american.
image
Dependența de ecrane a copiilor, vindecată în doar două săptămâni. Ce ar trebui să facă părinții. Soluția specialiștilor danezi
3 ore pe săptămână în fața ecranelor și nu mai mult! De atât au nevoie copiii pentru a se dezvolta sănătos din punct de vedere psihic și emoțional. Aceasta este concluzia unui studiu efectuat de specialiștii unei universități de prestigiu din Danemarca.
image
Care sunt cele mai bune companii aeriene din lume în 2024. Care au cele mai puține anulări și întârzieri
Blocajul informatic de vineri ne-a determinat să căutăm care sunt cele mai sigure companii aeriene din lume, premiate pentru cele mai puține anulări și întârzieri.

HIstoria.ro

image
Ziua în care veteranii de o vârstă cu secolul s-au întors pe plajele Normandiei
Acum 80 de ani, soldații care au debarcat pe plajele Normandiei, în dimineața de 6 iunie, au pășit în infern, întâmpinați de obstacole diabolice, mine, sârmă ghimpată, cazemate și bunkere, mitraliere secerându-i încă din apă și un inamic fortificat hotărât să îi arunce înapoi.
image
Vechi magazine și reclame bucureștene
Vă invităm să descoperiți o parte din istoria Capitalei, reflectată în vitrinele magazinelor și în mesajele reclamelor de odinioară.
image
„România va fi ce va voi să facă Stalin cu ea”
Constantin Argetoianu avea să ajungă la o concluzie pe care istoria, din păcate, a validat-o.