„Norma ne ține bine în frîu. Timpul revoluțiilor eliberatoare a luat sfîrșit“ – interviu cu scriitorul Boualem SANSAL

Algerianul Boualem Sansal este ceea ce convențional numim un scriitor angajat. A fost distins cu premii prestigioase (Premiul Păcii, Marele Premiu al Academiei Franceze). A refuzat să scrie sub pseudonim și a refuzat exilul. Scrie distopii despre totalitarism, sfîrșitul istoriei sau fundamentalismul islamic, cum este și ultimul său roman, Trenul de Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu. Am stat de vorbă pe îndelete cu un spirit lucid al unor vremuri care nu îi permit să fie doar martor.

De ce metamorfoza răului, care inspiră romanul dvs., pare nesfîrșită? Binele are, de cele mai multe ori, o singură formă.

Știinta, învățîndu-ne că totul se transformă, că totul este relativ, că universul are o istorie, că este captiv într-o mișcare de expansiune și contracție perpetue, cu alte cuvinte, că este, asemenea omului, supus unui proces de naștere, evoluție entropică și moarte, a pus la grea încercare credințele noastre fundamentale, toate de sorginte religioasă, bazate pe ideea Marelui TOT, imuabil și perfect, căruia îi spunem Dumnezeu, care va fi creat omul după chipul și asemănarea Sa. Dacă totul se transformă, dacă totul este muritor, dacă totul este relativ, Dumnezeu este accidental, viața devine nimic mai mult decît un epifenomen, iar ceea ce noi numim binele și răul sînt doar convenții elementare, pe care viața în societate le face necesare – nu mai poartă în ele nimic absolut. În fața acestei perspective tulburătoare asupra universului, religiile, care explicau atît de bine lumea, dau înapoi, se adaptează sau resping afirmațiile științei și se radicalizează. Metamorfozele care se desfășoară sub ochii noștri au deja consecințe apăsătoare în societățile și viețile noastre. Cum va fi lumea de mîine? Popoarele o resping deja și vor suprasolicita religiile și partidele conservatoare, pentru a reuși să-și păstreze credințele, dar fără nici un rezultat, căci această evoluție este una entropică, adică ireversibilă, și este susținută de oligarhiile puternice ale imperiului consumerismului și ale imperiului islamic, aliate azi, dar mîine își vor declara război căci, in fine, doar unul poate trona. Trenul de Erlingen este un avertisment, ne spune că procesul a început deja.

Trăim acum sfîrșitul timpului sau al istoriei, cel la care vă referiți în cartea dvs.?

Sfîrșitul timpului și al lumii fac parte din istoria umanității. Planeta noastră este într-un permanent pericol, oricînd un meteorit poate să o lovească, transformînd-o într-un infern. Este ceva ce s-a petrecut de mii de ori, ultima dată antrenînd după sine extincția dinozaurilor care stăpîniseră Pămîntul vreme de 230 de milioane de ani. Istoria noastră datează de cîteva mii de ani, o nimica toată, dar existența ne este deja amenințată din toate părțile: încălzirea climatică, poluarea, epuizarea resurselor, suprapopularea, ideologiile mortifere, nepăsarea instituțiilor. Situația este atît de gravă încît putem începe să discutăm despre sfîrșitul nostru. Există vreo țară astăzi care să fie liniștită cu privire la viitor? Guvernanții se prefac că ar fi, dar popoarele, care au o sensibilitate instinctuală, simt pericolul și se panichează.

Liberul-arbitru are vreun loc în marasmul universal descris de romanul dvs.? Omul este sortit unei căderi fără sfîrșit?

Liberul-arbitru este o himeră. Trăim în societate, urmînd legi și reguli care constrîng, din ce în ce mai represive. Norma ne ține bine în frîu. Nemulțumiților le rămîne o singură alegere – să devină disidenți ai ordinii înstăpînite sau să se exileze din societate. Dar la ce mai servește liberul-arbitru dacă nu putem acționa tocmai împotriva ordinii prestabilite? Ceea ce este periculos, gînditorii liberi au o soartă tragică în dictaturi, însă pericole există și în țările așa-zis democratice. Unele ucid fizic, celelalte civic. Rezultatul este, în fond, același. Timpul liberului-arbitru, ca și cel al revoluțiilor eliberatoare, a luat sfîrșit. Crezînd că se eliberează, umanitatea s-a întemnițat singură și nu mai știe cum să iasă. Este prețul pe care a acceptat să-l plătească pentru a trăi în pace. Odată domesticit, animalul nu mai poate trăi în libertate și pericol.

Care este de fapt sursa totalitarismului?

Islamul se definește el însuși ca o totalitate, este Credință și Lege în același timp, iar acestea li se aplică tuturor. În plan economic, este ultraliberal, îmbogățirea este licită, fără nici o limită, inclusiv, așadar, tot ceea ce se dobîndește prin Jihad; în plan social, islamul consideră că inegalitățile sînt dorite de Dumnezeu care „dă cui vrea și ia de la cine vrea”. Cuvîntul lui Dumnezeu, consideră unele școli islamice, este complex și poate fi interpretat, dar numai urmînd metode extrem de stricte, agreate de savanții musulmani, ceea ce a permis, după secole de dezbateri – violente, de fiecare dată –, cîțiva pași în direcția modernizării. Alte școli, numite literaliste, interzic orice interpretare a Coranului și a hadith-urilor; este cazul salafismului, foarte activ peste tot în lume sub impulsul monarhiilor petroliere din Golf, care pe lîngă literalismul împins pînă la absurd, practică Jihadul, cu alte cuvinte, calea cuceririi și exterminării celor desemnați de Coran: evreii, creștinii, idolatrii etc. Sursa totalitarismului este de căutat în popoare care, din pricina naivității, ignoranței, indiferenței, tăcerii și lipsei de caracter, duc la apariția dictatorilor. Popoarele slabe îi atrag așa cum pămîntul atrage fulgerele. Un popor rezilient nu poate fi supus.

Este globalizarea un chip al promisiunilor false care dau senzația de adevăr?

Globalizarea a început odată cu epoca trocului, cînd țăranii au început să schimbe între ei produse, dincolo de granițele satului. Progresul în producția de bunuri, transport, telecomunicații și servicii financiare a făcut restul, a organizat bursele și a interconectat piețele, ceea ce a dus la o extraordinară creștere a bogăției din lume. Globalizarea a devenit un rău pentru că țările, împinse de comercianții și bancherii lor, au colonizat alte țări pentru a se înstăpîni asupra resurselor și pentru a le aduce locuitorii într-o stare de sclavie. Răul a crescut direct proporțional cu concentrarea capitalului în mîinile cîtorva oligarhii care dețin monopolul și care au o anvergură planetară. Aceste companii dețin o putere mai mare decît cea a multor state. În domeniul informatic, al Internetului și comerțului online, companiile care alcătuiesc GAFAM (Google, Apple, Facebook, Amazon și Microsoft) își consolidează zi de zi dominația pe care o exercită asupra lumii. Twitter își permite să-i cenzureze pe șefii de stat și să-și impună propria normă peste tot în lume. Consumatorii sînt complicii consensuali ai giganților web-ului. Cine poate să se dispenseze azi de Facebook, Twitter sau Instagram? Omul modern a ales: preferă să trăiască în virtual, în această lume pe ecran, unde noțiunile de libertate și de demnitate nu mai au nici o semnificație.

Dumnezeu este mort de-a dreptul, absent sau foarte abil deghizat? Care este masca sub care apare cel mai des în lumea profană?

Din tot ceea ce știm, Dumnezeu nu li s-a arătat niciodată oamenilor. Recurge la intermediari pentru a le vorbi: îngeri (Gabriel, Mihail, Rafael, Uriel), profeți (Avraam, Moise, Iisus, Mahomed), la Fecioara Maria etc. Nouă, bieților oameni, care nu sîntem nici îngeri, nici sfinți, nici profeți a te miri ce, nu ne este dat să vedem decît chipul deseori hidos al negustorilor de credință și al celor care vor să ne guverneze în numele propriilor zei. Dacă este să ne încredem în cărțile religioase, Dumnezeu l-a creat pe Satana pentru a-i ispiti pe oameni și pentru a putea distinge între credincioși și ipocriți. Cred că Satana s-a prins în joc, că lucrează de capul lui și că i-a ieșit foarte bine, căci răul a scufundat lumea. Politeismul grec ne-a învățat că ce se întîmplă între zei nu diferă prea mult de ceea ce se întîmplă între oameni – zeii Olimpului își petreceau zilele complotînd unii împotriva celorlalți, pedepsindu-se în feluri dintre cele mai spectaculoase. Noi vom fi doar amărîții ostatici ai concurenței veșnice între Dumnezeu și Satana.

 În romanul 2084 – Sfîrșitul lumii spuneați: „Într-o lume născută din religie, orice mesager este un profet”. Cum să-i recunoaștem pe falșii profeți?

Arborele îl recunoaștem după rod, iar profetul, după cuvinte. Un profet care ordonă uciderea infidelilor și a apostaților, care pornește războaie și-și ia prada, nu poate fi un profet adevărat sau, dacă este, atunci este profetul unui zeu fals. Problema zilelor noastre nu mai este aceea de a distinge credincioșii adevărați de cei falși, ci de a distinge zeii adevărați de cei falși și de a vedea care sînt intențiile unora și care ale celorlalți. Religiile ne-au complicat substanțial viața, care ar fi mult mai simplă și mai solidară dacă nu am avea de rezolvat decît propriile probleme.

Putem vedea în pandemie un alt chip al sfîrșitului istoriei?

În pandemie văd mai presus de toate neglijența criminală a celor care ne conduc și lăcomia nebună a Big Pharma. Văd de asemenea starea de supunere a populației, care acceptă docil tot ceea ce i se impune: restricțiile, nedreptățile, disprețul, falimentul propriilor țări. Nu pandemia este cea care le va schimba. Așa e omul, se va supune mereu tiraniilor care i se prezintă (stalinismul, nazismul, fascismul, islamismul etc.) și, fără acei rari eroi curajoși, care au știut să le denunțe și combată, aceste dictaturi ar fi încă prezente. Pare că supunerea voluntară este condiția naturală a omului. La Boétie era convins de asta, iar eu îi împărtășesc judecata. Cînd islamismul a declanșat război împotriva algerienilor, provocîndu-le suferințe teribile, am crezut că algerienii se vaccinaseră o dată pentru totdeauna contra islamismului, ba chiar am crezut că se vor îndepărta pînă și de islam. Gravă eroare de gîndire din partea mea. După zece ani de război civil, după 250.000 de morți și atîta distrugere, algerienii sînt mai dependenți ca niciodată de islam și de cele mai retrograde manifestări ale acestuia, salafismul, wahhabismul, takfirismul și islamul revoluționar al Frăției Musulmane. Am respins dictatura militară, dar nu și pe cea a islamiștilor – asta intrigă. O explicație ține poate de faptul că militarii nu aduc decît dictatură și plictis, în vreme ce islamiștii aduc în plus și promisiunea unui paradis plin cu fecioare, în care ne putem împlini toate fanteziile sexuale.

Credeți, asemenea compatriotului dvs. Kamel Daoud (care a avut un turneu și în România), că dreptul de a reflecta cu privire la propria religie a devenit deja un risc și în Occident, așa cum se întîmplă în țările arabe?

Occidentul nu o știe încă, însă este deja islamizat. Islamul, cu toate variantele sale, s-a instalat solid la periferiile acestuia și i-a modificat încetul cu încetul codul genetic. Ca în țările arabe, și în Occident este interzisă criticarea islamului și a profetului său, la fel cum este interzis să-i împiedici pe musulmani să-și trăiască credința. Mai mult, este interzis să-i șocăm purtînd cruci, kipa sau alte însemne păgîne. Este o lege veche, cunoscută de toți: minoritățile sînt cele care domină, atîta timp cît se afirmă ca atare și se arată gata de confruntare.

Kamel Daoud a afirmat și el că civilizația umană este condamnată la moarte. Cauza este oare „gîndirea slabă” despre care vorbește Vattimo? Este alienarea omului ireversibilă?

Susțin ceva mai mult: civilizația umană a murit deja. Civilizațiile trecute (egipteană, persană, chineză, greacă, romană, arabă etc.) au produs lucruri extraordinare și au știut să reziste uzurii timpului. Egiptul faraonic a durat mai bine de 3.000 de ani, iar vestigiile sale sînt încă prezente, în picioare, atrăgînd mase considerabile de turiști uimiți. Grecia și Roma au supraviețuit atîta și ne-au lăsat nenumărate minuni. Europa, care le-a moștenit, a știut la rîndul ei să dea naștere la lucruri grandioase, mai ales în domeniile științific și tehnic. Dar ce va rămîne din toate acestea și din ceea ce produce civilizația actuală? După numai cîteva secole de existență este uzată pînă la os. Ce aventuri îi mai rămîn de trăit, care să-i dea energia necesară pentru a se proiecta în viitor? Nu mai există decît una: aventura spațială. În ziua cînd oamenii vor ajunge să trăiască în mod permanent pe Lună, Marte sau pe sateliții lui Jupiter, umanitatea se va schimba cu desăvîrșire și va da naștere unei civilizații surprinzătoare, vreme de milenii, universul fiind infinit și resursele sale inepuizabile.

Amos Oz amintea de „permanenta infantilizare a umanității”.

Subscriu. Pentru a completa, ar trebui adăugat că guvernanții nu se mai comportă ca fiind persoane care poartă responsabilitatea, ci mai degrabă ca paznici de creșă, bone care le zîmbesc unor copii răsfățați, pe care îi păcălesc. Toți s-au prins în joc, popoarele fac pe copilul alintat, pentru a avea mai multe bunătăți și gadget-uri, iar guvernanții fac pe părinții atenți. Cel mai rău este atunci cînd cei doi se joacă de-a prietenii.

a consemnat Andreea VLAD

traducere de Anca DUMITRU

(interviu obținut prin amabilitatea Editurii Humanitas)

Credit foto: © Catherine Hélie / Editions Gallimard