Zholdak punct şi virgulă

● Electra, după Sofocle, regia: Andriy Zholdak, decor: Andriy Zholdak & Lukas Noll, costume: Lukas Noll & Dan Zholdak, muzica: Sergey Patramanskiy. Cu: Darya Rizova, Aleksandar Gorgieski, Zvezdana Angelovska, Slavisa Kajevski / Borce Nacev, Nicola Aceski, Aleksandar Mihajlovski, Anastasia Taskovska, Michaela Nikoloska, Arna Sijak. Teatrul Naţional al Macedoniei. Festivalul NETA.  

Artist de forţă, incomod, extremist în concepte şi cu un mod de lucru dur, ucraineanul Andriy Zholdak, adoptat o perioadă de Teatrul Naţional „Radu Stanca“ şi de Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, care i-au invitat aici spectacolele din Ucraina şi i-au produs show-urile din România, a dispărut un timp din atenţia publică autohtonă. Festivalul NETA din acest an (28 august – 4 septembrie, Teatrul Naţional Bucureşti) l-a readus pe Zholdak în România cu un spectacol realizat la Teatrul Naţional din Skopje, Macedonia:

după Sofocle. 

În

, Zholdak are o apropiere personală de religie, pe care o conectează cu un sîngeros şi exacerbat simţ al dreptăţii (şi răzbunării) şi cu o poetică a agresivităţii. Electra şi Oreste sînt rebeli nativi, mai mult ea decît el (de altfel, ea îi reproşează tot timpul că „eşti ca o fată“), afişează o violenţă determinată de devierile Clitemnestrei şi amplificată de propria furie, incontrolabilă, împotriva tuturor. Şi toate astea pînă la paroxism. Zholdak se focusează pe legătura complicată cu credinţa pe care Electra o descoperă în copilărie în prezenţa unui Christ şchiop, tatuat şi răstignit, cu care relaţia atinge imaginile clasice ale creştinismului (de la spălatul picioarelor la cina cea de taină), dar şi unele de-a dreptul blasfemiatoare (un act erotic şi asasinarea, de două ori, a lui Iisus). 

Trebuie spus că

se înscrie într-una din perioadele stilistice ale lui Zholdak din care face parte şi Viaţa cu un idiot, dramatizare după Viktor Erofeev, realizată la Sibiu în 2004. Zholdak îşi schimbă stilul la patru-cinci ani, însă în ultima perioadă, se pare că regizorul îşi revizitează stilisticile, folosindu-le în noile sale creaţii.

şi

au în comun conceptul scenografic (spaţii interioare multiple), personajele (un cuplu cu un personaj feminin, aflat în momentul unei rupturi de comportament şi unul simbolic – Îngerul la Sibiu şi Iisus la Skopje – care acompaniază/catalizează evoluţia primului), coloana sonoră (alcătuită preponderent din muzica Zemfirei) şi o mulţime de elemente de construcţie dramatică. 

Inventar Zholdak 

De la dimensiunea spectacolului (3 ore şi 30 de minute), gîndită atît din nevoia de a dezvolta întregul eşafodaj dramatic, dar mai ales pentru a da spectacolului un anume ritm (o anume respiraţie) şi nu în ultimul rînd pentru a pune spectatorul (răbdarea lui) la încercare (lucru declarat de Zholdak de mai multe ori), pînă la recuzită (precum borcanele), în

există un arsenal de elemente folosite deja de regizor în spectacolele sale anterioare. Sfeşnice, statul la masă (acţiuni/non-acţiuni în timpul cinei – în

, varianta teatrului din Harkov, exista o scenă de aproximativ 20 de minute în care vreo opt personaje, aşezate la o masă acoperită cu damasc alb, treceau de la unul la altul o supieră, într-un ritm foarte lent, aceasta fiind singura acţiune în acest timp), femeile îmbrăcate ca nişte fetiţe, cu şosete albe şi pantofi negri (ele conţin mai multe vîrste simultan), personajele multiplicate (sînt două Electre şi doi Oreste, cîte un adult şi un copil, în

erau şapte Ofelii, de diferite vîrste şi cu diferite aspecte fizice), multiple perspective (spaţii interioare suprapuse, cu acţiuni simultane, filmate live din diferite unghiuri şi pe planuri, transmise şi mixate de un VJ

pe două ecrane), coloana sonoră (Zemfira), personaje surescitate şi tăceri lungi, repetitivitatea (elemente care se reiau la nesfîrşit consecutiv sau care apar de mai multe ori pe parcursul show-ului-leitmotiv) şi pauza în spectacol (o perioadă de timp în care singura acţiune este alcătuită din unul sau cîteva elemente repetitive – a se vedea mai sus exemplul din

).

Ce face Zholdak cu aceste elemente? Le pune într-o viziune coerentă, care deconstruieşte şi reconstruieşte vizual textul lui Sofocle şi îl trimite în două direcţii: cea a noii generaţii care o distruge/ucide pe cea veche pentru a-şi impune propriile valori şi cea a credinţei ca parte din identitatea umană. Spectacolul începe cu un prolog în care Euripide şi soţia lui (interpretaţi de aceiaşi actori care îi joacă pe Agamemnon şi Clitemnestra) sînt ucişi de un grup de tineri furioşi (Electra, Oreste, Iisus) sub sloganul „Generaţia tînără vrea libertate!“. Dar omorul acela are un aer de gratuitate, pare un acces de adrenalină incontrolabil, care evocă

o formă de revoltă extremă, în care joaca, furia, rîsul şi moartea se contopesc. Şi, desigur, „copiii“ îşi ucid „părinţii“. Ce va face Zholdak în continuare este să dezvolte aceste idei, atît schimbarea generaţiilor şi a valorilor lor (pe care va altoi relaţia personală cu credinţa), cît şi poetica agresivităţii (dusă în extrem auditiv şi vizual – asasinarea lui Agamemnon, răstignit pe masă, cu sîngele împroşcînd fereastra, aluzie la Iisus ca figură paternă pentru Electra –, trecînd peste gradul de confort şi, uneori, chiar peste cel al suportabilităţii). 

Electra (Darya Rizova, o actriţă cu mare forţă de expresie) e o sălbăticiune, un pui de hienă (rînjeşte), care are o anume intimitate cu credinţa, posedă un apatic Iisus personal. Fiecare derapaj de la reperele existenţei sale (adulterul mamei, uciderea tatălui, abuzurile lui Egist) îi zdruncină credinţa (Clitemnestra şi Egist îl ucid fiecare pe Iisus, iar o ilustrare a pierderii credinţei de către Electra este una dintre cele mai bune scene din spectacol, cu Electra mică îngenuncheată în faţa Christului şi Electra adultă întorcîndu-i spatele) şi îi afectează corpul fizic (orbeşte oedipian şi o mînă îi este paralizată – ideea apare prima dată la Sibiu, în

unde Desdemona îşi pierde un picior, rănită de scrisoarea calomnioasă a lui Iago). Clitemnestra (Zvezdana Angelovska, o actriţă de mare precizie), o femeie împietrită, capabilă deopotrivă de crimă cu sînge rece şi de pasiune, ca gheaţa care arde, este bîntuită de soţul ucis şi de copiii care o vor ucide, iar apărarea ei este o nouă crimă, omorîrea sîngeroasă a lui Iisus (căruia îi scoate ochii, ca să nu mai vadă). La Zholdak,

este un spectacol al cruzimii feminine.

Zholdak are teoriile lui teatrale, contestabile, o poetică proprie, nervoasă, repetitivă, enervantă, agresivă, dar coerentă şi plină de forţă. Influenţat de teatrul vizual al lui Eimuntas Nekrosjus şi de cel postdramatic al lui Frank Castorf, Zholdak este un regizor obraznic, provocator, cu o mare forţă de argumentaţie şi cu un univers personal plin de demoni şi îngeri. Din lupta lor nu poate ieşi decît un teatru al extremelor. 

Oana Stoica este critic de teatru.  

Foto: F. Gioca