Sub pămînt, în ură
Orb de mină de Csaba Székely; regia: Catinca Drăgănescu; coordonator Osonó: Fazakas Misi; scenografia: László Wegroszta; mișcarea scenică: László Ivácson; muzica: Csibi Szabolcs. Cu: Virgil Aioanei, Elena Popa, Sebastian Marina, Claudia Ardelean, Ion Fiscuteanu jr., Mucha Oszkár, Benyhe Bernát, Daragics Bernadette, Fekete Kata, Gyergyai Bea, Péter Izolda. Teatrul „Andrei Mureșanu“, Teatrul Independent Osonó, Sfîntu Gheorghe.
Textele lui Csaba Székely par să fi intrat, în sfîrşit, într-o normalitate a prezenţei lor pe scenele din România. Premiat şi jucat în Ungaria, cu texte incluse în antologii de dramaturgie contemporană în mai multe ţări, Csaba Székely este un scriitor prolific, a cărui operă esenţială, pînă în acest moment, rămîne Trilogia minelor. Inspirată de o realitate aspră, situată departe de ochii şi interesele lumii, Trilogia sondează universul decrepit al satului, aflat în disoluţie pe fondul capitalismului haotic care a invalidat industria fostă comunistă, lăsînd fără locuri de muncă, fără viitor şi fără demnitate aproape toată clasa muncitoare. Acest fundal sumbru generează o mizerie socială şi umană: violenţă fizică şi psihică, abuz, şantaj, corupţie, furt. Este un peisaj dezolant căruia Csaba Székely îi potenţează tristeţea prin comic. Maestru al replicii, cu o poetică a înjurăturilor deconcertantă, dramaturgul posedă un umor şfichiuitor care are calitatea de a fi accesibil, astfel încît textele, cu toată cruzimea lor, sînt „respirabile“.
Dintre toate cele trei piese, Orb de mină poate atrage cei mai mulţi spectatori din România. Tendinţa spre sinucidere a populaţiei maghiare (Flori de mină) poate părea românilor o chestiune etnică, iar pedofilia în rîndul preoţilor catolici (Apă de mină) pare o problemă doar în afara ţării şi a religiei dominante ortodoxe. Retorica naţionalistă interesează însă pe toată lumea, chiar dacă în grade diferite în Ţinutul Secuiesc şi la Bucureşti. Orb de mină (montată pentru prima dată sub titlul Beznă de mină la Teatrul Naţional din Tîrgu Mureş – Compania „Tompa Miklós“) redă înfruntarea dintre automatismele naţionaliste radicale, deprinse din retorica politică manipulativă, pe fondul corupţiei din primăriile locale (mafia lemnului). Trebuie spus că alegerea acestui text pentru producţia Teatrului „Andrei Mureşanu“ din Sfîntu Gheorghe este binevenită în contextul compoziţiei etnice locale.
Catinca Drăgănescu mizează, de altfel, pe această conexiune cu publicul. Ca scriitură, cu structura sa cehoviană, piesa nu se află printre preferinţele regizoarei care, pînă acum, a ales fie dramaturgie contemporană (Marius von Mayenburg), fie a creat scenarii proprii din texte clasice (Ibsen, Shakespeare). Drăgănescu a găsit totuşi o modalitate de a construi în stilu-i caracteristic un spectacol fără a devia semnificativ textul, căci una dintre trăsăturile scriiturii lui Csaba Székely este „aşezarea“ solidă în structura dramatică, astfel încît o viziune deturnantă trebuie serios argumentată pentru a funcţiona. Lumea închisă a satului minier este asociată cu noncomunicarea în interiorul comunităţii, prin urmare actorii joacă frontal, fără relaţie. László Wegroszta susţine scenografic această idee, printr-un decor integral din lemn, populat cu elemente-simbol ale interioarelor secuieşti şi întins pe două etaje: cel de jos, satul-mină, în care fiecare personaj are spaţiu propriu, şi cel de sus, pe care stă un cor de „mineri“ (trupa Osonó) care contextualizează verbal, muzical, corporal povestea de jos (inclusiv marcînd trecerea timpului).
Primarul maghiar (Virgil Aioanei) este abrutizat, staţionează într-o stare comatoasă (are o inerţie, inclusiv infracţională) din care îl „trezeşte“ reflexul furibund al unei traume din copilărie, resuscitat de o tragedie recentă. Asta nu îl împiedică să o manipuleze pe sora lui (Elena Popa), care îşi ridică greu capul în această lume a bărbaţilor în care locul femeii este exclusiv la bucătărie şi în pat. Fiica primarului (Claudia Ardelean), ale cărei aspiraţii de emancipare prin educaţie eşuează în muncă fizică (posibil prostituţie), aduce singurul element de speranţă: plecarea în străinătate. Poliţistul (Sebastian Marina), în ciuda bunelor sale intenţii anticorupţie, molfăie acelaşi discurs naţionalist ca primarul. Marina are partea cea mai dificilă, căci personajul său, un român care vorbeşte prost maghiara, are nevoie de repoziţionare într-un spectacol de limbă română. Soluţia aleasă de regizoare este o convenţie în care maghiara este română şi invers, astfel încît poliţistul vorbeşte română cu interludii de maghiară stîlcită (în faţa unui public nevorbitor de limbă maghiară se impune supratitrarea acestei partituri căci, deşi sensul replicilor este inteligibil, detaliile, inclusiv comicul, nu transpar). Naţionalistul secui (Ion Fiscuteanu jr.), înţepenit în gîndire şi în postură, este cel care cucereşte, pînă la urmă, toată comunitatea, trăgînd peste ea este întunericul total.
Spectacolul este revigorant, jucat cu poftă şi subtilitate de actori, care au aşteptat cîţiva ani redresarea teatrului de limbă română din Sfîntu Gheorghe. Odată cu instalarea noului manager, Anna Maria Popa, sînt semne că acesta va ieşi din conul de umbră. Orb de mină este un pariu cîştigat, în ciuda unor mici rezerve (convenţia se rupe la un moment dat şi apar relaţiile, motivate de venirea unui personaj din exterior, Izabella – doar că înaintea ei, tot din afară venise şi poliţistul, fără ca prezenţa lui să schimbe ceva –, după care se revine în convenţia iniţială fără justificare; există o referire la comunism prin „Partidul, Ceauşescu, România“, fără altă susţinere – cîntecul exprimă un soi de naţionalism oficial, dar conexiunea este forţată: înfruntarea propriu-zisă este redusă ca text, iar scena finală dispare – posibil ca ele să fi fost prea sensibile pentru publicul local, dar lipsa lor „îndulceşte“ spectacolul).
Orb de mină marchează resuscitarea Teatrului „Andrei Mureşanu“ din Sfîntu Gheorghe.
Disclaimer: Oana Stoica este critic de teatru şi producătorul spectacolului Apă de mină de Csaba Székely la Teatrul Act.
Foto: M. Ştefănescu
