Rîsul lui Godot
● Romantic fools, de Rich Orloff, traducerea şi regia: Toma Dănilă, mişcarea scenică: Carmen Coţofană. Cu: Florina Gleznea, Andreea Mateiu, Rolando Matsangos, Andrei Mateiu, Alexandru Conovaru.
El şi Ea sau El şi El / Ea şi Ea. Atracţie, amor şi sex, despărţiri, drame. Traseul relaţiilor de cuplu în societatea contemporană se standardizează, singurul lucru care face diferenţa pare a fi rapiditatea cu care se parcurge drumul de la prima întîlnire la ultima. Subiectul preocupă (cam) pe toată lumea. Nu se poate trăi astăzi fără cafeaua de dimineaţa şi relaţiile complicate.
Unul dintre riscurile teatrului de cafenea (trebuie făcută o distincţie clară între teatrul ca divertisment şi cel de atitudine, aparent confundabile din pricina terminologiei folosite în România, unde expresia „teatru independent“ se aplică nedistinct tuturor producţiilor din afara sistemului finanţat de stat) este eşuarea în dramaturgia de slabă calitate, justificată de componenta amuzantă pe care un astfel de demers se presupune că o conţine. Eşecul poate fi atît la nivelul subiectelor şi al abordării lor, cît şi la cel al scriiturii propriu-zise. În general, temele predilecte pentru astfel de spectacole sînt luate din realitatea imediată şi intimă – sentimente, serviciu, familie –, cu focus pe relaţiile de cuplu. Despre dragoste, sex şi alte (ne)fericiri cotidiene s-a scris mult şi de cînd lumea, important este însă cum anume se scrie. Teatrul de cafenea optează, din motive evidente – target amplu, încasări pe măsură –, pentru discursuri facile, de multe ori cu un umor îndoielnic. Uneori însă lucrurile se mai dreg, de regulă cînd textul propus depăşeşte superficialitatea frivolă a scheciurilor TV, iar regizorul şi actorii îşi propun să distreze publicul altfel decît prin gaguri şi replici grosiere.
Două astfel de premiere au avut loc de curînd la Godot Café-Teatru (spaţiu devenit sinonim cu teatrul de cafenea). Ambele au ca premise scriituri inteligente, regii coerente şi actori buni. Romantic fools reprezintă debutul regizoral al actorului Toma Dănilă. Textul dramaturgului american Rich Orloff, tradus în premieră de regizor, este subintitulat „un vodevil comic“ şi conţine 12 scheciuri în două personaje, concentrate pe tema relaţiilor bărbat-femeie. Toma Dănilă a ales să folosească mare parte din poveştile lui Orloff care întorc pe toate feţele întîlnirile, sexul, dragostea, infidelitatea, căsnicia, despărţirea etc. În acest proces de relaţionare inflamantă care cuprinde apropierea, convieţuirea şi ruptura între sexe se aruncă în luptă profilurile (psihologice) standard pe care femeile şi bărbaţii şi le fac unii altora. Stereotipurile de gîndire şi comportament devin atît ţinte vizate de text, cît şi arme în războiul sexelor. Scheciurile lui Rich Orloff se subscriu stilului Monty Python în ceea ce priveşte ireverenţa sau o anume pulverizare a glumei şi se apropie de umorul lui Woody Allen prin obsedanta retorică a analizei comportamentale a sexelor. Din duzina de scheciuri, regizorul le alege cu precădere pe cele din sfera relaţiilor incipiente, configurînd spectacolul în jurul nesiguranţei cu care cele două sexe interacţionează şi a clişeelor reciproce: din punctul de vedere al femeilor, bărbaţii sînt lipsiţi de sensibilitate şi obsedaţi de sex, iar din punctul de vedere al bărbaţilor, femeile complică sau dramatizează relaţiile şi suferă de „scenarită“. Ce gîndesc însă cu adevărat unii despre alţii? Ce-şi doresc unii de la alţii? Unde se produce fractura între ei? Încercarea de a înţelege de ce nu se înţeleg femeile şi bărbaţii ia forma unui spectacol care jonglează relaxat cu prejudecăţile şi tiparele sociale ale feminităţii şi masculinităţii, debordînd de o voioşie reconfortantă. Toma Dănilă îi dă textului ce-i al său: indecenţa umorului, surpriza poantei, zvîcnirea replicii, asamblînd totul într-o construcţie dramatică inteligentă care compensează seriozitatea identificării cauzelor scurtcircuitelor relaţionale printr-un umor care atinge absurdul. Regizorul a lucrat atent cu actorii la acest echilibru, avînd grijă să nu înece în comicării tiparele fracturilor relaţionale. Florina Gleznea şi Andreea Mateiu scanează cîteva prototipuri de femei – romanţioasa, prea-fericita, înşelata – în căutarea bărbatului ideal, oricît de flexibilă se dovedeşte a fi noţiunea de „ideal“. Rolando Matsangos, Andrei Mateiu şi Alexandru Conovaru explorează masculinitatea şi fac un inventar limitat de atribute, în general legate de sex şi carieră (omul cavernelor îi prilejuieşte lui Matsangos o savuroasă partitură non-verbală). Jucat spumos, cu nerv, Romantic fools este un spectacol inteligent în care femeile şi bărbaţii descoperă că sînt ceva mai mult decît nişte clişee.
● Cine iubeşte plăteşte de Alexandru Popa, regia: Vlad Massaci. Cu: Mădălina Ciotea, Alexandru Ion, Vero Nica.
O variantă românească a stilului lui Rich Orloff are Alexandru Popa în Cine iubeşte plăteşte, altă premieră recentă la Godot Café-Teatru. Structura dramatică este similară cu cea a piesei americane, cu scheciuri (trei) şi intermezzo-uri care contextualizează/explicitează poveştile. Tema se configurează tot în jurul relaţiilor bărbat – femeie, însă nu exclusiv sentimentale. Textul vizează echilibrul de putere dintre sexe şi, la acest capitol, surprinzător sau nu, cîştigătoare ies femeile. Piesa explorează manipularea ca modalitate feminină de dominaţie. Jucînd pe cartea outsider-ului inofensiv într-o corporaţie, a clientei neajutorate într-un service auto (teritoriu eminamente masculin) sau a fostei iubite geloase, femeile lui Alex Popa stăpînesc bine arta războiului şi mai ales tacticile ei. Scheciurile – migălos construite, cu răsturnări de situaţie şi poantă, intuibilă însă pe la jumătatea fiecărei poveşti – sînt ofertante pentru personaje, trei de fiecare dată. Regizor cu experienţă de scenă „serioasă“, Vlad Massaci dozează cu precizie suspansul şi conduce bine actorii – Mădălina Ciotea, Vero Nica, Alexandru Ion –, care îşi schimbă nonşalant tipologiile în fiecare scenă.
La Godot Café-Teatru au mai fost spectacole care au depăşit standardul divertismentului facil. Accidente înspăimîntătoare pe terenul de joacă de Rajiv Joseph, spectacol despre fragilitatea psihicului uman, a dispărut din program. Un alt spectacol, Freak Show, sondează în mentalul marginalilor, temă neinteresantă pentru zona comercială, dar atuul său este notorietatea autorului-performer, Florin Piersic Jr., aşa încît se joacă în continuare.
Cele două noi spectacole sînt exemplare pentru un anume tip de teatru comercial care ştie să delecteze cu texte deştepte şi actori excelenţi. Sper să fie suficient pentru succes, căci rîsul e bun, dar n-ar strica să fie şi inteligent.
Oana Stoica este critic de teatru.
Foto: Tiberiu Dinescu
