Religia e atunci cînd…

Publicat în Dilema Veche nr. 766 din 25-31 octombrie 2018
Religia e atunci cînd… jpeg

● În numele Tatălui, documentare și text: Elena Vlădăreanu; regia: Robert Bălan; scenografia: Elisabeta Gëdo. Cu: Virgil Aioanei, Carmen Florescu, Ozana Oancea. Proiect cultural co-finanțat de AFCN. Producător: Asociația Art No More. Parteneri: Tranzit.ro, Casa de pariuri literare. Finanțator: UNITER. 

Premiat cu patru premii în Maratonul Teatrului Independent Bucharest Fringe, În numele Tatălui a fost prezentat la începutul acestei săptămîni în cadrul Festivalului Naţional de Teatru. Hitul finalului de stagiune, spectacolul adună diferite experienţe cu religia (de unde şi titlul, care arată că spectacolul se concentrează pe cei care acţionează ca reprezentanţi ai credinţei) din perspectiva celor aflaţi, la un moment dat, în aria de influenţă a unui cult religios. Bazat pe interviuri, textul scriitoarei Elena Vlădăreanu are aparenţa unor confesiuni „banale“ datorită stilului colocvial, valorificat în spectacol prin interpretarea actorilor, intenţionat neteatrală, cît şi prin spaţiul de joc configurat „civil“. Teatru de cameră, intimist (face parte dintr-un proiect numit „Teatru intim“), adică în strînsă şi directă relaţie cu spectatorul, discursiv şi confesional, În numele Tatălui este un spectacol pentru 30 de spectatori adulţi care devin parte din show, fără a fi activi (nu li se cere să intervină în spectacol). Actorii se plasează printre ei, ca oameni obişnuiţi care, de regulă, „nu se aud“ în zgomotul certurilor pasionale pro şi contra religie şi Biserică. Se discută în timp ce se pregăteşte cina, doar că poziţionarea actorilor şi a spectatorilor, de o parte şi de alta a unei mese supradimensionate, încărcată cu flori, pahare, apă, vin şi cozonac, identifică în imaginarul publicului, fără a fi enunţată explicit, scena unui parastas, unde conversaţia, la început politicoasă, antrenează trezirea memoriei şi socializarea, ambele esenţiale pentru coagularea unei comunităţi care să valideze. Şi dacă am ajuns la comunitate, trebuie spus că acesta este unul dintre elementele de bază pe care stă spectacolul.

Mărturiile din spectacol aparţin unor personaje care au frecventat – sau încă frecventează – culte religioase şi au făcut parte din comunităţile acestora. Este vorba despre acele grupuri care se creează în jurul unui aşezămînt religios (nu spun biserică pentru că includ aici, pe lîngă ortodocşi, catolici şi penticostali, şi pe Martorii lui Iehova), cu o dinamică socială proprie (oamenii se cunosc între ei şi au relaţii de prietenie şi sprijin reciproc). Aceste grupuri au un regulament interior în ceea ce priveşte comportamentul, care diferă de la cult la cult. În unele comunităţi religioase, libertatea indivizilor este mare, altele sînt foarte stricte, avînd chiar proceduri de sancţionare a „infractorilor“, ba chiar dezvoltă un sistem de supraveghere care reproduce (sper că involuntar) tactici şi tehnici ce amintesc de poliţiile secrete. Modul lor de funcţionare capătă uneori aspecte dramatice prin erijarea lor într-o instanţă de judecată morală, în care „judecătorii“ nu sînt cu nimic mai presus decît „acuzatul“. Aici se descoperă gunoiul de sub preş, adică tarele care se asociază cu religiile: impunerea unor reguli de viaţă retrograde, în contradicţie cu realitatea şi cu practicile sociale uzuale (de exemplu, ignorarea faptului că tinerii îşi încep viaţa sexuală înaintea căsătoriei), controlul asupra vieţii celorlalţi, ipocrizia generalizată, misoginismul, abuzurile (de regulă, sexuale) etc. Ce transpare din poveşti este centrarea atenţiei cultelor religioase pe controlul corpului – propriu, dar şi al altuia – prin demonizarea sexului (şi a instinctelor) şi inducerea sentimentului de vină. Este o formă de putere prin umilire şi control. Dar În numele Tatălui nu merge cu investigaţia către cei care impun puterea, ci spre capătul celălalt, al celor care i se supun. Căci un alt pion pe care stă spectacolul este nevoia de credinţă şi/sau de religie (forma materializată şi instituţio­nală a credinţei), ca reper şi normare a vieţii sociale. Şi aici lucrurile se complică, căci spectacolul se poziţionează pe o linie subţire ce desparte intoleranţele de un fel sau altul: arată ipocrizia şi obsesia controlului pe care le generează religia, dar şi nevoia omului de a aparţine unei comunităţi (pentru că aşa au fost învăţaţi de predecesori, pentru că se pot identifica prin asta etc.), devoalează practici şi mentalităţi retrograde, dar reliefează şi utilitatea unui set de credinţe personale în stabilirea unui echilibru afectiv (religia funcţionează ca antidepresiv şi ca speranţă în momente dificile).

rosencrantz foto 3 andrei fotache jpg jpeg

În numele Tatălui refuză să acuze sau să apere o religie sau un comportament, panoramează nevoi şi tare care se dezvoltă simbiotic în jurul ideii de credinţă şi al formelor instituţionale ale acesteia. Regizorul Robert Bălan alege să accentueze civilismul spectacolului său, să-i sterilizeze (aproape) complet teatralitatea, pentru a facilita accesul spectatorului la dezbatere şi confesiune deopotrivă, astfel că show-ul trece din starea civilă performativă în starea civilă pur şi simplu, anulînd aplauzele şi continuînd firesc discuţia, dincolo de scenariu, cu publicul. Trecerea de la teatru la realitate se face lin, fără ca schimbarea paradigmei să fie ostentativă. La asta contribuie esenţial actorii Ozana Oancea, Carmen Florescu şi Virgil Aioanei, al căror joc cinematografic, de o veridicitate confuzantă uneori (la prima intervenţie a Ozanei Oancea mă întrebam dacă nu cumva scenariul presupune improvizaţie pe o schemă narativă, căci lejeritatea cu care se forma un personaj dintr-un ansamblu de tonuri nesigure, reflexive, interogative, de gesturi fireşti, uneori ticuri era uluitoare), credibilizează această galerie de personaje, de „oameni de alături“. De fapt, aici este vorba despre un demers antispectacular, care nu doar deconstruieşte convenţia din teatru, ci şi refuză să traseze limite între artă şi viaţă.

Spectacolul se poziţionează pe o perspectivă integralistă, fără să pretindă că are răspunsuri, fără să direcţioneze spectatorul, fără să tragă concluzii. Sînt aici mai multe tipuri de discursuri ale Bisericii (generic spus), de nevoi pe care aceasta le satisface şi de tare pe care posedă, de mecanisme prin care se conectează cu enoriaşii, dar şi o deconstrucţie a formatelor de spectacol. Practic, În numele Tatălui este o deconstrucţie pe mai multe planuri a unor certitudini şi obişnuinţe, religioase şi artistice. 

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: Andrei Fotach

1026 16 impostorul webp
Impostor ca mine
Impostorul își propune să readucă la viață toate frămîntările sociale ale unei epoci, prin intermediul cîtorva personaje situate de ambele părți ale baricadei.
p 17 jpg
Joker
Aici e de găsit un oarecare merit al filmului: în secvențele în care Ridley Scott minte conștient, de dragul cinema-ului.
p 17 Audio jpg
Voci umane, voci artificiale
Am sentimentul că, în cazul tehnologiei de simulare a vocii umane, sfîrșitul jocului va veni cînd nu vei putea face diferența între vocile AI și cele umane.
1025 16 coperta corin braga jpg
Străinătăți, stranietăți și alte fantasme literare
Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.
p 17 2 jpg
Pînă la capătul drumului
Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.
1025 17b cover1 jpg
Solo & solos
Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.
image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.

Adevarul.ro

image
Răzbunarea unui patron disperat că îl abandonează angajații. „Sunt sigur că o să-mi săriți în cap cu treaba asta”
Tot mai mulți antreprenori se plâng nu doar de faptul că își găsesc cu greu angajați, dar și că mulți dintre ei pleacă după doar câteva săptămâni și îi lasă baltă, fără preaviz și fără să suporte niciun fel de consecințe. Un patron crede că a găsit soluția la această problemă
image
Mircea Badea: „De ce să stea Simona Halep în România?! O viață ai, cu toată dragostea pentru țară”
Prezentatorul de la Antena 3 comentează decizia sportivei de se muta la Dubai.
image
Româncă gravidă în nouă luni, înjunghiată în Țara Galilor. Motivul pentru care agresorul, tot român, o urmărea de o lună
Andreea Pintili, o româncă de 29 de ani care locuiește în Țara Galilor, a fost înjunghiată de mai multe ori de un conațional care o urmărea și posta pe TikTok clipuri cu ea și cu copiii săi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.