Refugiaţii

Publicat în Dilema Veche nr. 525 din 6-12 martie 2014
Refugiaţii jpeg

● Panică, de Mika Myllyaho, regia: Theodor-Cristian Popescu, scenografia: Cosmin Florea; cu: Gabriel Răuţă, Vlad Zamfirescu, Alexandru Jitea. Teatrul Nottara. 

Ai probleme cu soţia. Ai probleme la serviciu. Ai probleme cu spaţiile deschise, dar şi cu cele închise, nu suporţi oamenii, dar nu te descurci fără ei, eşti dependent de psihoterapie, dar te autotratezi ca să nu fii nevoit să ieşi din casă sau să vezi pe cineva. În general, te simţi confortabil în criza ta, lucru pe care nu-l recunoşti pentru că e mai uşor să tragi un joint, să asasinezi chitara sau să vezi a mia oară un film care îţi vorbeşte despre cum nici alţii nu se descurcă mai bine cu aceeaşi problemă. Problema ta e că nu ai nici un chef să vorbeşti despre asta. Nici acum, nici mai încolo, niciodată.  

Piesa dramaturgului finlandez Mika Myllyaho (actor şi regizor, director al Teatrului Naţional din Helsinki), scrisă în 2005, cînd autorul avea 39 de ani, vorbeşte despre vîrsta de mijloc, din perspectivă masculină. Abisurile existenţiale care bîntuie maturitatea sînt înfruntate diferit de femei şi de bărbaţi. Panică oferă o privire asupra mentalului masculin în plină criză, cînd două cuvinte dispar din vocabularul bărbaţilor adulţi: comunicare şi responsabilitate. Aflat la vîrsta împricinată, dramaturgul a scris o comedie despre tendinţa bărbaţilor de a-şi nega problemele, refuzul comunicării şi refugiul în „calmantele“ cunoscute (sport, muzică şi bere). Textul ironizează şi psihoterapia, pe care folosirea ca panaceu pentru eşecurile personale o devalorizează. 

Panică a fost montată în 2013 la Secţia Germană a Teatrului Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu, unde există încă un spectacol pe un text al dramaturgului finlandez – Haos (care dezbate situaţia femeilor din perspectivă socială, cu o scriitură poetică, monologată).

Dramaturgia contemporană nordică are un anume onirism, detectabil chiar şi în textele realiste cum este cel de faţă. Mika Myllyaho plonjează în mitologiile urbane, acele fantezii necesare pentru a ne face dezirabili conform codului social, periculoase însă prin frustrările create în caz că nu se împlinesc. În scriitura sa se insinuează discret o poetică a subconştientului.  

Panică surprinde un moment dificil din existenţa a trei bărbaţi maturi, cîteva zile complicate, în care fiecare simte teama şi nevoia de a se ascunde „pînă trece“. Un graphic designer, Max (Gabriel Răuţă), încearcă să depăşească momentul unei iubiri ratate, prin psihoterapie, sport şi meditaţie, dar clachează şi se alege cu agorafobie şi claustrofobie, ceea ce îl transformă în deţinut la domiciliu. Leo (Alexandru Jitea), un inginer cu o existenţă rutinată, primeşte de la soţia lui o temă de gîndire neaşteptată – propria căsnicie, şi asta îl determină să „fugă“ de acasă. Un prezentator de emisiuni senzaţionaliste, Joni (Vlad Zamfirescu), are probleme cu ratingul, dar şi cu femeile (prea multe). Bărbaţii se refugiază în locuinţa lui Max pentru cafea, meditaţii, filme şi muzici, dar şi pentru discuţii frivole, prin care să-şi demonstreze că nu există „probleme“. Asta pînă cînd „inexistentele“ le explodează în faţă, ca o grenadă.  

O pseudo-psihoterapie accelerată, combinată cu filozofii extrase din filmul lui Almodóvar – Vorbeşte cu ea („Biblia“ bărbaţilor, crede Max, care invocă motive freudiene în sprijinul său) şi song-urile lui Victor Jara, pe versurile lui Neruda, le oferă celor trei exact lucrul de care fug: comunicarea. Doar că discuţiile nu se fac în cabinetul psihologului, nici acasă, cu nevasta, ci între prieteni, bărbăteşte, golăneşte, cu joint-uri, cu nervi, cu rîs. Interiorul domestic (scenografia: Cosmin Florea, tînăr artist descoperit de Radu Afrim la Brăila, cu care a lucrat la Omul pernă şi la Năpasta), aduce o notă de fantastic, parcă ar fi un purgatoriu în picăţele sau castelul Reginei Cărţilor de Joc, în aşteptarea unei Alice care nu mai vine: o podea ca o tablă de şah, o canapea (trimitere la psihanaliză) şi fotolii aşijderea, ba chiar şi hainele sînt în dungi alb cu negru. Din acest univers bicolor, personajele încearcă să revină la viaţa reală, cu toate culorile ei.

Theodor-Cristian Popescu este un regizor exersat în textul contemporan, căruia îi surprinde bine caracterele şi îi înţelege subiectele despre viciile şi obsesiile urbanităţii. În Panică, regizorul construieşte o atmosferă de siguranţă camaraderească, în care pot refula angoasele personale. Joni se confruntă brusc cu pierderea statutului de vedetă TV, dar asta îl determină să privească atent relaţiile sale amoroase, pe care le consuma pînă atunci în viteză. Vlad Zamfirescu creează un traseu al personajului de la superficialitate arogantă, la începutul responsabilizării şi o calmare a ego-ului. Alexandru Jitea face un personaj care se deschide, se luminează, neimplicarea apatică în care se complace se risipeşte încet şi face posibil un Leo activ în propria viaţă. Cel mai complex personaj este Max, ale cărui fobii îi afectează concret existenţa. Uneori, personajul se scufundă în teamă, alteori exultă de plăcere, e vulnerabil şi patetic, dar poate fi şi cinic. Gabriel Răuţă îl colorează cu solo-urile de chitară electrică, care îl fac pe Max să se simtă ca un star rock, ceea ce îi potoleşte anxietatea şi îi stimulează curajul.  

Ceea ce pare că se pierde în spectacol – altfel tonic şi comic – este dimensiunea poetică a textului, revelarea subconştientului, perceptibilă, de exemplu, în monologul lui Max, cînd este închis în baie, dar nu numai acolo. Textul pare că se încarcă pe parcurs cu prea multe discuţii psihologice, dar, de fapt, jonglează cu clişee pe care le demontează. Nimic nu se rezolvă definitiv, nici un personaj nu va trăi cu siguranţă fericit pînă la adînci bătrîneţi. Există doar o posibilitate ca actuala criză să treacă. Pînă cînd vine alta. Atît.  

Asta face din piesa lui Mika Myllyaho un text susceptibil de lecturi multiple, în straturi, diferit, de exemplu, de scriitura americană contemporană realistă. De aici apare o notă de insatisfacţie faţă de spectacolul de la Teatrul Nottara, regretul că acesta se opreşte cumva la suprafaţa lucrurilor, se rezumă la un singur plan, deşi piesa are mai multe. Textele contemporane sînt montate des, şi pe scenele oficiale, şi în afara teatrelor de stat, dar, din păcate, există riscul standardizării interpretărilor. Accesibilitatea scriiturii tinde să forţeze o singură cheie de lectură şi să creeze tipologii. Riscăm, astfel, să vedem acelaşi text peste tot. 

Oana Stoica este critic de teatru. 

Foto: C. Duica

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

Ciocniri violente cu Poliția în timpul protestelor studenților în Franța
Trump: „Ce se întâmplă în Franța e despre islamul care vrea să preia controlul asupra unei țări cândva mărețe”
Președintele american Donald Trump a criticat marți situația din Franța, unde protestele elevilor au degenerat în confruntări violente cu forțele de ordine. Liderul de la Casa Albă a afirmat că țara se confruntă cu efectele unei migrații care a scăpat de sub control.
Capture PNG
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul în timpul unui control la o balastieră ilegală din Olt. Jandarmii, chemați să intervină
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu au fost amenințați și intimidați în timpul unui control desfășurat la o balastieră ilegală din județul Olt. Instituția susține că administratorul societății verificate ar fi folosit inclusiv un pistol pentru a încerca să oprească acțiunea.
Cercetări arheologice la Gherăseni-Grindul Cremenea
Un nou început: reluarea cercetărilor arheologice la Gherăseni-Grindul Cremenea
Muzeul Județean Buzău a reluat cercetările arheologice sistematice în situl de la Gherăseni-Grindul Cremenea, un loc cu o importanță deosebită pentru cunoașterea istoriei comunităților care au locuit de-a lungul văii Călmățuiului.
vladuta lupau si georgiana lobont scandal jpg
Georgiana Lobonț regretă conflictul cu Vlăduța Lupău. De ce a crezut că i-a copiat colajul de melodii: „A fost ceva urât”
Georgiana Lobonț a revenit cu detalii despre scandalul care a afectat, la un moment dat, relația sa cu Vlăduța Lupău. Cele două artiste s-au cunoscut în urmă cu mulți ani și au fost apropiate, iar Vlăduța este chiar nașa copiilor Georgianei.
Femeie la terapeut - tulburare de personalitate borderline
Tulburarea de personalitate borderline și comportamentul infracțional feminin
Abuzul, neglijarea și alte experiențe adverse din copilărie pot fi asociate cu dificultăți emoționale și relaționale ulterioare.
image png
Porsche-ul care a atras toate privirile la TVR. Cine este angajatul care a ajuns la serviciu cu mașina de lux și ce spune șefa interimară a televiziunii publice
Un moment neașteptat petrecut în direct la TVR 2 a stârnit reacții după ce un angajat al Televiziunii Române a fost surprins sosind la serviciu la volanul unui Porsche. Este vorba despre Tudor Bota, fiul fostei crainice TV Cristiana Bota.
image png
Marius Lulea contestă motivele excluderii sale din AUR: provocarea lansată către George Simion și Dan Dungaciu
Tensiunile din AUR continuă după excluderea din partid a lui Marius Lulea, unul dintre fondatorii formațiunii. Conflictul s-a mutat în zona acuzațiilor privind plata cotizațiilor de partid, după ce liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a susținut că neplata acestora ar fi stat la baza deciziei.
Glovo jpg
Ce trebuie să faci atunci când curierul aduce o comandă deteriorată sau incompletă. Pașii simpli care trebuie urmați
Nenumărați români comandă zilnic mâncare prin intermediul diverselor aplicații de livrare. Însă, ocazional, există riscul ca curierul să aducă o comandă deteriorată sau incompletă. În astfel de situații, este important să știm ce trebuie făcut pentru a remedia problema.
Soția arbitrului Moldovan
Mărturia cutremurătoare a soției arbitrului care s-a împușcat în fața copiilor: „Mi-a dat flori, apoi și-a pus arma la cap”
Irina Moldovan, soția arbitrului Gheorghe Moldovan, a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente din 28 septembrie, ziua în care bărbatul și-a luat viața în curtea casei, în fața soției și a copiilor lor. Femeia susține că a încercat până în ultima clipă să îl împiedice să își pună capăt zilelor.