Prezentul abandonat şi viitorul ipotecat

● Familia Offline, de Mihaela Michailov. Regia: Radu Apostol; scenografia: Maria Mandea; muzica: Bobo Burlăcianu. Cu: copiii Bianca Gheorghe, Denis Nadolu, Ionuţ Roşca, Mario Ştefan, Andreea Baraitan, Georgiana Moise, Anca Negoiţă, Roberta Parascan, Ana Maria Zaincovschi şi actorii Viorel Cojanu şi Mihaela Rădescu. Teatrul Foarte Mic şi Asociaţia Culturală Replika. 

Copii – victime ale accidentelor casnice. Copii care renunţă la şcoală. Copii care ajung pe străzi. În 2013, în România există oficial peste 80.000 de copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate (peste 3.000.000 de români lucrează peste hotare). Neoficial, se vehiculează cifre mult mai mari (peste 350.000 de copii). Unii dintre ei ajung subiecte de ştiri senzaţionale. Au ars în incendii, au fugit de-acasă, au fost agresaţi. Tot ei se regăsesc în studiile privind abandonul şcolar. Autorităţilor le-a luat mult timp să înţeleagă că e vorba de un fenomen care se propagă geometric, pe fondul adîncirii crizei economice, în ciuda diminuării iluziei cornului abundenţei occidentale (ca urmare a restricţiilor de muncă pe piaţa europeană şi a trendului antiimigranţi în Vest). A fost nevoie de şi mai mult timp pentru soluţionarea problemei din punct de vedere legal: un act normativ care să-i oblige pe părinţi să anunţe autoritatea tutelară că pleacă la muncă în străinătate şi să indice persoana în grija căreia sînt lăsaţi copiii. Legea există acum, însă este discutabil dacă ea reprezintă o soluţie, dacă este eficientă practic – ajută la asigurarea traiului zilnic, a frecventării şcolii, a supravegherii. Din punct de vedere afectiv, însă, daunele sînt nerezolvabile: absenţa părinţilor şi maturizarea forţată lasă urme psihologice.

Plecaţi să le asigure (să „cumpere“) viitorul, părinţii care lucrează în străinătate nu fac altceva decît să ipotecheze acest viitor al copiilor lor. Obligaţi la maturizare înainte de vreme, constrînşi să ia decizii pentru viaţa de zi cu zi, nesupravegheaţi, prin urmare confruntaţi nu cu libertatea, ci cu abandonul, deveniţi „părinţi“ pentru fraţii mai mici, copiii îşi pierd copilăria. Nevoia asigurării de resurse pentru existenţă duce, paradoxal, la anularea şi vicierea existenţei. Efectul de bumerang: căutarea unui trai mai bun conduce la o viaţă mai rea.

Pornind de la această realitate dramatică a societăţii româneşti, Mihaela Michailov şi Radu Apostol au realizat un spectacol-sinteză a vieţii fără părinţi. Universul în epubretă al unei familii în care adulţii sînt absenţi, copiii sînt maturi, iar jucăriile sînt copii. Familia Offline – prima parte a Proiectului Copiii migraţiei – oferă o viziune din interior asupra fenomenului copiilor abandonaţi, dincolo de statistici şi studii psihologice. Creat pe o dramaturgie fragmentară, care surprinde pusee acute din cotidianul acestei lumi fără adulţi, spectacolul – un studiu pe un caz imaginar, al unei familii cu cinci copii, în care părinţii plecaţi la muncă în străinătate îi lasă pe cei mici în grija fratelui mai mare şi a unui bunic căzut în mintea copiilor – este jucat de elevii unei şcoli bucureştene, împreună cu doi actori, Mihaela Rădescu şi Viorel Cojanu. Prin această punere hiperrealistă în ecuaţie a problemei, se generează nevoia de reacţie, căci, deşi spectacolul identifică un simptom al unei boli sociale care va măcina societatea românească mult timp de acum înainte, ceea ce impresionează este drama individuală. Spectacolele sînt urmate de discuţii, moderate de cele mai multe ori de un psiholog, cu scopul găsirii unor soluţii – puţin probabil să se întîmple asta, căci spectatorii sînt reticenţi în exprimare, urmarea directă a absenţei practicii dezbaterilor în şcoală, ceea ce atrofiază capacitatea de argumentare în public –, dar cea mai importantă parte pare a fi semnalarea publică a situaţiei acestor copii. Spectacolul panoramează o paletă vastă de consecinţe şi efecte psihologice, practice, sociale ale „decapitării“ familiei. Starea de abandon pe care o trăiesc copiii se traduce imediat în pericolele casnice – lipsa unei alimentaţii corecte, accidente, absenţa îngrijirii în caz de boală –, în educaţia rudimentară, uneori chiar renunţarea la şcoală, în stigmatizarea socială – a fi „copil de căpşunar“ este o etichetă negativă, care atrage izolarea şi dispreţul colegilor. În fapt, ceea ce pune în discuţie spectacolul Mihaelei Michailov şi al lui Radu Apostol este preţul pe care îl plătim pentru migrarea masivă a forţei de muncă. Şi nu e vorba (numai) de bani pierduţi astăzi – românii cresc productivitatea muncii în Europa vestică, nu acasă –, ci în viitor, cînd actuala generaţie, orfană acum, va suferi din cauza lipsei de repere, a educaţiei şi a traumelor emoţionale. Fără să pună direct întrebarea, Familia Offline duce la necesitatea identificării unui/unor responsabili pentru ipotecarea viitorului acestor copii. Cine răspunde pentru această stare de lucruri? Părinţii – care caută, de fapt, o formă de supravieţuire? Statul – care nu oferă cetăţenilor săi posibilităţi economice şi ignoră abandonarea acestor copii? Discuţiile pot fi nesfîrşite şi fără rezultat (spectacolul de teatru-forum al Catincăi Drăgănescu, Aggressive Mediocrity, care dezbate cazul sinuciderii unui elev, olimpic internaţional la fizică, ajunge, de fapt, nu la găsirea unui responsabil, ci la imposibilitatea desemnării acestuia), dar Familia Offline valorizează funcţia de conştiinţă socială a teatrului, de reflector al traumelor societare şi de platformă de dezbatere. Creat din mucavale, decorul pare făcut în joacă, de copii. O joacă în care copiii-părinţi au grijă de copiii-copii şi de copiii-jucării. Abandonaţi succesiv de cei care ar trebui să aibă grijă de ei, nu se ştie dacă cei mici vor învăţa să supravieţuiască sau să se izoleze. De la un punct încolo, joaca devine viaţă.

Dinamic şi muzical (Bobo Burlăcianu a găsit song-urile potrivite pentru tema propusă, realizînd supape de respiro în dramă), Familia Offline creează spectatorului o inconfortabilă stare de neputinţă. Vocea copilului – şi e chiar un copil – care răspunde la telefon e dezarmantă: „Alo! Mama! Cînd veniţi acasă?... Dodi vorbeşte româneşte, Jesus nu mai bea din biberon, Tonto nu mai face pe el, iar Vice a trecut la mate!“ Întrebarea lui nu are răspuns.

Proiectul Copiii migraţiei continuă cu o a doua etapă, un turneu în această toamnă, cu spectacolul Familia Offline, în şase oraşe din Moldova, zona cu cei mai mulţi copii „orfani cu părinţi“: Botoşani, Suceava, Brăila, Galaţi, Bîrlad şi Bacău. 

Oana Stoica este critic de teatru.