Moştenirea tovarăşului Tito

● Blestemat să fie trădătorul de patrie! – regizor, scenograf, selecţie muzicală: Oliver Frljic. Cu: Primoz Bezjak, Olga Grad, Uros Kaurin, Boris Kos, Uros Macek, Draga Potocnjak, Matej Recer, Romana Salehar, Dario Varga, Matija Vast. Mladinsko Theatre, Ljubliana (la Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu).  

Ca în fiecare an, în luna iunie, Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu coagulează energiile performative. Sibiul în festival este un oraş tumultuos fără agresivitate, seducător în agitaţia sa. FITS 2014 a avut o structură densă şi, ca în ultimii ani, programul matinal şi al după-amiezelor (calde şi mirositoare a tei şi caprifoi) a fost consistent şi incitant. A fost dificil de ales ce e de văzut sau de ascultat, între Wajdi Mouawad (scenaristul filmului Incendii), Angélica Liddell (senzaţia performativă a ultimilor ani), Pippo Delbono, dramaturgul Neil LaBute, criticii Marina Davidova şi George Banu, Lev Dodin (icon-ul teatrului clasic rus), Jan Klata şi Krystian Lupa (unii dintre cei mai importanţi regizori polonezi) etc. Ceea ce a recuperat FITS în ultimele ediţii este domeniul teoretic, cel care permite reconfigurarea conceptelor şi contextualizarea demersurilor artistice, inclusiv autohtone, dintr-o perspectivă globală. În plus, asta presupune întîlniri, ceea ce scoate artistul şi teoreticianul din izolarea în propriile discursuri. În acest an, FITS a dus lucrurile mai departe, prin cel puţin două evenimente: o carte proprie – Noi practici în artele spectacolului în Europa de Est (Editura Cartier), volum coordonat de criticul Iulia Popovici, şi discuţia dintre doi teoreticieni de teatru, rusoaica Marina Davidova şi ucraineanul Serghei Vasiliev, despre „Dubla cetăţenie a teatrului“. În ambele situaţii este vorba despre contextul artelor performative, influenţa politicului asupra esteticului şi modul în care se reconfigurează teatrul în noua geografie politică mondială. Volumul bilingv (român – englez) cuprinde interviuri cu regizori est-europeni şi eseuri despre teatrul din Bulgaria, Cehia, Croaţia, Republica Moldova, Polonia, România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Ungaria şi Ucraina. Discuţia celor doi critici a vizat, pe de altă parte, relaţia ruso-ucraineană din perspectivă artistică şi modul în care teatrul se poziţionează ca vasal sau ca oponent al politicii, felul în care arta se raportează la putere.

În acest context teoretic, unele dintre cele mai incitante spectacole din programul FITS au fost cele explicit politice, care au vizat poziţionarea omul contemporan faţă de agresiunea – fizică sau psihologică – a statului. Spectacolul lui Oliver Frljic de la Mladinsko Theatre, Ljubljana – Blestemat să fie trădătorul de patrie – pune în discuţie resursele de autodistrugere care rămîn într-o comunitate după divizarea sîngeroasă a acesteia, o formă de prelungire a conflictului armat. Primul plan al spectacolului vizează fragmentarea Iugoslaviei prin război, care generează şi resuscitează rezerve uriaşe de ură etnică. În familie, între prieteni sau colegi, acuzele încep ca ironii nevinovate şi se amplifică pînă cînd capătă accente periculoase. Există o frisonantă şedinţă de înfierare, care seamănă izbitor cu cele din perioada comunistă, de demascare a „duşmanilor poporului“. Este important de precizat că, pe fondul disputelor interetnice în spaţiul post-iugoslav, spectacolul este realizat în Slovenia de un regizor croat, născut în Bosnia, unul dintre cei mai incomozi artişti din regiune, care investighează constant tiparele naţionalismului şi manipularea istoriei, mai ales a celei recente. Un al doilea plan trimite la ideea de spectacol în sine, la mecanismele scenice convenţionale, la trezirea spectatorului prin agresiune – sonoră, vizuală, dar mai ales prin chestionarea pasivităţii acestuia. De fapt, scopul show-ului este crearea unei stări de inconfort pentru spectator, care să ducă la activarea lui, atît în configuraţia spectacolului, cît şi în cea civică. Pentru reprezentaţia de la Sibiu, trupa slovenă a înlocuit o scenă care nu era relevantă pentru spectatorii români, cu una special creată, extrasă din realităţile româneşti, de la corupţia generalizată la obedienţa politică faţă de Occident. Rechizitoriul virulent, scormonitor în tarele naţionale, l-a îngheţat pe spectatorul român, actorul a lăsat suficient timp pentru instalarea inconfortului în public, pentru a răsuci apoi paradigma teatrală, revenind brusc la convenţie („relaxaţi-vă, e doar teatru“). Cu un scenariu bazat pe improvizaţiile actorilor, Blestemat să fie trădătorul de patrie mizează pe o combinaţie de text, mişcare şi muzică (hit-uri turbofolk – manele sîrbeşti care au virusat întreaga regiune şi pe care le cîntă, printre alţii, Ceca, văduva criminalului de război Arkan) într-o arhitectură neriguroasă, aparent improvizată. În esenţă, spectacolul este zguduitor tocmai prin această familiaritate a urii care erodează societatea şi generează o formă cangrenată a naţionalismului (parada de modă cu haine făcute din steagul sloven).

Interesant este faptul că la FITS a fost prezent regizorul polonez Jan Klata, managerul Stary Teatr, Cracovia, care a vorbit într-o conferinţă şi despre conflictul său cu Oliver Frljic. Invitat să lucreze la Stary Teatr Comedia Ne-Divină, după un text de Zygmunt Krasinski, Frljic a construit un spectacol care chestiona antisemitismul polonez. În urma unui articol dintr-un ziar de dreapta care mobiliza publicul împotriva spectacolului, au apărut ameninţări la adresa actorilor şi a teatrului. Jan Klata a oprit repetiţiile, cu cîteva zile înainte de premieră, motivîndu-şi public gestul prin grija pentru siguranţa actorilor. Institutul de Teatru din Varşovia a organizat însă o dezbatere despre acest caz, la care au fost prezentate cîteva fragmente din spectacolul suspendat. Povestea este spusă de Frljic în volumul Noi practici în artele spectacolului din Europa de Est. La Sibiu, Jan Klata a declarat însă că a oprit spectacolul din cauză că „şi-a dat seama că nu valora nimic“. Regizorul polonez nu a vorbit despre atacurile din presa poloneză de dreapta, nici despre ameninţări, nici despre conservatorismul catolic al Cracoviei, căruia i-a căzut el însuşi victimă. Cu Spre Damasc, o adaptare după Strindberg pe care a prezentat-o la FITS, Klata a scandalizat publicul cracovian printr-o scenă de sex (coregrafiată discret), pentru care a fost acuzat de pornografie, şi prin decorul alcătuit din sute de cranii, pentru care i s-a pus eticheta de satanist. Disputa dintre cei doi regizori se îndepărtează însă de zona artistică şi demonstrează că tensiunile naţionaliste mocnite pot oricînd răbufni violent. Un spectacol interzis în secolul XXI pare un nonsens. Şi totuşi se întîmplă, semn că Oliver Frljic, prin Comedia Ne-Divină, a zgîndărit un subiect sensibil. Şi acesta este unul dintre rosturile teatrului. 

Foto: M. Marin