Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc interpretează Conu Leonida

Publicat în Dilema Veche nr. 462 din 20-26 decembrie 2012
Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc interpretează Conu Leonida jpeg

● Conu Leonida faţă cu reacţiunea, de I.L. Caragiale, regia Silviu Purcărete; scenografia: Dragoş Buhagiar; muzica: Vasile Şirli; cu: Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc, Florentina Ţilea / Cătălina Sima. Teatrul Naţional Bucureşti 

(Titlul articolului nu îmi aparţine, după cum se va vedea mai jos) 

Leonida (Victor Rebengiuc) şi Efimiţa (Mariana Mihuţ) intră în scenă îmbrăcaţi elegant. El poartă smoking şi pantofi de lac cu scîrţ (sic!), ea, rochie de seară cu sclipici şi pantofi cu toc. Se aşază uşor intimidaţi pe canapea, iau microfoanele în mîini şi „fac“ politică. Ceva nu e la locul lui în această scenă, există o stîngăcie familiară, parcă am mai văzut-o undeva, dar unde anume e greu de spus. Dialogul binecunoscut din piesa într-un act a lui Caragiale – Conu Leonida faţă cu reacţiunea – continuă, sentimentul de déjà vu e tot mai puternic şi nu se datorează notorietăţii textului. Ceva din atitudinea celor doi, acea stinghereală combinată cu o reţinută nevoie de a epata, un fel de fîstîceală jucăuşă aminteşte de o constantă cotidiană, încă neidentificabilă. După un timp, brusc, ca o iluminare, îmi dau seama ce lipsea din decor: un ecran TV. Oamenii noştri sînt extraşi din mulţimea care îşi dă cu părerea la televizor. Vocea poporului materializată. Stereotipii de gîndire puse într-o limbă de lemn viciată gramatical. Şi totuşi, parcă mai e ceva în scena asta. Se simte o atmosferă de cabaret chiar în absenţa, în primă fază, a oricărui element muzical. Leonida şi Efimiţa par teleportaţi pe scena unui Chicago politic. Prin urmare, apariţia servitoarei Safta (mult mai tîrziu) ca o cîntăreaţă de music hall pare ceva natural.

Spectacolul lui Silviu Purcărete la Teatrul Naţional din Bucureşti, atît de aşteptat, rezervă spectatorului cîteva surprize. Una este această abordare cabaretistică a textului, care acoperă şi exhibă, în acelaşi timp, natura primară a personajelor, aceea de masă manipulabilă prin incultură şi lipsă de informaţie. Văzut cu cîteva zile înainte de alegerile parlamentare (reale), spectacolul nu (mai) pare deloc comic. Fără să intenţioneze explicit să prezinte portretul-robot al alegătorului român, show-ul te pune pe gînduri. Cu diferenţele de rigoare care ţin de actualitatea geopolitică, discursul fanfaron al politicianului de astăzi este înghiţit la fel de nemestecat de către votant ca şi pe vremea lui Nenea Iancu. În era Internetului, lipsa de informaţie caracterizează încă o mare parte din masa electorală. Gargarei stereotipe a politicianului mioritic i se răspunde cu pafarismului votantului. La aşa ales, aşa alegător. Textul lui Caragiale rămîne actual, din nefericire, iar spectacolul lui Purcărete îi aşază doar accentul contemporaneităţii (media).

O altă surpriză este că spectacolul nu continuă în aceeaşi cheie. Leonida şi Efimiţa intră brusc într-un interior domestic, trimiterile la manipulare/incultură politică dispar şi miza spectacolului se mută de la temă la estetică. Datorită decorului ingenios marca Dragoş Buhagiar (căruia îi apreciez imaginaţia maşinăriilor, dar îl prefer atunci cînd construieşte spaţii), perspectiva (unică la teatru unde, de regulă, spectatorul priveşte dintr-un singur punct) se multiplică, devine cinematografică. Patul cu Leonida şi Efimiţa se ridică, se roteşte şi poziţia verticală în buza scenei permite vizualizarea perfectă a chipurilor actorilor (echivalent cu un prim-plan). Convenţia domestică funcţionează pînă în momentul apariţiei Saftei (Florentina Ţilea/Cătălina Sima) cînd revine la cabaret, de data asta cu muzică. O paradigmă oarecum incoerentă căci de ce se renunţă/se revine la o convenţie în favoarea/defavoarea alteia nu e clar.

Surprizele nu se opresc aici. Spectacolul nu se termină, ci se reia, dar cu cei doi actori schimbîndu-şi rolurile, fără travesti, reconstruind, doar prin joc, personajele „viţăvercea“. De data aceasta, nu mai apar artificii scenografice, convenţia e clasică, cei doi sînt acasă, unde mirosul de vechi aproape se materializează din zidurile crăpate ale camerei şi din plapuma de lînă cu izul ei de naftalină. Textul curge în matca lui, fără jonglerii regizorale. Doar un gag – din nou cinematografic, în stilul filmelor mute – împlineşte confuzia nopţii într-un fel „purcăretian“: cu un tratament cosmetic aplicat pe faţă, Leonida (Mariana Mihuţ) adoarme în scaun. Trezită de zgomotele nopţii, Efimiţa (Victor Rebengiuc) vede în consortul „mascat“ strigoii dezlănţuiţi ai coşmarului. Venirea Saftei este acum tragică: servitoarea este rănită (mortal?) de petrecăreţi/reacţionari. Asta nu o împiedică să facă un nou număr de cabaret, cîntînd despre fandacsie. Surpriza este că, de data aceasta, spectacolul chiar se termină.

După atîtea surprize şi ambiguităţi, rămîne să ne întrebăm ce a vrut autorul să spună cu acest spectacol. Şi probabil că ne-am fi întrebat mult şi bine, ba chiar am fi riscat diverse interpretări (spre deliciul, probabil, al autorului) dacă el însuşi, autorul, adică regizorul, n-ar fi mărturisit cu admirabilă onestitate în caietul-program care sînt mizele şi premisele spectacolului. „Textul ar trebui să fie foarte bine cunoscut, este un text de patrimoniu. Aşa că o nouă montare nu ar presupune descoperirea lui, prezentarea lui unui public nou... Să ne imaginăm o piesă muzicală celebră. Nu te mai interesează bucata în sine, ci te interesează interpretarea. Or, titlul spectacolului ar trebui să fie Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc interpretează Conu Leonida... Din punctul meu de vedere, aceşti doi mari actori într-o partitură clasică reprezintă singurul interes al spectacolului. Textul l-am luat ca pe o joacă ori ca pe un exerciţiu: cum să îl întorci şi pe faţă, şi pe dos... Nu e o nouă interpretare, ci o nouă întrebare: Ce-ar fi dacă...?“. Mai bine decît Purcărete nu o poate spune nimeni. Miza spectacolului este, într-adevăr, un masterclass pe care doi mari actori îl susţin cu eleganţă şi, aparent, fără pic de efort, o etalare rafinată de replici bine spuse, cu sens şi cu sensuri, plesnind de miez şi de savoare şi care rezonează, cîteodată, inconfortabil de contemporan. Un spectacol-şcoală pentru tinerii actori care pot „fura“ meserie.

Şi totuşi, spectacolului îi mai lipseşte ceva. Surpriza. În ciuda atîtor fracturi surprinzătoare de convenţie, el este exact ceea ce ne aşteptăm să fie: recitalul a doi mari actori care joacă – aşa cum ştim – minunat. 

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: A. Bolboacă

1026 16 impostorul webp
Impostor ca mine
Impostorul își propune să readucă la viață toate frămîntările sociale ale unei epoci, prin intermediul cîtorva personaje situate de ambele părți ale baricadei.
p 17 jpg
Joker
Aici e de găsit un oarecare merit al filmului: în secvențele în care Ridley Scott minte conștient, de dragul cinema-ului.
p 17 Audio jpg
Voci umane, voci artificiale
Am sentimentul că, în cazul tehnologiei de simulare a vocii umane, sfîrșitul jocului va veni cînd nu vei putea face diferența între vocile AI și cele umane.
1025 16 coperta corin braga jpg
Străinătăți, stranietăți și alte fantasme literare
Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.
p 17 2 jpg
Pînă la capătul drumului
Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.
1025 17b cover1 jpg
Solo & solos
Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.
image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.

Adevarul.ro

image
Soluția unei femei medic pentru salvarea soțului infectat cu o bacterie mortală: un tratament obscur cu virusuri
Când niciun antibiotic nu a mai funcționat în cazul soțului său infectat cu o bacterie periculoasă, o femeie medic a apelat la un tratament considerat obscur, folosind un inamic natural al bacteriilor pentru a-i salva viața.
image
Ce se întâmplă în timpul unei circumcizii. Care sunt riscurile și beneficiile procedurii
Deși considerată cea mai veche și cea mai frecventă operație din lume, circumcizia - îndepărtarea chirurgicală a prepuțului - este încă o procedură controversată, potrivit Yahoo! Life.
image
Piscină și elicopter pe cel mai mare super-iaht submarin din lume, în valoare de 2 miliarde de dolari
Compania producătoare a lansat, de asemenea, insule unice în felul lor, pe care se poate naviga sau poate acosta super-submarinul.

HIstoria.ro

image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.