Manual de intoxicare urbană

● RETOX. România este ţara occidental xeroxată, un spectacol-concert despre sine, de Eugen Jebeleanu. Concept scenic: Yann Verburgh; scenografie: Velica Panduru. Cu: Emilia Dobrin, Conrad Mericoffer, Camelia Pintilie, Pompilius Onofrei, Yann Verburgh. Compagnie 28 Paris & Unteatru Bucureşti.  

Trăim într-o lume toxică. O viaţă toxică. Sîntem intoxicaţi de oamenii din jur, pe care îi intoxicăm la rîndul nostru. Cu violenţă. Cu depresie. Cu minciuni şi cu prejudecăţi. Cu intoleranţă. Cu discriminare. Cu abuzuri. Cu indiferenţă. Cu neiubire.

De cîţiva ani, teatrul din afara scenelor oficiale se află în continuă dezvoltare. Cu precădere în Capitală, spaţiile s-au multiplicat în progresie geometrică – foarte bine – şi oferă loc de joc pentru tinerii artişti (şi nu numai). Discursul artistic din această zonă a teatrului neoficial s-a focusat însă în mare parte pe comercial, prea puţin pe estetici noi, atitudine civică sau social. Din acest punct de vedere, creşterea pur cantitativă a fost dezamăgitoare, chiar dacă ea este explicabilă – nevoia de divertisment creşte în perioadele de recesiune, explozia de absolvenţi de Actorie nu este absorbită de teatrele oficiale; prin urmare, una dintre căile de afirmare este în afara teatrului de stat. În multitudinea de oferte de spectacole cosumeriste se detaşează cele cîteva experienţe diferite. Una este Unteatru, un spaţiu mic, în spatele CEC-ului din Calea Victoriei, într-o clădire nerenovată, cu pereţii netencuiţi, în care se creează o atmosferă intimă, de complicitate între actant şi receptor, spaţiu transformat surprinzător, la fiecare show, cu texte contemporane sau readuse în contemporaneitate şi în care se manifestă interes pentru performanţa actoricească.  

Un alt tip de experienţă plăcută în afara scenei oficiale este Eugen Jebeleanu, actor şi regizor, acum masterand în Regie şi Dramaturgie la Université Paris Ouest Nanterre La Défense. În ultimii ani, Jebeleanu şi-a exersat mîna de regizor pe textele altora, în teatru social (dontcrybaby şi Ficţiuni mici de România), cu o poetică a suferinţei din dragoste (Alb), în instalaţii (Isadora), show-uri cu estetici variate, care marchează căutarea unui stil propriu. Cu RETOX, Jebeleanu creează un spectacol pe text propriu şi schimbă, din nou, estetica. RETOX este un poem urban despre toxicitatea societăţii în care trăim, care ne contaminează cu frici şi depresii, ne uzează raţiunea şi ne anulează visele, ne ascute agresivitatea şi autismul social, ne transformă în monştri, în defecte de umanitate cu aparenţă de normalitate, în fapt, alienaţi urbani mărşăluind singuri de-a lungul unei existenţe prefabricate, în care ce e bun e ireal (virtual) şi ce e rău e trecut sub tăcere. Eugen Jebeleanu descrie un animal urban, o specie de indivizi deviaţi care nu îşi găsesc locul într-o lume populată exact cu acelaşi tip de oameni. Este un poem despre însingurare şi alienare, despre noncomunicare, despre interiorizare ca factor de degradare socială, despre România celor dinăuntru şi a celor din afară, despre victime şi agresori, intoleranţi şi tortură, homosexualitate şi homofobie, despre cum putem fi noi toate astea la un loc şi în acelaşi timp, cum se pot întîlni aceste contradicţii într-o singură fiinţă şi cum fac ele implozie, cum omul nu se poate înţelege şi suporta pe sine. Despre o sinucidere socială în grup. Despre o societate care se pulverizează pînă la dispariţie. Despre imposibilitatea de a trăi în România de astăzi şi despre cum se poate trăi în România de astăzi. 

Textul lui Eugen Jebeleanu redă nu numai depresia unei societăţi în pragul dezastrului, ci şi speranţa că lucrurile nu stau chiar aşa de rău. Abuzuri fizice în familie, autismul tinerilor a căror viaţă e blocată în reţelele sociale, lupta cu propriile prejudecăţi de gen sau sex, lipsa de orizont profesional, un univers al ratării, adică percepţia României din interior este opusă privirii străinului care vede elementele vivante ale unei ţări în descompunere, aşa cum un grădinar vede tulpinile vii ale unei plante pe moarte şi înţelege cum le poate altoi. O poezie urbană, frustă, frumoasă în agresivitatea sa, sinteză din maladiile metropolitane de la marginea Europei. În spectacol – un concept de Yann Verburgh, partenerul lui Jebeleanu de la Compagnie 28 –, regizorul păstrează aceeaşi poetică alienantă: proiecţii pe zidul netencuit (video designer: Cinty Ionescu), peste care se suprapun siluetele celor trei personaje în negru, actanţi cameleonici cu energii diferite – Camelia Pintilie are o vulnerabilitate reţinută, Conrad Mericoffer mizează pe agresivitatea victimei, iar Emilia Dobrin pe o melancolie resemnată – şi vocea caldă a lui Pompilius Onofrei. Conrad Mericoffer căţărat pe zid, peste ochii senini ai lui Yann Verburgh din video este imaginea metaforică a celor două Românii antagonice, cea a speranţei şi cea a renunţării. Undeva între cele două extreme se află singurătatea noastră. 

„Retox“ este un termen intrat în vocabularul urban, care desemnează intoxicarea după dezintoxicare, revenirea la utilizarea unor substanţe nocive – droguri, alcool, dar şi fast food – după o perioadă, fie şi scurtă, de curăţare. De asemenea, metaforic, termenul desemnează efectul distructiv asupra semenilor şi societăţii, al unor oameni cu un nivel inferior mental, emoţional sau moral.  

***

● Pe 18 octombrie, ora 18,15, la Teatrul Nottara va fi premiera unui spectacol de Cristi Juncu, Un pic prea intim pe un text de Rajiv Joseph (autorul piesei de la Godot Cafe Teatru, Accidente înspăimîntătoare pe terenul de joacă, dar şi al scenariului a două sezoane din serialul Sora Jackie, ambele conţinînd poveşti cu răni, agresivitate şi spitale), prezentat prima dată în România în traducerea lui Bogdan Budeş. Altă piesă de rezistenţă din spectacol este Andi Vasluianu, care joacă alături de Cristina Florea, Diana Roman, Irina Velcescu, Laura Vasiliu, Catrinel Dumitrescu şi Dan Bordeianu. Pe afiş – Vasluianu alături de fetiţa sa.

● Şi tot pe 18 octombrie, în Stagiunea de Teatru Politic se joacă spectacolul lui David Schwartz şi al Mihaelei Michailov, Capete înfierbîntate, un one man show cu Alexandru Potocean, despre mineriada din 13-15 iunie 1990, bazat pe interviuri făcute cu participanţii şi martorii la eveniment. Ora 19,30, la Spaţiul Platforma din Calea Moşilor (Calea Moşilor nr. 62-68).

Oana Stoica este critic de teatru.