Istorie şi istorii

● Moldova independentă. Erată, de: Ion Borş, David Schwartz, Dumitru Stegărescu, Doriana Talmazan, Irina Vacarciuc. Teatrul-Spălătorie, Chişinău. 

Toamna teatrală bucureşteană se dovedeşte tumultuoasă şi extrem de interesantă, mai ales din perspectiva unor festivaluri de artă politică, organizate în bună parte de entităţi independente de sistemul public. Poate este din cauza efervescenţei campaniei electorale care atrage nevoia de investigare a trecutului recent, pentru a înţelege mai bine prezentul, poate este vorba despre apariţia acelui moment de clarificare a identităţii naţionale care începe cu recuperarea istoriei, dar, indiferent care este motivul, teatrul devine din ce în ce mai mult vocea unei conştiinţe publice active. S-au derulat deja Stagiunea de teatru politic – Teatrul Istoriilor Recente, Platforma de teatru educaţional, Festivalul „Vieţi paralele“ şi urmează Platforma Internaţională de Teatru Bucureşti. Toate aceste evenimente conţin un teatru trezit din picoteala metaforelor autosuficiente, scormonitor şi dubitativ, pregătit să descopere, să înţeleagă, să (se) întrebe.

Stagiunea de teatru politic – Teatrul Istoriilor Recente a prezentat, pe lîngă spectacolele cunoscute – Capete înfierbîntate, subPămînt, După Traian şi Decebal, Nu ne-am născut la locul potrivit –, două producţii ale Teatrului-Spălătorie din Chişinău, aflat pentru prima dată la Bucureşti (dar invitat de mai multe ori la Cluj, în Festivalul „Temps D’Images“, organizat de Colectiv A la Fabrica de pensule). Spectacolele Clear history şi Moldova independentă. Erată oferă perspective complementare asupra istoriei recente a Republicii Moldova. În fapt, este vorba despre al Doilea Război Mondial şi despre perioada postcomunistă, agitată de speranţa libertăţii şi haosul democraţiei „originale“.

Regizorul David Schwartz a lucrat cu actorii moldoveni Ion Borş, Dumitru Stegărescu, Doriana Talmazan, Irina Vacarciuc, la un material complex despre realitatea postsovietică din Moldova, în care viziunii fanfaronarde a autorităţilor i se opun poveşti dramatice dintr-un cotidian descurajant. Concret, istoria oficială, uneori cu variante antagonice – acelaşi eveniment este prezentat diferit în manualele de istorie din Republica Moldova şi Transnistria, iar citirea alternativă şi concomitentă a textelor redă performativ haosul general –, este ajustată de istorii personale care modifică perspectiva. Regizorul şi actorii se bazează pe o cercetare minuţioasă şi pe interviuri cu oameni simpli, ale căror poveşti arată fragilitatea ţării şi vulnerabilitatea umană în vremuri de mari schimbări. David Schwartz evită însă blocarea spectacolului în dramatism şi captează diferite forme de umor cotidian. Poate cel mai bun exemplu este povestea războiului din Transnistria, eveniment important în istoria recentă a Moldovei, cu drame personale, dar şi cu soldaţi de ambele părţi care se alcoolizau împreună şi trăgeau cu puşca în aer, ca să mimeze „conflictul“. Se creează astfel imaginea unei lumi tumultuoase, confuze, care, deşi îşi pierde speranţa, îşi păstrează umorul.

Istoria scurtă, dar bogată în schimbări politice a Moldovei postcomuniste este marcată prin steagurile care „îmbracă“ o catedră – de la cel sovietic, cu secera şi ciocanul, la cel al Uniunii Europene – şi care configurează un grafic al politicii de stat şi al mentalului colectiv, în acelaşi timp, ambele schimbîndu-şi des şi uneori radical, credinţele proprii. Se asigură astfel nu numai fundalul cronologic necesar poveştilor, ci şi rama spectacolului care devine un manual de istorie alternativă, formă de teatru educaţional necesar într-o perioadă în care istoria este mulată pe viziunile guvernanţilor. În Moldova indepedentă. Erată, forma pervertită a istoriei se confruntă cu realitatea, într-o imagine eclectică a unei lumi în derivă, permisivă, chiar inertă faţă de corupţia generalizată. Politicienii care iau cu japca bunuri şi noii afacerişti care preiau funcţii în stat configurează societatea ca o junglă socială în care supravieţuiesc doar cei puternici. Acestea sînt caracteristicile la nivel macro ale Moldovei de după 1990. La nivel micro, oamenii se confruntă cu sărăcia. Distrugerea sistemului politic a dinamitat economia, şomajul şi disperarea au crescut exponenţial. Asistenta medicală, excelent interpretată de Irina Vacarciuc, a cărei tiradă descrie un traseu al disperării, de la precaritatea financiară actuală la nesiguranţa viitorului, este un exemplu ilustrativ pentru Moldova postcomunistă.

Spectacolul atinge diverse teme din ultimul sfert de veac: situaţia economică, corupţia politică, dezvoltarea mafiei, ineficienţa justiţiei, identitatea naţională, limba, relaţia cu România şi românii, situaţia noilor minorităţi etnice (ruşii). Structura este strictă, cuprinde serii de cîte două scene – varianta oficială şi un caz concret – prin care se ilustrează cronologic evenimentele importante din perioada vizată. De la general la individual, de la limbaj de lemn la mărturisiri sincere, de la personaje de carton la oameni vii, istoria se derulează panoramic şi înregistrează două trăsături esenţiale: disperarea economică şi confuzia identitară. Regizorul David Schwartz foloseşte drept coperţi biografiile actorilor, integrează şi alte poveşti ale acestora, în spectacol, ceea ce accentuează veridicitatea celorlalte istorii personale.

Spectacolul demontează clişeele retoricii naţionaliste. Între visul unirii, resuscitat acum în condiţii de campanie electorală, în ambele ţări, şi realitatea socială există o prăpastie. Cetăţenia română pare să fi fost o afacere înainte de 2007, în Moldova, se vindea şi se cumpăra. Valoarea ei era economică, nu sentimentală. În prezent, unirea cu România nu pare a fi o preocupare, pe scară largă, a societăţii moldoveneşti: „Nu poate fi unire decît atunci cînd românul se va simţi acasă în Moldova şi moldoveanul acasă în România.“ Relaţia cu Rusia are mai multe aspecte, de la reperul economic şi cultural la limba rusă, cu rol esenţial în viaţa cotidiană a moldovenilor şi la minoritatea rusă, o problemă ignorată deocamdată (un etnic rus: „voi aţi votat independenţa, apoi aţi plecat în Rusia şi pe mine m-aţi lăsat aici“). Independenţa politică de Rusia este discutabilă într-un context naţional şi zonal fluctuant, dar dependenţa economică este certă.

Umorul lui David Schwartz detensionează atmosfera ce ar fi putut deveni apăsătoare: un playlist underground, ascultat în pieţe şi autogări care „conceptualizează“ aspecte al ruralităţii (cîntecul despre sapă), o perspectivă fatalistă asupra vieţii, povestea neştiută a războiului din Transnistria, personaje a căror realitate pare caricaturizată. O lume colorată, vie, uneori delicios de comică.

Icoanele, stema Moldovei cu acvila, capul de bour şi crucea, steluţele din steagul Uniunii Europene, secera şi ciocanul sînt simboluri. Dincolo de ele, viaţa oamenilor rămîne complicată şi precară. Moldova îndură.

Oana Stoica este critic de teatru.