Între mentalităţi paralele
Romo Sapiens, spectacol de Kincses Réka, Alina Nelega şi Alina Şerban. Cu: Elena Purea, Alina Şerban, Zita Moldovan, Alexandru-Andrei Chiran, Dragoş Dumitru, Gina Henkel, Alexander Ebeert. Teatrul Naţional Tîrgu Mureş, Asociaţia Romo Sapiens – Rudy Moca, Teatrul Heimathafen din Berlin, Asociaţia SüdOst Europa Kultur e.V.
„La recensămîntul din 2011 s-au declarat romi 621.600 de persoane. Faţă de recensămîntul din 2002 s-a înregistrat o creştere a ponderii populaţiei de etnie romă, de la 2,5% la 3,3%. Limba romani a reprezentat limba maternă pentru 1,3% din populaţie. Înregistrarea etniei, limbii materne şi a religiei s-a făcut pe baza liberei declaraţii a persoanelor recenzate, iar pentru cei care nu au vrut să declare aceste caracteristici, precum şi pentru persoanele pentru care informaţiile au fost colectate indirect din surse administrative, aceste informaţii nu sînt disponibile.“ Dincolo de situaţia demografică a romilor, acest fragment dintr-o ştire din 2011 arată că o parte a populaţiei nu vrea să-şi declare etnia sau limba. În cazul romilor, de cele mai multe ori, motivul este legat de o posibilă stigmatizare socială.
Între populaţia romă şi restul etniilor din România există o fractură culturală. Traumele trecutului se transmit din generaţie în generaţie, formarea culturală este diferită în funcţie de contextul social, identitatea etnică suferă mutaţii sub presiunea marginalizării la care este împinsă consecvent de către mentalul colectiv al majorităţii. Romii arhivează în identitatea lor urmările secolelor în care au fost sclavi, abuzaţi, ucişi. Astăzi, discriminarea continuă, aproape generalizată în mentalul colectiv din inerţie şi perpetuarea prejudecăţilor. Pe acest fundal, stima de sine a romilor este la cote de avarie. De aici, rezultă o identitate etnică definită de frică.
Romo sapiens este un spectacol coprodus de instituţii din Tîrgu Mureş (Teatrul Naţional, Asociaţia Romo Sapiens – Rudy Moca) şi Berlin (Teatrul Heimathafen, Asociaţia SüdOst Europa Kultur e.V.) care panoramează diverse perspective asupra romilor. Spectacolul vorbeşte despre ciocnirea a două civilizaţii şi conflictul rezultat din atitudinile complet diferite ale actanţilor sociali şi din refuzul reciproc al cunoaşterii. Cu o distribuţie multietnică (romi, români, germani), vorbit în mai multe limbi (romani, română, germană, engleză), spectacolul arhivează viziunile asupra romilor, locale şi pe cele din Europa politic corectă. În ţară se înregistrează atitudinile rasiste la nivel micro (vecinii, angajatorii romilor), macro (în presă) şi transformarea în profit a ONG-urilor pentru integrarea romilor, conduse de oameni tributari mentalităţii locale. Romii sînt mutaţi la groapa de gunoi a oraşului pentru a nu strica imaginea parcului (la Cluj, 300 de familii au fost evacuate din locuinţe centrale şi mutate la periferie, în zona Pata Rît). Asociaţiile de integrare a romilor sifonează fonduri europene pentru activităţi fictive. Presa proclamă egalitatea de şanse, dar practică discriminarea rasială.
Lucrurile nu stau mai bine nici în Germania, simbolul civilizaţiei europene, unde pretinsa corectitudine politică maschează rasismul. Eforturile binevoitorilor au o limită şi, uneori, un revers. O tînără gravidă de etnie romă nu se acomodează într-o lume pe care nu o înţelege, căci reperele ei sînt diferite. Asta o duce la un pas de a-şi pierde copilul. Ceea ce pare să difere în cele două zone, locală şi europeană, este forma discriminării, nu substanţa ei.
Perspectiva cea mai puternică din spectacol este cea proprie. Aici se văd urmele unei istorii a umilinţei: romii se consideră oameni de categoria a doua. La cursurile care te învaţă „să scoţi romul din tine“ se predă, de fapt, frica: ascunde-te, rîzi încet, taci mult, nu deranja.
Romo sapiens este un mixaj de scene scurte care radiografiază situaţia romilor. Limbajul este direct, jocul este scuturat de teatralitate, schimburile între personaje şi spaţii sînt fluide. Spectacolul nu dă răspunsuri, ci pune întrebări sau arată situaţii concrete. Şi în acest caz, ca şi în altele, spectacolul este generator de dezbateri, de investigaţii asupra societăţii şi autoinvestigaţii asupra propriilor prejudecăţi, semnalează o problemă, o contextualizează şi panoramează perspectivele asupra ei.
Aş remarca prezenţa în proiect a Alinei Şerban, actriţă de etnie romă cu un traseu artistic excelent, de la artist independent în România la cursantă a New York Tisch School of the Arts şi Royal Academy of Dramatic Art din Londra. Stabilită la Londra, se implică în proiecte dedicate romilor şi este declarată în 2012 „cel mai bun student român în Marea Britanie“. Alina Şerban a creat, împreună cu dramaturgul Alice Monica Marinescu şi regizorul David Schwartz, un one woman show – Declar pe proprie răspundere, în care vorbeşte despre conştientizarea identităţii etnice minoritare în raport cu majoritatea. Una dintre replici, „Doamne, fă-mă româncă!“, rămîne într-o antologie personală de expresii teatrale concentrate ale societăţii contemporane.
Jucat întîi la Berlin, Romo Sapiens a fost adus la Bucureşti, Tîrgu Mureş şi Cluj. Reprezentaţiile din Bucureşti, de la Teatrul Odeon, au coincis cu demonstraţiile de după incendiul din clubul Colectiv. În sală s-a remarcat un cuplu în vîrstă, de etnie romă: oameni simpli, îmbrăcaţi cu hainele bune, el poartă pălărie, ea batic înflorat. Se simt stingheri, aşa că se mută din zona în care aveau locuri şi unde erau singuri în cea în care se aflau ceilalţi spectatori. Reacţionează la replicile în limba romani, acestea fiind puţinele momente în care par să se relaxeze. Nu mă pot împiedica să mă gîndesc că acest spectacol, care tratează situaţia romilor, scoate la iveală o formă de discriminare pe care o practică societatea prin nepăsare: accesul romilor la cultură este redus. Desigur, legal, nimic nu împiedică accesul, dar, practic, conexiunea între cultură şi consumatorul de etnie romă lipseşte.
Cum ziceam, Romo sapiens este un spectacol care generează sau ar trebui să genereze dezbateri.
Oana Stoica este critic de teatru.
