Informaţia ca performance
● Occupy Yourself, texte: Máté Gábor, Sebök Maya, Udvari Tímea, Raluca Sas-Marinescu, Rácz Endre, Csepei Zsolt, Imecs-Magdó Levente, Lovassy Cseh Tamás, Cosmin Matei, poezii de Portia Nelson şi fragmente din cartea The Tibetan Book of Living and Dying de Sogyal Rinpoche. Regia: Cosmin Matei, dramaturgi: Lovassy Cseh Tamás, Raluca Sas-Marinescu, mişcare scenică: Györgyjakab Enikö, scenografie: Kupás Anna, asistent de regie: Sipos Júlia. Cu: Csepei Zsolt, Imecs-Magdó Levente, Rácz Endre, Sebök Maya, Udvari Tímea, Hatházi András. Váróterem Projekt, Cluj.
Turneul IndependNet 2016 (schimb de spectacole produse de artişti independenţi din oraşe diferite) a adus la Centrul Educaţional Replika din Bucureşti un spectacol de la Zug (Cluj), producţie Váróterem Projekt (un spaţiu relativ recent şi o companie tînără): Occupy Yourself. Spectacolul face o radiografie a noţiunii de adicţie, explorînd atît felurite vicii, cît şi mecanismul prin care funcţionează dependenţa. Dramaturgic, spectacolul îmbină o consistentă parte teoretică cu lirismul, dramatizarea unor cazuri şi interacţiunea cu publicul, în diferite proporţii, toate fiind necesare pentru panoramarea conceptului în deplinătatea sa. Cu András Hatházi pe post de cor antic, rezoneur inteligent care conceptualizează poveştile, le extrage problematica, pe care o contextualizează, oferă informaţii (statistici, definiţii, exemple concrete) şi le pune în dezbatere, adăugîndu-le perspectiva lirică (incantaţia ca formă de expresie), spectacolul se construieşte din poveşti disparate, în mare parte monologate, cu interludii performative, acompaniate muzical live. Esenţial rămîne însă momentul, nu întîmplător plasat central, al discuţiei cu publicul, cînd reflectorul se mută de la spectacol în sine (expozitiv şi încartiruit într-o convenţie) la spectator (imprevizibil, personal, direct). Este o binevenită schimbare de paradigmă din mai multe motive. Unul ar fi spargerea tiparului dramaturgic/spectacular (şi implicit a monotoniei). Altul se leagă de implicarea directă a publicului în spectacol, apropiind tema de spectator şi de nevoia sa de exprimare. Nu e de neglijat deloc risipirea, cu această ocazie, a senzaţiei de conferinţă, cauzată de densitatea informaţiilor livrate fără pauză, ceea ce, de la un punct încolo, poate deveni obositoare. Momentul discuţiei cu publicul – foarte bine condus de András Hatházi la Bucureşti şi cu atît mai bine primit cu cît supratitrarea a fost uneori nevizibilă din cauza neoanelor din decor, iar limba discuţiilor a fost româna, pe care actorul o stăpîneşte impecabil – a relaxat ambele părţi. Conversaţia liberă a permis mărturisiri şi solidaritate în dezbatere, nu neapărat şi în opinii. De altfel, ceea ce a rezultat se rezumă simplu: toţi avem dependenţe, mai mult sau mai puţin nocive, care ne oferă, în primă instanţă, confort şi un sentiment familiar de bine; renunţarea la ele depinde, în primul rînd, de un efort individual. Dependenţele sînt favorizate de contexte sociale, familiale, personale cărora le facem faţă sau nu. Spectacolul chestionează şi aceste contexte, exemplificate în cîteva cazuri. Dar ceea ce pare să se pună în discuţie cu adevărat este poziţionarea mentalului colectiv faţă de dependenţi, modul în care reacţionează – judecă, acuză, exclude – şi adînceşte nocivitatea contextului favorabil adicţiei. Practic, judecata publică devine un element pro-adicţie. Apoi, spectacolul pune problema controlului: cine controlează eul în cazul dependenţei? Cum îţi poţi recăpăta controlul asupra corpului şi asupra mentalului? Cît de greu este să-ţi recuperezi suveranitatea ego-ului?
Occupy Yourself este un spectacol consistent, poate chiar prea dens, incomod pentru spectator, căci obligă la evaluarea propriilor neputinţe (adicţii şi prejudecăţi).
● Versus România – un spectacol de Ioana Păun. Cu: Zory David. Texte: Smaranda Nicolau, scenografie şi video: Mihai Păcurar, investigaţie: Andreea Cîmpeanu, artist asociat: Toma Dănilă. Spectacolul face parte din proiectul de teatru investigativ „Torţionar“.
Tot la Centrul Replika a avut loc avanpremiera spectacolului Versus România, o investigaţie pe care Ioana Păun o face despre închisorile CIA din ţara noastră. Subiectul a ajuns în media în 2007-2008, dar a trecut repede. Dacă se investighează povestea – ceea ce face spectacolul –, se ajunge la date concrete, inclusiv la un proces intentat statului român (2012) de un prizonier arab interogat/torturat într-una dintre casele folosite ca închisoare CIA în Bucureşti. Spectacolul încearcă să înţeleagă modul în care violenţa ajunge să domine relaţiile stat-cetăţean şi stat-stat. Sînt panoramate biografia personajului central, contextul social aferent, relaţiile dintre România şi NATO, viziunea cetăţeanului american de origine arabă, desemnat investigator asupra terorismului, şi contextul social al acestuia etc. Ies la iveală straturi de minciuni şi manipulări sau viziuni diferite asupra adevărului. Şi cu fiecare element nou apărut, perspectiva asupra poveştii se schimbă. Am remarcat o bună performativitate a lui Zory David, care nu doar că joacă mai multe personaje, uneori implicînd video sau filmări live, dar mînuieşte şi tehnica de scenă.
Ioana Păun reclamă un dublu standard al statului român: pe de o parte, acceptă tacit torturarea „teroriştilor“ pe teritoriul său de către CIA, pe de altă parte, condamnă torţionarii din regimul comunist (un al doilea eveniment din cadrul proiectului, neperformativ, la care nu am fost prezentă, s-a focusat pe condamnarea recentă a lui Ion Ficior, gardian comunist găsit vinovat de moartea şi torturarea mai multor persoane). Aici este punctul nevralgic al proiectului: forţarea unor similarităţi motivaţionale în cazuri diferite, în contexte politice diferite. În plus, între responsabilitatea deţinutului din Versus România, care nu a acţionat direct, dar are conexiuni cu grupările teroriste, şi Ion Ficior, implicat direct în torturarea şi moartea unor oameni, conexiunea este şubredă. Dincolo de această contextualizare forţată, spectacolul Ioanei Păun despre violenţă şi manipularea ei este profund neliniştitor.
Oana Stoica este critic de teatru.
Foto: R. Puteanu, A. Campeanu
