HOP-mania
● Gala Tînărului Actor HOP, ediţia a 18-a, Costineşti, 8-11 septembrie 2015.
A treia ediţie a Galei HOP gîndită de Radu Afrim a continuat direcţiile deschise de regizor la începutul directoratului său. Tema pentru proba la alegere, provocatoare la fiecare ediţie, a explodat anul acesta: Dada („Ce-i cu dadaismele astea?“), dublată de una mai accesibilă, „Vacanţă la mare“. Intenţia lui Afrim este de a scoate tinerii actori din tiparele de gîndire şi expresie pe care le capătă în şcoală, de a le oferi spaţiul în care să-şi etaleze personalitatea, de a-i provoca să rişte, să se arate vulnerabili şi fabuloşi, dispuşi să spargă convenţiile şi să renege practicile teatrale învăţate, să fie tumultuoşi, liberi să încerce şi să greşească. Anul acesta, lucrurile s-au complicat, căci lipsa studierii dadaismului în şcoală a creat dificultăţi actorilor. Familiarizarea cu dadaismul şi formulele sale de expresie, care implică alt tip de interpretare şi de construcţie narativă (antinarativitate) decît cele studiate la şcoală, s-a dovedit a fi dificilă, atît la nivelul înţelegerii teoretice, cît la cel al punerii în practică. Provocarea lui Afrim a fost astfel totală şi poate că sugestia venită în timpul unei dezbateri cu critici şi directori de teatru, aceea ca un atelier (pe tema dată) să preceadă concursul, ar fi de luat în seamă pentru următoarele ediţii.
O altă direcţie a fost aceea a unui atelier pe durata Galei HOP, care a fost susţinut în acest an (ca şi în mulţi ani cînd directorul Galei HOP a fost Cornel Todea) de coregraful Florin Fieroiu, atelier finalizat cu o prezentare (spectacolul rezultat în urma atelierului cu muzica Mariei Tănase, susţinut de muzicianul Vlaicu Golcea la Gala HOP 2013,
a făcut istorie). Fieroiu a prezentat un spectacol conceptual,
Parade, în care a pus tinerii actori, metaforic, în poziţia lor din sistemul teatral românesc, aceea de marginali (figuranţi). Am admirat conceptul (şi forma fizică a lui Fieroiu), cu atît mai mult cu cît spectacolul este dincolo de ceea ce se consideră „normă“ în dans (dansul este considerat exclusiv mişcare, nu expresie a gîndului prin corp). Desigur, asta este „chestie de gust“ (vorba lui Afrim), dar şi mai mult, aici este vorba despre informaţie şi de efortul de a fi contemporani cu noi înşine.
Afrim a continuat transformarea concursului într-un show prin invitarea cîştigătorilor Galei HOP de anul trecut şi a unora dintre membrii juriului să performeze şi a candidaţilor din acest an să aibă momente speciale în afara concursului. Astfel, serile HOP au fost
, mai ales că bonusurile au luat forma
(mimarea, posibil parodică, a hiturilor muzicale), o formă de divertisment care a pus în valoare calităţi ale concurenţilor, neevidenţiate în probele de concurs. În plus, Afrim a optat anul acesta pentru Alex Bogdan în calitate de MC. Actor de un ludic exploziv, cu un excelent talent pentru
(a imitat cîteva personalităţi prezente la Gala Hop, în prezenţa lor – lucru delicat, perfect reuşit –, precum Victor Rebengiuc, Radu Afrim, Ion Caramitru), Alex Bogdan a dat concursului dimensiunea spectaculară, inclusiv prin crearea unui mini-show de deschidere cu toţi participanţii.
Trebuie menţionat un alt element specific directoratului lui Afrim: crearea unei atmosfere de grup, de solidaritate între concurenţi, acel „împreună“ care a atenuat ascuţimea competiţiei. În plus, deşi nu a lucrat practic cu actorii candidaţi, Afrim a coagulat echipa, a creat atmosfera şi a impus ritmul. Preocupat de partea pragmatică a meseriei, Afrim a continuat tradiţia invitării la Gala HOP a directorilor de teatru cărora le-a adăugat regizori de film, cei care pot oferi tinerilor actori colaborări (ceea ce s-a întîmplat la ediţiile anterioare).
Competiţia a avut două probe, cea la alegere şi una impusă, cu tema „Aici nu se cîntă“ – un text de muzică interpretat fără muzică, ambele supuse aprecierii juriului (Maia Morgenstern, Iuliana Vîlsan, Radu Jude, Luiza Zan, Tudor Chirilă). Dana Marineci şi-a adjudecat Marele Premiu al Galei HOP cu
de Kurt Schwitters – text alcătuit exclusiv din sunete căruia actriţa i-a găsit o formă de naraţiune şi i-a dat diferite tempo-uri – şi cîntecul „Amor estival“ al Stelei Popescu, în care a găsit un context viabil pentru text. Dana Marineci a dovedit maturitate în construcţia momentelor, intuiţie în alegerea textelor, expresie inteligentă şi simţ ludic. Nicholas Caţianis, desemnat „Cel mai bun actor“ şi ales în programul „10 pentru film“ la TIFF, a prezentat un fragment din
al lui Christopher Durang altoit cu
de Eugen Ionescu, o combinaţie care i-a folosit, punîndu-i în valoare fineţea interpretării şi comicul, exersat şi la proba impusă cu un
pe hitul Manuelei Fedorca,
Maria Teodora Filip, „Cea mai bună actriţă“, a funcţionat bine pe un umor intenţionat agresiv la ambele probe, „un dada clown“ la proba la alegere şi o tipologie de mahala universală la proba impusă. Premiul special al juriului a ajuns la Cătălina Bălălău, participantă la Secţiunea Grup cu spectacolul With a little help from my friends de Maria Manolescu, în care a jucat o adolescentă debusolată, iar la proba impusă a avut o prestaţie bună pe Maneaua sfîntă (Vasile Oprea), sublimată în discurs motivaţional-religios. Premiul Secţiunii Grup nu s-a acordat, prestaţiile fiind mediocre. Am reţinut
bine construit, dar cum era doar un fragment, spectacolul a rămas într-o zonă incertă, călduţă.
a combinat cele două teme din acest an într-un concept inventiv, care „lichefia“ imaginea, dar fără forţă vizuală. Dincolo de premii, am reţinut doi actori, pe Răzvan Krem Alexe, mai ales pentru prestaţiile din afara concursului, dinamice şi cu stil, şi pe Sonia Divile, o actriţă cu gîndire de regizoare, care a riscat dincolo de convenţii (folosindu-se de propriile imperfecţiuni şi acuzînd tiparele de frumuseţe vehiculate peste tot), a ştiut să-şi folosească bine corpul şi să genereze energie.
Gala HOP sub direcţia lui Radu Afrim este o alternativă la gîndirea rigidă din şcoala de teatru, o provocare şi o lecţie de solidaritate.
Oana Stoica este critic de teatru.
Foto: M. Ştefănescu, S. Radu
