„Economii, Horatio, economii!“
De cîteva zile bune încoace, faţada Teatrului Naţional din Craiova este împodobită cu bannere a căror uniformitate poate să-l surprindă pe eventualul privitor neştiutor: Hamlet, Hamlet, Hamlet, Hamlet, ba chiar Doar Hamlet. Ultimele cuvinte reprezintă nu o concluzie, ci „doar“ titlul unui alt spectacol vizibil la Craiova în acest mijloc de primăvară. Ediţia 2010 (a şaptea) a Festivalului Internaţional Shakespeare, care se desfăşoară o dată la doi sau la trei ani (după cum se obţin fondurile), care începe, tradiţional, pe 23 aprilie (ziua Sfîntului Gheorghe cel de balaur ucigător şi, totodată, ziua naşterii şi a morţii – ! – lui Shakespeare), care se termină cînd se termină spectacolele şi banii şi care, de la o vreme, are şi un volet, cum zic francezii, bucureştean, ediţia 2010, aşadar, a uneia dintre cele mai aşteptate reuniuni teatrale din România are ca temă, subiect, obiect şi obsesie o unică piesă din creaţia patronului: Hamlet. Piesa pieselor, ce-i drept, piesa pe care orice regizor visează să o pună în scenă şi orice actor, să o joace – ca protagonist, fireşte.
La prima vedere, ideea lui Emil Boroghină, directorul festivalului craiovean şi al Fundaţiei Shakespeare pe care festivalul se sprijină (în echilibru foarte fragil) ca structură organizatorică, este în acelaşi timp originală şi riscantă. Originală, pentru că nu există multe, cred, parade teatrale, în lumea largă, atît de strict circumscrise unui generic; riscantă, pentru că publicul, căruia (în teorie, cel puţin) îi este dedicat orice festival, pare (tot în teorie) refractar la un afiş atît de monoton. Practica a dovedit însă că ideea e valabilă şi funcţională: pe de o parte, piesa are atîtea straturi de sens încă neexplorate încît devine aproape imposibil ca două montări să semene între ele şi, pe de altă parte, Craiova are, ca oraş universitar şi comercial, destui spectatori interesaţi încît sălile Naţionalului să fie mereu pline, indiferent de numele şi titlurile propuse. Pe scurt, la toate spectacolele din festival biletele s-au vîndut, vorba ceea, ca pîinea caldă.
Deşi, după cum se ştie, criza economică nu ne dă pace defel. Această încăpăţînată hărţuială s-a văzut, în festival, fără echivoc. Dacă, la precedenta ediţie, oaspeţii cu nume celebre alcătuiau un tablou de onoare de-a dreptul ameţitor – să ai „pe viu“ spectacole de Bob Wilson şi Peter Brook, Nekrosius, Lev Dodin şi Declan Donnellan e nu doar o izbîndă invidiabilă de cele mai faimoase festivaluri de pe glob, ci şi o realizare capabilă să dea fiori metafizici iubitorilor de teatru, Shakespeare 2010 s-a văzut nevoit să se mulţumească şi cu proiecţii de film în loc de reprezentaţii propriu-zise (a fost cazul spectacolelor Hamlet semnate de Peter Brook, la Bouffes du Nord din Paris, şi Yoshihiro Kurita, la Ryutopia Noh Theatre din Niigata – altminteri superbe, amîndouă), şi cu workshop-uri studenţeşti în loc de montări „mature“ (cazul spectacolului Hamlet realizat de Richard Schechner cu un grup de studenţi ai Academiei de Teatru din Shanghai – proaspăt şi simpatic, dar nu mai mult), ba chiar cu… regrete în loc de prezenţe efective (cazul renumitului ansamblu rusesc MHAT şi al binecunoscutului laborator de Teatru „Sfumato“ din Sofia, care şi-au declinat participarea în ultima clipă).
Totuşi, oricît de marcante, nu absenţele contează, pînă la urmă, într-o întîlnire teatrală – iar la Craiova s-au întîlnit ori (cînd scriu acestea festivalul este încă în desfăşurare) se vor întîlni faţă în faţă „Hamleţi“ creaţi de Oskaras Korunovas şi Robert Wilson, Thomas Ostermeier şi (din nou) Eimuntas Nekroius, care, alături de Hamlet al trupei newyorkeze Wooster Group (regia: Elizabeth LeCompte) şi Hamlet al Teatrului Metropolis (regia: László Bocsárdi – singurul spectacol românesc din festival), jucate doar la Bucureşti, făgăduiesc să alcătuiască o hartă suficient de convingătoare a galaxiei Hamlet şi, implicit, a universului Shakespeare.
Trebuie spus, de asemenea, că partea craioveană a festivalului a inclus şi un număr de „evenimente colaterale“, precum seminare teatrologice şi filologice pe tema piesei Hamlet şi a personajului Hamlet – neaşteptat de vii şi de interesante, de-altminteri, ceea ce este cît se poate de încurajator –, lansări de carte, expoziţii etc., fapt ce a dat reuniunii nu numai o „cuprindere“ notabilă, ci şi o înălţime remarcabilă. La Craiova au sosit shakespearologi distinşi, traducători, cercetători şi critici din toată lumea, iar unghiurile multiple din care a fost abordat subiectul au compensat, într-o anumită măsură, defecţiunile pomenite mai sus, ale spectacolelor ca atare.
Despre toate acestea voi mai vorbi şi săptămîna viitoare. Pentru că merită. Deocamdată, în treacăt, o reflecţie sumară: Hamlet se dovedeşte o temă inepuizabilă – şi nu doar ca literatură –, iar Shakespeare, un autor pe cît de transparent, pe atît de enigmatic. Restul, cum spune chiar el, e tăcere.
Alice Georgescu este critic de teatru.
Foto: Hamlet la Ryutopia Noh Theatre din Niigata.
