„Economii, Horatio, economii!“

Publicat în Dilema Veche nr. 325 din 6 - 12 mai 2010
„Economii, Horatio, economii!“ jpeg

De cîteva zile bune încoace, faţada Teatrului Naţional din Craiova este împodobită cu bannere a căror uniformitate poate să-l surprindă pe eventualul privitor neştiutor: Hamlet, Hamlet, Hamlet, Hamlet, ba chiar Doar Hamlet. Ultimele cuvinte reprezintă nu o concluzie, ci „doar“ titlul unui alt spectacol vizibil la Craiova în acest mijloc de primăvară. Ediţia 2010 (a şaptea) a Festivalului Internaţional Shakespeare, care se desfăşoară o dată la doi sau la trei ani (după cum se obţin fondurile), care începe, tradiţional, pe 23 aprilie (ziua Sfîntului Gheorghe cel de balaur ucigător şi, totodată, ziua naşterii şi a morţii – ! – lui Shakespeare), care se termină cînd se termină spectacolele şi banii şi care, de la o vreme, are şi un volet, cum zic francezii, bucureştean, ediţia 2010, aşadar, a uneia dintre cele mai aşteptate reuniuni teatrale din România are ca temă, subiect, obiect şi obsesie o unică piesă din creaţia patronului: Hamlet. Piesa pieselor, ce-i drept, piesa pe care orice regizor visează să o pună în scenă şi orice actor, să o joace – ca protagonist, fireşte.

La prima vedere, ideea lui Emil Boroghină, directorul festivalului craiovean şi al Fundaţiei Shakespeare pe care festivalul se sprijină (în echilibru foarte fragil) ca structură organizatorică, este în acelaşi timp originală şi riscantă. Originală, pentru că nu există multe, cred, parade teatrale, în lumea largă, atît de strict circumscrise unui generic; riscantă, pentru că publicul, căruia (în teorie, cel puţin) îi este dedicat orice festival, pare (tot în teorie) refractar la un afiş atît de monoton. Practica a dovedit însă că ideea e valabilă şi funcţională: pe de o parte, piesa are atîtea straturi de sens încă neexplorate încît devine aproape imposibil ca două montări să semene între ele şi, pe de altă parte, Craiova are, ca oraş universitar şi comercial, destui spectatori interesaţi încît sălile Naţionalului să fie mereu pline, indiferent de numele şi titlurile propuse. Pe scurt, la toate spectacolele din festival biletele s-au vîndut, vorba ceea, ca pîinea caldă.

Deşi, după cum se ştie, criza economică nu ne dă pace defel. Această încăpăţînată hărţuială s-a văzut, în festival, fără echivoc. Dacă, la precedenta ediţie, oaspeţii cu nume celebre alcătuiau un tablou de onoare de-a dreptul ameţitor – să ai „pe viu“ spectacole de Bob Wilson şi Peter Brook, Nekrosius, Lev Dodin şi Declan Donnellan e nu doar o izbîndă invidiabilă de cele mai faimoase festivaluri de pe glob, ci şi o realizare capabilă să dea fiori metafizici iubitorilor de teatru, Shakespeare 2010 s-a văzut nevoit să se mulţumească şi cu proiecţii de film în loc de reprezentaţii propriu-zise (a fost cazul spectacolelor Hamlet semnate de Peter Brook, la Bouffes du Nord din Paris, şi Yoshihiro Kurita, la Ryutopia Noh Theatre din Niigata – altminteri superbe, amîndouă), şi cu workshop-uri studenţeşti în loc de montări „mature“ (cazul spectacolului Hamlet realizat de Richard Schechner cu un grup de studenţi ai Academiei de Teatru din Shanghai – proaspăt şi simpatic, dar nu mai mult), ba chiar cu… regrete în loc de prezenţe efective (cazul renumitului ansamblu rusesc MHAT şi al binecunoscutului laborator de Teatru „Sfumato“ din Sofia, care şi-au declinat participarea în ultima clipă).


Totuşi, oricît de marcante, nu absenţele contează, pînă la urmă, într-o întîlnire teatrală – iar la Craiova s-au întîlnit ori (cînd scriu acestea festivalul este încă în desfăşurare) se vor întîlni faţă în faţă „Hamleţi“ creaţi de Oskaras Korunovas şi Robert Wilson, Thomas Ostermeier şi (din nou) Eimuntas Nekroius, care, alături de Hamlet al trupei newyorkeze Wooster Group (regia: Elizabeth LeCompte) şi Hamlet al Teatrului Metropolis (regia: László Bocsárdi – singurul spectacol românesc din festival), jucate doar la Bucureşti, făgăduiesc să alcătuiască o hartă suficient de convingătoare a galaxiei Hamlet şi, implicit, a universului Shakespeare.

Trebuie spus, de asemenea, că partea craioveană a festivalului a inclus şi un număr de „evenimente colaterale“, precum seminare teatrologice şi filologice pe tema piesei Hamlet şi a personajului Hamlet – neaşteptat de vii şi de interesante, de-altminteri, ceea ce este cît se poate de încurajator –, lansări de carte, expoziţii etc., fapt ce a dat reuniunii nu numai o „cuprindere“ notabilă, ci şi o înălţime remarcabilă. La Craiova au sosit shakespearologi distinşi, traducători, cercetători şi critici din toată lumea, iar unghiurile multiple din care a fost abordat subiectul au compensat, într-o anumită măsură, defecţiunile pomenite mai sus, ale spectacolelor ca atare.

Despre toate acestea voi mai vorbi şi săptămîna viitoare. Pentru că merită. Deocamdată, în treacăt, o reflecţie sumară: Hamlet se dovedeşte o temă inepuizabilă – şi nu doar ca literatură –, iar Shakespeare, un autor pe cît de transparent, pe atît de enigmatic. Restul, cum spune chiar el, e tăcere.

Alice Georgescu este critic de teatru.

Foto: Hamlet la Ryutopia Noh Theatre din Niigata.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

protest in madria din cauza locuintelor scumpe FOTO Facebook Aaron Heredia5 jpg
Criza locuințelor a scos din nou mii de oameni în stradă la Madrid. Protestatarii cer schimbarea legilor după evacuarea unei femei de 87 de ani
Protestele față de criza locuințelor din Spania au continuat duminică la Madrid, după ce mai mulți manifestanți au înnoptat în corturi în celebra piață Puerta del Sol.
Dominic Fritz Facebook Dominic Fritz jpg
Fritz, cu trei zile înainte să-și piardă mandatul: „Lupta nu se termină la Timișoara. Da, vrem puterea”
Cu trei zile înainte de încheierea mandatului, Dominic Fritz și echipa sa de la USR au organizat în orașul de pe Bega evenimentul politic „Timișoara. Revoluția continuă”, la fix șase ani de la câștigarea primului său mandat de primar.
01 CONFERINTA PRESA ROMANIA (27 09 2026) (1) jpg
Gheorghe Hagi e categoric: „Vom face multe schimbări pentru meciul cu Bosnia-Herțegovina!”
Antrenor al echipei de fotbal a României, Gheorghe Hagi a spus, astăzi, într-o conferință de presă, că România trebuie să joace la victorie fiecare meci, și cu atât mai mult pe cel cu Bosnia-Herțegovina, mai ales că se dispută pe teren propriu.
CD jpg
Cum să-ți păstrezi colecția de CD-uri pentru mai mult timp. Ce le distruge fără să-ți dai seama
Cum să-ți păstrezi colecția de CD-uri pentru mai mult timp. Pot rezista zeci de ani, însă sunt câteva lucruri de care trebuie să ții cont.
jeff bezos lauren sanchez afp jpg
Soția lui Jeff Bezos, colier de 10.000.000 $! Lauren Sánchez a participat la un dineu la Casa Albă
Lauren Sánchez (56 de ani) a mers la dineul de stat organizat la Casa Albă pentru președintele chinez Xi Jinping, îmbrăcată într-o rochie neagră, cu umerii dezgoliți, și purtând un colier spectaculos cu diamante.
buncar nuclear rus jpg
Sub un munte din Urali, Putin și-a construit ultima linie de apărare împotriva Occidentului
Rusia ar fi reconstruit și extins un centru subteran de comandă nucleară aflat sub muntele Kosvinski Kamen, în regiunea Uralilor, potrivit unei investigații realizate de The Sunday Times, grupul media danez Danwatch și Dossier Center.
Andreea Marin, foto Instagram jpg
Andreea Marin, fotografie de pe vremea când era elevă. Cum arăta vedeta acum 40 de ani. „Într-o altă viață, dar cu același suflet”
Andreea Marin a publicat o fotografie de colecție realizată în urmă cu aproximativ 40 de ani, pe vremea când era elevă, și a vorbit despre valorile care au rămas neschimbate.
pytchair airbnb jpg
Avionul pensionat încă primește pasageri! Aeronava Boeing 727 a fost transformată într-o cazare de lux
Un avion privat care nu mai zboară de ani buni a fost transformat într-o cazare de lux neobișnuită, pe un teren industrial de la marginea orașului Bristol, în Anglia.
factura energie istock jpg
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Consumatorii casnici din București au la dispoziție zeci de oferte pentru furnizarea energiei electrice și a gazelor naturale, iar diferențele dintre valorile estimate ale facturilor pot fi semnificative.