Discursuri coregrafice

Publicat în Dilema Veche nr. 624 din 4-10 februarie 2016
Discursuri coregrafice jpeg

Simuliert. Un spectacol de Sergiu Matiş; muzica: Vlaicu Golcea; dramaturgia: Mila Pavicevici; costumele: Cristina Milea. Cu: Idris Clate, Georgeta Corca, Judith State / Andreea Belu, Richard Hladik, Ioana Iacob, Horia Săvescu. O coproducţie CNDB-TGST.

De ani buni, dansul contemporan din România încearcă să invadeze „noi“ teritorii (teatrul). Demersul ia forma unei lupte în toată regula, în condiţiile în care, deşi aceste teritorii au fost cucerite de mult prin alte părţi (unde dansul se insinuează deja în alte spaţii, cum ar fi muzeele), asaltul local durează de ceva vreme şi încă nu i se prevede un final. Tolerat sporadic sub forma galelor sau a vreunui spectacol străin găzduit, dansul contemporan nu este încă o prezenţă firească pe scenele dramatice, deşi afinităţile sale sînt mai degrabă cu teatrul şi performance-ul decît cu baletul. Situaţia lui în România este marcată de precaritate materială şi de un public restrîns (cultura contemporană nu se studiază la şcoală, prin urmare nu se dezvoltă curiozitatea potenţialilor spectatori pentru noile limbaje artistice, astfel încît aceştia rămîn blocaţi în tipare culturale conservatoare). Astfel se explică permanenta ofensivă a dansului pentru spaţii de performare, fonduri, spectatori sau definirea propriei identităţi.

Teatrul German de Stat din Timişoara se află la a treia producţie de dans contemporan, după derdiendans de Florin Fieroiu şi Hotel PM de Andreea Gavriliu. Este unul dintre puţinele teatre dramatice deschise spre acceptarea pe propria scenă a altor limbaje performative. Simuliert este o coproducţie între Centrul Naţional al Dansului şi Teatrul German, realizată în urma unei licitaţii de proiecte. Este un spectacol de autor, scenariul şi coregrafia aparţinîndu-i lui Sergiu Matiş, tînăr coregraf clujean stabilit la Berlin, unde lucrează propriile performance-uri şi colaborează cu staruri (spectacolul Continu realizat de Sascha Waltz, în care dansează Sergiu Matiş, a fost prezentat în Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu 2013).

În Simuliert este imaginat un univers postuman în care omul este înlocuit de cyborg. Discursul performativ se raliază literaturii SF, filozofiei materialiste şi ontologiei orientate spre obiect (Graham Harman) şi culturii cibernetice. Matiş se raportează la curente filozofice şi teorii culturale actuale, ceea ce poate face discursul performativ dificil de receptat de către spectatorul autohton căruia îi lipsesc aceste informaţii (lipsa educaţiei privind cultura contemporană, care ar trebui să se facă la nivel general în şcoală, se resimte acut în societatea românească, defazată în raport cu arta timpului său). Simuliert este o distopie care materializează premoniţia sumbră a unui viitor în care fiinţa umană se robotizează: apar omul-marfă, omul-gadget, omul fără identitate. Cyborgii sînt rezultatul unui capitalism în care fiinţa umană nu mai creează maşini, ci devine ea însăşi una. Ceea ce prefigurează Matiş este o extremă a societăţii contemporane în care omul şi arta se golesc de conţinut şi de afect, rămîn forme goale, recipiente pentru vid. Roboţii umanoizi încearcă să recupereze plăcerea prin explorarea corpului ca instrument în sex şi în artă. Iar această lume, în care sexul este doar un impuls mecanic, regretă absenţa sentimentelor şi a corpului viu şi vibrant. În Simuliert, fiecare performer are propria sa evoluţie, propriul traseu coregrafic, singurul punct comun fiind absenţa afectului. Unul din momentele puternice din spectacol este acela al unei orgii pe întuneric în care muzica lui Vlai­cu Golcea susţine dinamica sexuală. O orgie auditivă care se resimte în corpul fizic al spectatorului datorită vibraţiilor muzicii. În spectacolul lui Sergiu Matiş, cyborgii viitorului au nostalgia sufletului dispărut.

Dezorient Express. Un spectacol de Andrea Gavriliu; scenografia: Irina Moscu; muzica originală: Mihai Dobre, Alex Pop; conceptul video: Iustin Andrei Surpănelu; light design: Lucian Moga. Cu: Andrei Elek, Robert Pavicsits, Cecilia Donat, Alina Danciu, Angela Petrean-Varjasi, Marian Parfeni, Radu Vulpe, Ştefan Statnic, Carmen Vlaga-Bogdan. Teatrul Clasic „Ion Slavici“, Arad.

Andreea Gavriliu are o altă abordare a spectacolelor coregrafice, mai aproape de teatralitate. Dezorient Express este o introspecţie în visele comice, romantice, angoasante ale unui potenţial pasager care pleacă din staţia eu pentru a ajunge în staţia noi. Acest parcurs în intimitatea emoţională a unui bărbat tînăr ia forma unei călătorii cu trenul în timpul căreia apar personaje puternic teatrale. Coregrafa operează cu serii de cîte trei personaje – tineri, bătrîni, femei, bărbaţi – care bîntuie prin trenul cu care El traversează propriile sale lumi interioare pentru a-şi întîlni sufletul (şi trupul) pereche. Andreea Gavriliu utilizează instrumente teatrale în conturarea caracterelor, dar jonglează coregrafic cu formele şi volumele într-o vizualitate geometrică.

Simuliert parcurge un drum descendent, al rememorării, de la un viitor mecanic la un trecut afectiv. Dezorient Express are un traseu ascendent, de la singurătate la cuplu (sentiment). Formulele discursive sînt şi ele diferite, primul este un demers eminamente conceptual şi abstract, cel de-al doilea mizează pe narativitate şi teatralitate.

Ambele spectacole, deşi diferite ca limbaj, tematici, instrumente de lucru, folosesc actorul într-un mod „inconfortabil“ pentru acesta. Inconfortul derivă din şcoala clasică de actorie care ignoră complet folosirea corpului în sens coregrafic, preferînd doar exerciţiul textului. Atît în Simuliert, cît şi Dezorient Express, beneficiarii spectacolelor sînt în primul rînd actorii, scoşi din zona de rutină profesională şi provocaţi să găsească alte modalităţi de exprimare – cu sau fără cuvînt, Simuliert este un spectacol cu text, Dezorient Express este nonverbal –, să devină conştienţi de propriul corp şi de forţa expresiei acestuia. Iar combinarea teatrului cu dansul contemporan, pe lîngă fireasca apropiere de o realitate existentă de mult timp la nivel mondial, este un beneficiu pentru producţiile performative autohtone.

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: A. Bulboacă, A. Uşurelu

dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.

Parteneri

spital gorj
Putea fi salvat adolescentul care a murit așteptând o ambulanța? Chirurg pediatru: „Nu mai e de competența nimănui, aici s-a ajuns”
Medicul chirurg de la spitalul din Târgu-Jiu care a refuzat să opereze un adolescent de 16 ani, motivând că nu are competențe de chirurg pediatru, este în culpă, potrivit unei legi recent adoptate. Dincolo de lege, rămâne în schimb răspunderea profesională, spune un medic cu mii de pacienți operați.
image png
Ce făcea Silviu Prigoana cu piciorul-proteza, atunci când făcea dragoste. Câți bani a plătit, cel mai mult, pentru o femeie
Silviu Prigoană a participat cu doar câteva zile înainte de a muri în podcastul lui Bursucu. Emisiunea online nu a fost difuzată în totalitate, ci doar câteva segmente. De acolo am putut afla unele din experiențele sale de viață. Acela a fost momentul în care regretatul om de afaceri a mărturisit su
explozie arad jpeg
Presupușii criminali ai milionarului din Arad s-au îmbogățit peste noapte după îndeplinirea misiunii
Cei doi bărbați, suspectați de moartea milionarului Ioan Crișan, s-au îmbogățit „peste noapte”, la scurt timp de la dispariția omului de afaceri arădean. La peste trei ani de la actul criminal, aceștia au o situație financiară precară.
atac de cord Pixabay jpg
Fructul care întărește inima, reduce grăsimea abdominală și previne un atac de cord
Afinele, aceste fructe mici și aromate, sunt cunoscute nu doar pentru gustul lor deosebit, ci și pentru multiplele beneficii asupra sănătății. Studii numeroase demonstrează că un consum regulat de afine contribuie la întărirea inimii, reduce grăsimea abdominală și diminuează semnificativ riscul de a
Vacanță de Revelion altfel în trei țări diferite Colaj Maria Manole Facebook
Cum să petreci vacanța de Revelion în trei țări, 10 zile, cu mai puțin de 1.500 de euro, două persoane
Grupurile de călătorii de pe Facebook sunt adesea surse excelente de inspirație pentru pasionații de aventuri și explorări neconvenționale. Un exemplu este povestea unui cuplu care a sărbătorit trecerea dintre ani 2023–2024 explorând România, Ungaria și Georgia.
Deschidere Transfăgărăşan în 2022 Foto CNAIR
Când ar putea începe modernizarea Transfăgărășanului. Care este stadiul proiectului
După mai multe decenii pe parcursul cărora nu s-a investit aproape nimic, în toamna anului viitor ar putea începe în sfârșit lucrările de modernizare la Transfăgărășan, considerat de mulți drept cel mai spectaculos drum din lume.
image png
Un bărbat de 27 de ani a șocat pe toată lumea: „Nu mă deranjează că iubita mea face amor cu alți bărbați, atâta timp cât pot să privesc asta”
Infidelitatea partenerei de viață a semănat în mintea partenerului ei dorința de a o vedea în timp ce face dragoste cu alți bărbați. Ulterior, și-a dat seama că acest fetiș nu este unul tocmai sănătos și și-a dorit să afle ce anume din interiorul lui l-a determinat să gândească și să simtă așa.
euro foto pixabay jpg
Un fost bancher explică secretul băncilor românești cu profit dublu față de cele occidentale. „Wow, magie bancară?”
Cunoscutul analist economic Radu Georgescu arată cum reușesc băncile românești să aibă o profitabilitate dublă față de cele vechi, în condițiile în care aproape toate companiile au probleme.
Mircea Geoană si mihaela FB jpg
Averea lui Mircea Geoană: Moștenirile candidatului și achizițiile controversate ale familiei
Mircea Geoană și soția dețin o avere semnificativă, iar imobilele deținute de familia candidatului la președinție ar fi fost cumpărate de multe ori sub prețul pieței, de la prieteni, la rândul lor beneficiari ai unor contracte cu statul, potrivit Public Record.