Despre natura corectă a lucrurilor

● Pentru că meriţi, proiect observaţional de artă activă în cadrul Platformei de Teatru Politic 2015. Echipa proiectului: Sever Andrei, Irina Gâdiuţă, Bogdan Georgescu, Vlad Georgescu, Andrei Ioniţă, Sînziana Nicola, Mihaela Sîrbu. Muzeul Naţional de Artă Contemporană.  

În 2012, apare o propunere legislativă privind înfiinţarea, funcţionarea şi organizarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină. Actul normativ prevedea informarea femeilor în legătură cu riscurile şi consecinţele avortului şi consilierea lor psihologică (dat fiind faptul că avortul este o traumă). La o privire atentă, prevederile legii restricţionau dreptul femeii asupra propriului corp (prin obligativitatea consilierii, care includea un timp de reflecţie şi un aviz din partea consilierului, ceea ce condiţiona nejustificat o decizie personală şi întîrzia actul medical, putînd chiar să îl facă inadecvat) şi utilizau mijloace de „informare“ manipulative (prezentarea filmelor şi fotografiilor embrionului sau obligativitatea semnării unui act prin care femeia declară că hotărîrea ei „înseamnă încetarea unei vieţi“, ambele menite să pună pacienta într-o situaţie traumatizantă emoţional). Dezbaterile în presă şi revolta organizaţiilor care susţin drepturile femeilor au dus la un vot negativ asupra legii în Parlament. 

Contextul apariţiei acestui act normativ este complex. Legea respectivă se aliază unei tendinţe internaţionale de restricţionare sau interzicere a avortului (în unele state americane, Polonia, Rusia, Ungaria), însă contextul local este cel determinant. Spectacolul

realizat în cadrul Platformei de Artă Politică 2015 de o echipă condusă de regizorul Bogdan Georgescu, panoramează acest peisaj autohton de norme sociale, mental colectiv, imperative religioase şi constrîngeri legale care pun presiune asupra femeii, îi afectează şi îi influenţează deciziile privind propriul corp şi propria existenţă. 

Bogdan Georgescu alege să structureze dramaturgic mai multe texte, unele din presă, altele din timpul consilierilor acordate de diferite asociaţii femeilor care doreau să facă avort. Dramaturgia spectacolului permite mai multe perechi de elemente de presiune. Un astfel de binom este bărbaţi-femei (mame). Mentalitatea patriarhală din societatea românească se afirmă răspicat în articole de presă semnate de bărbaţi, inclusiv de medici. Misoginismul, plasarea femeii strict în zona casnică, reducerea identităţii sale la postura de mamă se regăsesc constant în discursul public. Georgescu propune cîteva exemple, unele care maschează sub buna intenţie sau grija faţă de femeie o gîndire conservatoare nocivă. În discuţiile post-spectacol, regizorul remarca faptul că această scanare a mentalului masculin din România anului 2015 este singura parte din spectacol care nu a produs reacţii în public. Cred că motivul este unul simplu: asemenea discursuri retrograde sînt atît de frecvente încît ele constituie o regulă, nu o excepţie, astfel că nu mai intrigă pe nimeni.

Ce a produs însă reacţia publicului? În primul rînd, celălalt membru al acestei perechi de presiune: tipologiile feminine pro-life extrase din transcrierile unor şedinţe de consiliere a femeilor care vor să facă avort. Argumentele consilierilor includ referinţe religioase, exaltarea legată de menirea de a fi mamă în conexiune cu o retorică acuzatoare împotriva femeilor fără copii (care „au renunţat la copii pentru carieră“ – un stereotip reducţionist care denotă mai degrabă obtuzitatea mentală a celui care îl susţine decît să spună ceva despre „incriminate“).  Construcţia acestor tipologii utilizează clişeele care sînt sinteze de mentalităţi, nu şi deformări ale acestora, nici exagerări. Se observă astfel problema esenţială a propunerii legislative: consilierea psihologică nu este neutră, ci este realizată de oameni cu o opţiune clară în privinţa avortului, care nu oferă informaţii, ci încearcă să-şi impună punctul de vedere prin influenţare. Aici apare a doua pereche de elemente de presiune asupra femeii: autorităţile (prin impunerea parcurgerii unor etape restrictive şi umilitoare – asumarea rolului de „ucigaşă“ – înainte de avort) şi familia/societatea care condamnă decizia femeii. 

Şi totuşi, despre ce este vorba în spectacol? 

Conţinutul spectacolului se focusează pe problematica avortului şi pe argumentele fiecărei părţi combatante la nivel public, dar nu vizează tranşarea acestei dispute, nici susţinerea uneia dintre poziţii. Spectacolul identifică o altă problemă, aceea a confuziei (voite sau nu) între informare şi influenţare pe care o practică autorităţile (statul sau asociaţiile

în consilierea femeilor. La asta se adaugă un inventar al constrîngerilor sociale asupra femeilor într-o societate predominant patriarhală. Prin urmare, miza este de a descoperi în ce mod societatea încorsetează femeia, cum se insinuează mentalităţi pe care le credeam, dacă nu dispărute, măcar desuete, în ce fel este limitată libertatea, direct şi indirect, a unui om asupra lui însuşi. Spectacolul descoperă modul în care mentalul colectiv normat de stat constrînge libertatea individuală. 

Proiectul artistic propune dezbateri în care temele, ideile, modul şi instrumentele de lucru folosite sînt chestionabile. Susţinut de două actriţe (Mihaela Sîrbu, Sînziana Nicola) şi doi actori (Sever Andrei şi Andrei Ioniţă), performance-ul funcţionează sub forma unei polifonii teatrale, un concert de mentalităţi reflectate frust, coral sau în contrapunct. Bogdan Georgescu s-a remarcat prin austeritatea montărilor sale, păstrate în limita unui minimalism care nu exclude teatralitatea, dimpotrivă, o fortifică prin onestitatea mijloacelor de reprezentare. Parcursul său regizoral s-a consolidat în ultima vreme cu

În loc de concluzii 

Prietena mea din Los Angeles mi-a povestit că fiica ei a primit ca temă pentru acasă să îngrijească o păpuşă care trebuie hrănită, schimbată, ţinută în braţe la anumite intervale de timp (dese), altfel plînge. Tema a fost acordată nediscriminatoriu elevilor de ambe sexe şi s-a dovedit dificilă pentru toată lumea. Motivaţia ţine de numărul mare de mame minore înregistrat în ultimii ani în SUA, unde mama este, în acelaşi timp, un

naţional şi un

, în condiţiile în care nivelul de trai al clasei de mijloc permite unei familii să trăiască dintr-un singur salariu (lucrurile s-au mai schimbat din cauza recesiunii). Şcoala face educaţie sexuală, dar media promovează cu asiduitate glorioasa familie americană. Tema nu viza condamnarea natalităţii în cazul minorelor, ci o informare corectă şi nemijlocită despre ce înseamnă să ai un copil. Deşi metoda este discutabilă, am apreciat reacţia rapidă a şcolii în faţa unui fenomen care ia amploare şi modalitatea obiectivă de informare. 

Oana Stoica este critic de teatru. 

Foto: A. Bulboacă