De bine despre România. Episodul „Tîrgoviște de jucărie”

Publicat în Dilema Veche nr. 385 din 30 iunie - 6 iulie 2011
De bine despre România  Episodul „Tîrgoviște de jucărie” jpeg

- interviu cu Ana MĂRGINEANU și PECA Ștefan -

Povestea acestui serial teatral – ajuns acum la episodul 3 – a început acum cîţiva ani atunci cînd Teatrul din Baia Mare i-a propus regizoarei Ana Mărgineanu să monteze un spectacol despre oraş şi locuitorii săi. Dramaturgul Peca Ştefan a fost şi el cooptat. Cei doi se documentează cu privire la viaţa oraşului vizitat, scriu şi montează „numai de bine“. Care e povestea şi care e sensul acestui proiect dramaturgic de mari dimensiuni?  

Peca Ştefan: Ideea unui spectacol despre realitatea cotidiană a unui oraş s-a potrivit cu dorinţa mea de a scrie texte care să creeze experienţe teatrale puternice pentru public, punînd întrebări despre realitatea pe care o trăim acum, împreună, cu toţii. Aşa am început proiectul „Despre România, numai de bine“. Provocarea era să traducem „spiritul unui oraş“ în structură dramatică, în storytelling pentru teatru. Spectacolul s-a intitulat Poveşti adevărate complet inventate despre Baia Mare – cred că e unul dintre cele mai bune texte ale mele. E o poveste despre aur şi poluare şi despre predestinarea băimărenilor de a fi sclavii bogăţiei solului lor – poveste care începea în 1903, trecînd prin 1984, 2008, 2017, ajungînd în 2128 şi apoi coborînd din nou în 2017, 2008, 1984 şi 1903. Baia Mare este un text-distopie despre oameni de aur, în care ne-am jucat cu un tip de realism magic şi cu musicalul – în 2128, băimărenii, oameni de aur perfect adaptaţi lumii postapocaliptice, se pot exprima doar în cîntec. Am continuat apoi cu 5 minute miraculoase în Piatra Neamţ, unde am avut un cu totul alt gen de a povesti. Textul e ca un truc magic (de fapt, şi spectacolul, şi decorul se structurează aşa) şi vorbeşte despre împletirea miraculosului cu cotidianul în vieţile pietrenilor. Aici, din interviuri, ni s-a părut că pietrenii, în afară de faptul că sînt extrem de mîndri de oraşul lor, se simt apropiaţi de un gen de spiritualitate foarte aparte – dincolo chiar de cea religioasă –, că, într-un fel, resimt un tip de miraculos care îi înconjoară. A urmat oferta Teatrului Municipal Tîrgovişte, unde am fost pus în faţa unei noi provocări. Pînă acum şi eu, şi Ana eram doi străini care mergeau într-un oraş necunoscut. De data asta, Tîrgovişte era oraşul meu natal. Pînă la urmă, am ajuns la o formulă de a spune această poveste, a unei foste capitale a Ţării Româneşti, într-o structură de parc de distracţii (un fel de tîrg sau bîlci) teatral. Pentru mine şi Ana, a fost cel mai amplu efort de pînă acum. Eu a trebuit să scriu 18 poveşti, fiecare diferită ca tip de convenţie teatrală. Totul în mai puţin de două luni. A ieşit probabil cel mai lung text din teatrul românesc – 227 de pagini format de scenă. Dar a fost o bucurie, pentru că în textul ăsta eu mi-am putut da un fel de probă a tot ce pot să fac mai bun pînă acum ca scriitor pentru teatru – de la comedii negre, teatru de păpuşi contemporan, momente de interactivitate actor-spectator, monolog, teatru absurd, teatru realist – e toată gama mea de expresie şi sensibilitate.  

Proiectul mai larg în care intră spectacolul se numeşte „Despre România, numai de bine“. Cum adică „de bine“?  

Ana a venit cu titlul ăsta înainte de a merge la Baia Mare. Mie mi-a plăcut instantaneu pentru că se referă la un paradox: între „despre morţi, numai de bine“ şi ce e chiar bun şi bine în ţara asta. Nu înseamnă că aducem o odă „de bine“ ţării, dar cred că e un fel de a te apropia de subiecte cu un „spirit bun“, cu bunăvoinţă şi candoare. Ironia (poate autoironia) din titlu conţine şi un element jucăuş, dar şi critic, care nu cred că trebuie să lipsească din aceste piese. 

Pe ce aţi axat cercetările atunci cînd v-aţi apucat de proiectul de la Tîrgovişte? Cum se desfăşoară munca de teren din spatele acestei piese de teatru? 

În fiecare oraş în care mergem avem de la o săptămînă pînă la două săptămîni de documentare, care presupune interviuri cu oameni din toate categoriile sociale. Mergem de la primar, asistenţi sociali pînă la elevi de liceu, oameni fără adăpost, încercînd să luăm pulsul din cît mai multe medii, să vedem cum se simt oamenii în oraşul lor. Sînt interviuri mai puţin formale pentru că urmărim o reacţie sinceră a interlocutorilor. Putem lua orice din aceste interviuri – de la poveştile locuitorilor pînă la trăsături de caracter (de personaj), ele sînt combinate cu experienţa noastră personală în acel oraş – situaţiile în care intrăm, observaţiile personale etc. Este un demers extrem de subiectiv. Apoi, regula de selecţie a informaţiei este ce ne-a impresionat şi emoţionat pe mine şi pe Ana cel mai mult. Nu facem teatru documentar, doar luăm toate aceste lucruri adevărate şi creăm o piesă ficţională (complet adevărată, dar inventată).  

Nu e un lucru obişnuit (în România) ca regizorul să lucreze în echipă cu dramaturgul pentru realizarea unui spectacol. Cum colaboraţi?

Ana Mărgineanu: Lucrez de multă vreme cu Ştefan, şi de fiecare dată colaborarea a fost un pic altfel, în funcţie de proiect. La „Despre România, numai de bine“ plecăm împreună de la un punct zero, în care nici unul dintre noi nu are nici cea mai vagă idee despre ce va conţine spectacolul care are premiera în cîteva luni. Este extrem de provocator, dar şi foarte stresant. De fiecare dată ne lăsăm îmbibaţi de poveştile unui oraş, de aromele lui, de senzaţiile pe care ni le oferă şi sperăm amîndoi că ne va veni o idee, cît mai bună şi cît mai rapid. În faza de cercetare stăm împreună tot timpul şi discutăm non-stop, e un proces foarte viu, aşa că în clipa în care ideea apare în sfîrşit, ea e una comună şi nici noi nu mai ştim a cui a fost originalul. Pe urmă, Ştefan scrie textul, iar eu comentez fiecare draft. Este extraordinar să lucrezi cu Ştefan, el e cel mai maleabil şi inventiv dramaturg pe care l-am cunoscut, pare că se reinventează cu fiecare pagină scrisă – şi deşi ştiu de fiecare dată ce urmează să scrie, deşi citesc fiecare draft, întotdeauna reuşeşte să mă surprindă cu rezultatul final. Mai există şi o perioadă numărul 3, în care ne întîlnim cu actorii, facem lecturi şi modificări pe text. La proiectul acesta, ne ocupăm de distribuţie înainte să avem faza finală a textului, aşa că Ştefan scrie personalizat, pentru fiecare actor în parte.  

La spectacolul Tîrgovişte de jucărie, compus din 18 piese, publicul este invitat să vină de trei-patru ori la teatru ca să vadă show-ul integral. Există şi unele momente care se joacă pentru un singur spectator – un fel de teatru privat. Cum a fost primit de public? 

Ana Mărgineanu: Extraordinar. Cînd ne-am apucat de lucru, lumea din teatru avea îndoieli şi frici: cum vom reuşi să convingem spectatorii să participe la scenele de „unu la unu“, cum îi vom determina să schimbe spaţiul de joc, cum le explicăm că nu trebuie să stea toţi în sala mare, aşa cum s-au obişnuit de ani de zile, cum or să înţeleagă convenţia de „parc de distracţii teatrale“? Acestea erau întrebările pe care le auzeam cel mai des. Se dovedeşte încă o dată că spectatorii sînt mai deschişi la nou decît chiar creatorii de teatru.  

Pe de altă parte, trebuie să specific că e nevoie de mult curaj din partea unui teatru şi a unei echipe să investească timp şi bani într-un proiect atît de nou, experimental şi prin urmare riscant. Rămîn foarte datoare dlui Dan Ţopa şi dnei Marta Bănescu pentru încrederea „oarbă“ pe care au avut-o în mine, şi echipei de actori pentru entuziasmul cu care s-au aruncat în ape străine. 

Apropo: se schimbă regulile, se schimbă ideea de convenţie teatrală. Cît de departe se mai poate merge cu inovaţia? 

Peca Ştefan: Se poate merge pînă unde poate merge imaginaţia. Nu mi-am propus – şi cred că nici Ana nu şi-a propus – să schimb vreo convenţie teatrală. Mi-am propus, ca întotdeauna cînd scriu, să exprim povestea pe care am nevoie să o spun în cea mai bună formă pentru ea. E despre ce are nevoie povestea ca să se prezinte publicului în cea mai organică (prin organic înţeleg şi adevărat) formă. Şi, bineînţeles, care e experienţa propusă spectatorului. De data aceasta, din structura de parc de distracţii am putut să merg pe foarte multe genuri de experienţe teatrale – de la cea în care stai în sală pînă la cea în care ajungi faţă în faţă cu un actor care îţi vorbeşte/joacă numai ţie.

Ce contează mai mult pentru dvs.: succesul la public sau succesul la critică? 

E foarte tricky cuvîntul ăsta – succes. Bineînţeles, ambele sînt importante. Iar critica e şi ea un public – mai simandicos şi avînd convingerea că ştie cîte ceva despre teatru. Dar niciodată nu ştii destule despre teatru. Teatrul trebuie trăit în moment, cred. Bucuria vine de aici. Eu nu urmăresc un succes comercial, ci un succes al acestui moment trăit. Momentul în care cineva se conectează live cu povestea mea, nu rămîne indiferent (chiar dacă o urăşte), participă la ea. Şi participă în primul rînd emoţional. Atunci e un succes – şi eu am motive să continui să scriu pentru acest tip de participare emoţională. Şi să-mi doresc un astfel de succes. 

Ana Mărgineanu: Criticul de teatru e tot public pentru mine. Mai avizat, ce e drept, dar profund, esenţial, e tot un om, care se bucură de ceea ce vede sau nu, căruia spectacolul îi spune ceva sau nu. Aşa că mi-e greu să fac diferenţa, şi cu atît mai mult să am preferinţe. Oricum, din experienţa mea de pînă acum, cînd un spectacol a avut succes total de public, a avut succes total şi la critici, iar cînd a fost controversat, a fost controversat de către ambele categorii. Eşecuri totale nu am avut pînă acum, din fericire.

a consemnat Matei Martin

comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.

Adevarul.ro

image
Podul peste Dunăre de la Brăila arată jalnic. Asfaltul a crăpat și s-au format șanțuri ca pe „arătură”, spun șoferii VIDEO
Șoferii care trec pe podul peste Dunăre de la Brăila sunt revoltați. Deși a fost dat în folosință în urmă cu un an, podul arată deplorabil. Asfaltul a crăpat și s-au format numeroase șanțuri, exact ca pe un drum abandonat.
image
Surse: Dani Mocanu a rămas fără permis după ce a fost prins „zburând” pe A2. Ce viteză avea manelistul
Polițiștii au amendat sâmbătă, 13 iulie, șoferul unei mașini marca BMW, care circula cu o viteza uimitoare pe A2. Potrivit unor surse, la volan s-ar fi aflat manelistul Dani Mocanu.
image
Turiștii, terorizați de marea de alge de pe litoral. „Acolo unde au curățat, valurile aduc din nou cantități mari de alge” VIDEO
Zeci de mii de turiști goniți de caniculă în stațiunile de pe Litoral au parte, în aceste zile, de o surpriză mai puțin plăcută: apele Mării Negre au devenit verzi din cauza tonelor de alge aduse la mal și care miros a hazna.

HIstoria.ro

image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.
image
Războiului din Pacific: decriptarea codului japonez JN-25b
Un salt major pentru SUA în domeniul informațiilor a avut loc în februarie 1942, când criptanaliștii US Navy au început decriptarea mesajelor japoneze trimise cu ajutorul codului naval standard JN-25b.