Dance Me to the End of February
● Festivalul „Like CNDB“ #1
Centrul Naţional al Dansului ocupă luna februarie cu un festival, „Like CNDB“ #1 (9-28 februarie). Evenimentul poate fi privit ca un fel de raport performativ de activitate a scenei de dans contemporan, în care sînt prezentate cîteva dintre spectacolele ultimilor ani (realizate cu sprijinul sau independent de CNDB), care au marcat esteticile, tematicile, direcţiile coregrafice în spaţiul românesc.
Este şi un gest de curtoazie pe care îl face Centrul faţă de spectatorii săi, într-o vreme în care austeritatea bugetară a devenit dureroasă (CNDB are cel mai mic buget de cînd există, în condiţiile în care a fost mereu candidat la titlul de instituţia cu cele mai puţine fonduri de la stat). În acest context, festivalul devine şi un exerciţiu de frondă, prin care CNDB arată că se încăpăţînează să existe şi să funcţioneze, în ciuda încăpăţînării Ministerului Culturii de a-i minimaliza importanţa şi finanţele.
Cvartet pentru o lavalieră – conceptul Vavei Ştefănescu, pus în practică de diferiţi dansatori (în festival, în 15 februarie, participă Carmen Coţofană, István Téglás şi Mihai Mihalcea), este o instalaţie sonor-performativă (universul sonor: Vlaicu Golcea), desfăşurată în timp real, fără un scenariu coregrafic prestabilit. Cei trei performeri închişi într-o cabină telefonică construiesc aleatoriu, prin improvizaţie, un univers claustrofob în care se produce lupta pentru respiraţie ca metaforă despre existenţa urbană sufocantă, viaţa care asfixiază individul, autismul social, dar şi despre teamă, abandon, vulnerabilitate, instinct de supravieţuire. Performance-ul depinde de sonorităţile create live de Vlaicu Golcea, care generează expresii unice la fiecare reprezentaţie.
Realia (Bucureşti – Beirut) este al doilea spectacol în care apare Farid Fairuz, un personaj din legendele urbane ale dansului contemporan. Este vorba, de fapt, despre o biografie ficţională. Farid Fairuz, un alter ego al lui Mihai Mihalcea, a apărut în peisajul autohton în Bun rămas (sau despre discretele scăpări ale sistemului limbic), dar existenţa sa precede acest performance. Realia (13 februarie) este un univers compozit, construit din planuri multiple ale unor universuri alternative, reale şi imaginare. Se amestecă realitatea cu ficţiunea, se condensează două biografii într-un singur corp, pentru ca la intersecţia acestor linii dramaturgice să rezulte o chestionare incitantă a societăţii în problemele ei esenţiale: politică, artă, religie, sexualitate. Fairuz/Mihalcea detonează tabuurile, demonstrează ipocrizia unei societăţi cinice, în care individul nu-şi mai găseşte locul.
Coregrafa Mădălina Dan a purtat o luptă – cîştigată – cu o boală dificilă (limfom Hodgkin). Experienţa bolii, a vulnerabilităţii unui corp degradat, a suferinţei fizice şi psihice, a făcut-o să regîndească nu numai existenţa – ca o perioadă finită, efemeră, care trebuie îngrijită cu atenţie –, dar şi dansul, ajutor nepreţuit în procesul de vindecare (corpul antrenat s-a vindecat mai uşor), al cărui destin/rol/scop în societate pare neclar şi nedrept expulzat la periferia priorităţilor. Hematopoesis (16 februarie, între orele 12,00 şi 20,00) este un maraton coregrafic (performance duraţional) de opt ore, pe care Mădălina Dan l-a conceput ca pe o formă de celebrare a însănătoşirii. O forţare a corpului, în oglindă cu perioada de boală în care acesta a fost fragil, chinuit, uneori nefuncţional. Bucuria mişcării ca antidot pentru agonie. Maratonul transformă durata de performare într-una de vindecare, reconfigurează timpul de spectacol ca o perioadă de recuperare, în care corpul se reface, viaţa este reevaluată, se iau decizii. Este un timp analitic. Hematopoesis (termenul defineşte procesul de producere, multiplicare şi specializare a celulelor în măduva osoasă) este un performance al vindecării.
István Téglás are o experienţă de cîţiva ani buni în dansul contemporan, în care excelează datorită mobilităţii corpului şi a gîndirii coregrafice (care îl caracterizează şi ca actor – gîndeşte traseele personajelor, mişcările şi volumele corpurilor în mişcare etc., lucruri vizibile din modul în care personajele sale se înşurubează în peisajul scenic). Dance a Playful Body (coregrafia: Andreea Novac, 27 februarie) este o piesă de rezistenţă a lui Téglás, în care lucrează cu deplinătatea corpului său. Nuditatea îl expune; suferinţa, calmul, agresivitatea, diverse stări ale corpului îl introduc pe spectator în intimitatea performerului, o intimitate care poate fi, la rîndul ei, stînjenitoare, curioasă, înfricoşătoare, acaparatoare. Dance a Playful Body explorează un corp şi modul în care acesta comunică prin expunere.
Invitatul festivalului este noua revelaţie de la Cluj – Parallel de Ferenc Sinkó şi Leta Popescu, interprete Lucia Mărneanu şi Kata Bodoki-Halmen. Performance-ul abordează corpul ca material pentru afirmarea identităţii sexuale şi include confesiunea demersului dificil de a fi acceptat într-o normalitate standard, cutumizată de societate. Relaţia cu părinţii este punctul vulnerabil, torturanta lor intoleranţă atrage frustrare şi sentimentul degradant de a fi respins (în societatea românească este perceptibilă încă implicarea nocivă a părinţilor în viaţa copiilor, de la impunerea domeniului de studiu, la aprobarea partenerului de viaţă. Nu e vorba de restricţii normative, ci de o mentalitate vizibilă prin modul în care părintele percepe copilul, ca pe o prelungire a sa, mai degrabă decît ca pe o fiinţă cu gînduri şi emoţii proprii). Parallel este un poem performativ despre identităţile alternative, suferinţa de a nu fi înţeles şi înstrăinarea de părinţi, un spectacol cinic, comic şi emoţionant, care are tăietura rece a bisturiului.
Partea performativă a festivalului a început în 9 februarie cu spectacolul Cristinei Lilienfeld – Lay(ers), cîştigător al Marelui Premiu în competiţia Alt concurs naţional de coregrafie, şi se va încheia pe 27 februarie, cu performance-ul Despre tandreţe (coregrafie şi interpretare: Andreea Novac).
„Like CNDB#1“ oferă cadrul pentru prezentarea unei cărţi despre unul dintre cei mai incitanţi creatori contemporani de teatru. Lansarea volumului Teatrul lui Romeo Castellucci, în traducerea Cristinei Modreanu, apărut în colecţia de carte „Scena.ro“, va fi urmată de proiecţii din spectacolul Tragedia Endogonidia (20 februarie).
„Power to the People“ – un curs de „împuternicire“, condus de Paul Dunca şi Paolo Lagana, care pleacă de la motto-ul: „If you don’t love yourself, how the hell you gonna love somebody else?“ (RuPaul) a avut o primă etapă pe 6 februarie, iar următoarele vor fi pe 14 şi respectiv 28 februarie.
Toate evenimentele vor avea loc la CNDB, Sala „Stere Popescu“.
Oana Stoica este critic de teatru.
