Crea(c)torii

Publicat în Dilema Veche nr. 342 din 2 septembrie - 8 septembrie 2010
Un adjectiv complicat jpeg

Dintre toate meseriile teatrului, cea mai simplă şi, totodată, cea mai complicată este meseria de actor. În termeni înalţi, complicaţia survine acolo unde începe discuţia (interminabilă, căci imposibil de tranşat) despre specificul – şi mai ales cuantumul – de creativitate al acestei meserii, pe care unii dintre practicanţii ei nu înţeleg să o numească altfel decît artă; şi e amuzant să constaţi că persoanele cele mai intransigente pe această temă sînt, cu mici excepţii, tocmai acelea a căror relaţie cu arta (cu oricare artă) suferă de o fragilitate periculoasă. În serile şi nopţile de după premiere, dar, şi mai adesea, de după repetiţiile neobişnuit de bune sau neobişnuit de proaste, în jurul unui pahar (care, contrar legendelor în circulaţie, poate avea uneori înăuntru doar apă plată cu lămîie), actorii îşi descriu profesia fie în expresii exaltate, fie (cu o umilinţă ce nu încetează, de ani întregi, să mă surprindă şi să mă emoţioneze) în culori modeste şi, cumva, amare: „Ce sîntem noi? Nişte roboţi! Debităm vorbe care nu ne aparţin şi într-un fel pe care nu noi îl hotărîm. Iar dacă iese rău, noi sîntem de vină...“ 

Sigur, într-o anumită măsură au dreptate, dar măsura este pur tehnică, iar dreptatea este limitată – şi anume, de propriile lor limite. În realitate, după cum ştie oricine (şi, în primul rînd, orice regizor), cînd ajunge pe scenă faţă în faţă cu publicul „său“ actorul e suveran şi atotputernic: de el depinde tot ce se întîmplă acolo, el controlează timpul şi spaţiul, el modelează (ba, cîteodată, şi inventează!) cuvintele, prin el autorul poate părea genial sau imbecil, datorită lui teatrul poate deveni artă şi mai-mult-decît-viaţă sau poate cădea pe treapta celei mai triste – şi mai vechi – meserii. 

Despre teatrul românesc s-a spus adeseori (mai insistent, din cîte ştiu eu, decît despre teatrul oricărei alte ţări din lume) că este un teatru „al regizorilor“ sau „de regizor“. E adevărat, vreme de cîteva decenii (cam de prin 1960 şi pînă după 2000, cu prelungiri sporadice pînă în ziua de azi), operele de artă ale scenei naţionale li s-au datorat cîtorva regizori – deloc puţini, dacă numărăm atent – care au ştiut să dea spectacolului teatral demnitatea unei meditaţii existenţiale înfăptuite cu mijloace ţinînd simultan de intelect, de emoţie şi de simţuri, o meditaţie concentrată în spaţiul unor zeci de minute, dar egalînd în forţă, în profunzime şi fineţe, spaţiul de luni şi ani în care s-au construit, de pildă, cărţi fundamentale despre om şi despre lume. Acei regizori, însă, nu au creat singuri arta lor singulară; mai bine zis, pentru a o crea s-au folosit de nişte „unelte“ la rîndul lor creatoare: de actori. În lumea măruntă a comentariilor pe marginea scenei, uităm prea adesea – şi tocmai teoreticienii sînt, din păcate, cu deosebire vinovaţi pentru această uitare – că excepţionalele spectacole semnate de excepţionali regizori erau jucate de actori excepţionali. De actori care erau, poate, roboţi atîta vreme cît spectacolul se afla „pe şantier“, dar care, odată cu lansarea lui la apă, se transformau în creatori cu drepturi egale cu ale regizorului. Ca să fac un trist calambur cu trimitere la şi mai tristele peripeţii ale finanţelor naţionale, de actori ce căpătau, pe scenă, inalienabile drepturi de autor. 

Cum se transformă în demiurg un robot – ba chiar, în unele cazuri, o asamblare de sîrme şi rotiţe ce nu reuşeşte să funcţioneze singură în mod obişnuit, deşi a ieşit dintr-un „atelier“ unde pentru asta intrase – am văzut de cîteva ori în această înspăimîntătoare şi minunată viaţă teatrală pe care o trăim. E extrem de complicat şi, în acelaşi timp, extrem de simplu. Trebuie ca acel Meşter Coppelius (împrumut metafora din vecini, de la balet) care are de gînd să pună păpuşile în mişcare să-şi cunoască foarte bine nu doar meseria, ci şi sufletul; trebuie ca el să le poată transmite făpturilor ce-l înconjoară încredere în ele însele; trebuie să aibă răbdare şi perseverenţă; trebuie să ştie ce să le spună pentru ca ele să-şi descătuşeze plenar energiile şi potenţialităţile; mai presus de orice, trebuie să le iubească şi să fie mîndru de ele şi trebuie să creadă – el, înainte de oricine – că lucrul pe care vrea să-l facă nu-l poate face decît cu ele. Numai cu ele, dintre toate făpturile de pe Pămînt. 

Cu alte cuvinte, mai banale, cam aşa se defineşte regizorul adevărat. Subliniez că, în cazul de faţă (şi, de fapt, în orice alt caz), „regizor“ nu înseamnă neapărat o persoană dotată cu diplomă pe care scrie asta. Regizor este, pînă la urmă, omul care izbuteşte să ridice teatrul la înălţimea vieţii – ori să-l coboare la profunzimea ei. De asemenea oameni au nevoie generaţiile întregi de actori despre care noi, comentatorii, ne plîngem tot mai des de la un timp încoace că „nu ştiu meserie“. Sînt acei roboţi pe care – i-am văzut pe mulţi cu ochii mei – un regizor îi poate ajuta să devină creatori doar crezînd în ei şi punîndu-i la treabă. E adevărat, pentru asta trebuie timp. Şi, e adevărat, trebuie ca şi ei să vrea. 

Săptămîna viitoare, la Mangalia va avea loc primul festival din stagiunea 2010-2011: Gala Tînărului Actor „Hop“. Este, cumva, simbolică această deschidere a noului an teatral de către cei mai tineri meseriaşi ai teatrului. Spuneam despre ei, într-un articol mai vechi, că par a nu se mai mulţumi să rămînă doar roboţi. Rămîne să vedem acum şi cîţi Meşteri Coppelius mai există prin preajmă.  

Alice Georgescu este critic de teatru.

999 16 coperta jpg
Reducția retoricii
În Eșarfe în cer (2012), Dumitru Crudu scrie despre moarte pornind de la o situație concretă, de fapt persistînd în situația concretă.
p 17 2 jpg
Celălalt pe care-l adoram
Cu toate acestea, Marx può aspettare rămîne un film găurit, incapabil să se închidă rotund.
999 17 PBreazu jpg
Un tunel creativ
Vocea lui Del Rey rămîne centrală și omniprezentă, la fel ca în operele precedente.
999 21 jpg
Delirul realității
Poate că o explicație ar fi că din trunchiul memorialisticii naziste a ieșit un trunchi mai mare, al memorialisticii Holocaustului.
Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Mostenitorii 13mai landscape 1080 jpg
“Moștenitorii României muzicale”: recital-eveniment susținut de pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”
George Todică va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov și Chopin.
995 16 coperta1 jpg
Kituri de supraviețuire
Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.

Adevarul.ro

image
Românul care a descoperit secretul câștigului la loterie. Din cauza lui s-au schimbat legile în SUA și Canada
Un matematician român a descoperit secretului câștigului la loterie. Ştefan Mandel a reușit printr-o formulă personală să ia de 14 ori premiul cel mare. Norocosul a fost însă urmărit de ghinion, fiind anchetat de CIA și FBI.
image
Cum să pari mai deștept când porți o conversație banală. Ce spun cercetătorii de la Harvard
Dacă până acum ai crezut că menționarea funcției sau a studiilor te va „ridica“ în ochii partenerului de conversație, ar fi bine să te mai gândești o dată.
image
Presa britanică despre vizita Regelui Charles în țara noastră: „Are România în sânge“ VIDEO
Publicația britanică Daily Mail a publicat un amplu fotoreportaj dedicat vizitei de cinci zile a Regelui Charles al III-lea în țara noastră. Jurnaliștii au constatat că monarhul „are România în sânge“.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.