Caramel sărat – fabulele politice ale lui Csaba Székely
:P Patru piesuţe politice despre duşmani de Csaba Székely, traducerea în limba română: László Sándor.
Cunoscut ca autor al Trilogiei minelor, Csaba Székely este un dramaturg activ ale cărui texte sînt premiate, deocamdată, numai în afara României. Traduse cu întîrziere în română – încă aştept o traducere pentru Mihai Viteazu, piesa care a cîştigat concursul de dramaturgie organizat de Teatrul Weöres Sándor din Ungaria în 2014 (unde a fost şi montată) şi premiul Asociaţiei Criticilor de Teatru unguri –, ele ajung în ţară cu precădere pe scenele de limbă maghiară. Însă, încet-încet, dramaturgul maghiar pătrunde şi în spaţiul românesc. Unul dintre textele sale recente a fost tradus de László Sándor (colaborator constant al scriitorului) şi va fi montat la finalul anului de Aba Sebestyén la Compania „Liviu Rebreanu“ a Teatrului Naţional din Tîrgu Mureş (aşadar pe o scenă de limbă română).
Titlul piesei este un emoticon, :P – acel „scoate limba“ extras probabil din cartoons, care arată că se glumeşte, dar şi că gluma este ironică sau absurdă – şi are un subtitlu explicativ, Patru piesuţe politice despre duşmani. Cele patru texte – Caruselul, Băi, animalelor, Fîntîna şi Viaţă sau Marte! – panoramează mecanismele puterii şi strategii de manipulare a maselor în contexte neaşteptate. Personajele sînt copii de grădiniţă, animale din deşert, supravieţuitori ai apocalipsei sau marţieni. Problemele lor sînt însă umane, mature şi contemporane, de la instaurarea dictaturii la refugiaţi. Combinaţia între teme „grele“ şi expresii dramaturgice neserioase, aparent derizorii, se regăseşte în stilul dramaturgului care foloseşte umorul ca supapă pentru duritate şi antidot pentru melancolie şi patetism. Csaba Székely creează o dramaturgie matematic structurată, cu un limbaj care atinge absurdul, dar în ciuda formei precise (de la limbaj – ticuri verbale ale personajelor sau particularităţi în vorbire – la rigoarea cu care orice direcţie narativă deschisă este urmărită şi finalizată), scriitura este inventivă şi bogată în capturi ale cotidianului, metaforizate şi împinse pînă la absurd, duduind de umor, lucidă şi profund nemoralizatoare, cu replici sclipitoare, un sensibil seismograf al realităţii într-o formulă intenţionat şarjată. Expresia comică – „piesuţele“ sînt, de fapt, fabule politice contemporane – determină o anume detaşare a autorului şi a cititorilor/spectatorilor de teme, anulînd astfel subiectivismul, încrîncenarea, extremismele opiniilor. Umorul funcţionează ca în sitcom-urile americane (cel mai apropiat exemplu pare a fi Seinfeld), drept o formă de investigaţie (a societăţii, a puterii, a mecanismelor sociale etc).
În Caruselul se produce o mutaţie a politicului, din universul competitiv şi manipulator al adulţilor în cel la fel de dur al copiilor. Textul investighează comic mai multe concepte care trimit la o societate dictatorială: autoritate, supraveghere, servicii secrete, manipulare prin instituirea fricii de altul (tema reapare într-o altă formulă în ultima piesă, Viaţă sau Marte!). Toate aceste subiecte grave şi sofisticate sînt tratate prin ochii copiilor de grădiniţă, al căror microunivers reface comic macrouniversul pervertit al adulţilor. Dramaturgul creează un limbaj al copiilor, cu elemente realiste (repetiţii care ţin de frazarea la anumite vîrste) intercalate cu idei/atitudini mature, improprii unor copii. Efectul este delicios. „NIMRÓDKA: E al dracu’ de incomod caruselul ăsta, mă înţeapă la fund şi toate alea. LAJOSKA: Nu-i deloc incomod. De multe ori vin din alte grădiniţe să-l admire şi să-l examineze, oare de ce i în halul ăsta de comod caruselul ăsta, al nostru, fiindcă-i mult mai comod decît caruselele din alte grădiniţe.“
Legendele urbane funcţionează ca instrumente de manipulare. Dacă, în Caruselul, dramaturgul arată efectul acestora asupra masei manipulate, în Viaţă sau Marte! apare perspectiva inversă, a celor care le creează şi implementează. Fîntîna preia tema în context postapocaliptic: două tabere de supravieţuitori ştiu exact aceleaşi poveşti oribile una despre alta şi vor sfîrşi prin a se devora reciproc din cauza asta, ignorînd pericolul real comun. Ideea este detaliată în Viaţă sau Marte!, care surprinde motivaţiile şi mecanismele creării unui inamic public care să catalizeze ura şi să întreţină frica (pe post de detonator sînt refugiaţii), cu sprijinul naţionalismului: „Marte este al marţienilor!“
În Băi, animalelor (Premiul „Ferdinand Vanek“ la Praga, pentru cea mai bună piesă politică, 2016), legenda urbană se materializează într-o fabulă despre leadership. Puterea perverteşte, atributele conducătorului sînt despotice, liderul devine dictator. Mecanismele politice sînt transplantate printre animale şi funcţionează perfect. „VULPOIUL: Şi ce facem dacă vor fi mai mulţi domnitori decît supuşi? STRUŢUL: Păi, aşa a fost şi pînă acum. ANTILOPA: Da, asta-i problema democraţiilor. CĂMILA: E îngrozitor, toată lumea are un cuvînt de spus. STRUŢUL: Da, şi cuvîntul tuturor valorează la fel.“ Recrearea unor situaţii politice în contexte derizorii are efect de catalizare, intensificînd subiectul precum dulceaţa caramelului sărat.
Cele patru „piesuţe“ nu sînt primele texte politice ale lui Csaba Székely. Vă plac bananele, tovarăşi? (scenariu radiofonic care a primit Premiul Imision oferit de Societatea Autorilor din Marea Britanie în 2010) şi Nu regret nimic (în lucru la compania 3G din Tîrgu Mureş) sînt legate de Securitate, prima investighează predominant situaţia de dinainte de 1989, cea de-a doua, pe cea ulterioară. În ambele, cîte un cuplu copil – adult experimentează relaţia cu poliţia politică. În ambele, candoarea copilăriei înregistrează cu acurateţe realităţi sumbre, fără a le înţelege pe deplin semnificaţiile. În ambele, copiii sînt victimele adulţilor.
Maestru al umorului, Csaba Székely se foloseşte de el pentru a studia mecanismele sociale şi politice şi a explora în profunzime umanitatea. Chiar şi cînd aceasta ia forma unei cămile sau a unui marţian.
Oana Stoica este critic de teatru, producătorul spectacolului Apă de mină de Csaba Székely.
Foto: Milan Chrdle
