Berlin. Dada

Theatertreffen, showcase-ul teatrului de limbă germană organizat în fiecare an, în luna mai, de Berliner Festspiele, este un eveniment amplu, cu zece producţii selecţionate (cele mai bune spectacole din anul precedent) şi seminare, ateliere şi programe de dramaturgie care includ invitaţi străini. Se creează o placă turnantă care conectează teatrul german cu restul lumii, funcţionînd ca o reţea de relaţii, platformă de prezentare şi diseminare, dar şi ca laborator de creaţie.

Interesant este procesul de alegere a celor zece spectacole. Theatertreffen are forţa unui eveniment de prim rang, dar în acelaşi timp, se confruntă şi cu acuzaţii de conservatorism, o evidentă opţiune pentru mainstream şi prea puţin interes pentru zona independentă. Selecţia de anul acesta susţine acest reproş, producţiile fiind conservatoare ca estetici, însă unele dintre ele au atins teme extrem de sensibile ale actualităţii mondiale.

Juriul care selectează spectacolele este alcătuit din şapte persoane, fiecare cu un mandat de trei ani, care nu începe şi nu se finalizează în acelaşi timp pentru toţi. Astfel, în fiecare an, o parte din juriu îşi termină mandatul şi este înlocuită (se evită regurgitarea aceloraşi gusturi şi viziuni, ceea ce în România, dimpotrivă, se cultivă: deşi juriile UNITER se schimbă anual, practic sînt cîteva persoane care se rotesc în componenţa lor; la Festivalul Naţional de Teatru este un singur selecţioner cu un mandat de trei ani, care poate fi reînnoit etc). Cei şapte membri ai juriului (critici) au văzut într-un an aproape 400 de spectacole în trei ţări (Germania, Austria, Elveţia) – volum uriaş de muncă şi material pentru ample şi aprinse dezbateri. Au existat situaţii cînd unul dintre membrii juriului a scris o recenzie negativă unui spectacol selecţionat, făcînd opinie separată faţă de colegii săi. Anul acesta, realitatea a fost mai dură decît altădată. Juriul s-a confruntat, în timpul călătoriilor, cu problema migranţilor, cu graniţe închise, proteste, tabere de refugiaţi etc. Scena germană a absorbit noua problemă şi a concretizat-o în texte şi spectacole, considerînd că este de datoria teatrului să devină portavocea dezbaterilor despre situaţia refugiaţilor. Astfel, juriul şi-a pus problema dacă e etic să selecţioneze spectacole care abordează chestiunile acute ale societăţii, chiar dacă estetic, unele dintre ele sînt deficitare. Concluzia pare să fi fost „da“, căci din cele cinci spectacole văzute, cele politice au fost interesante ca temă, dar discutabile ca formă. Despre asta însă – într-un articol viitor.

Să ne întoarcem la juriu. Să nu ne imaginăm că toată Germania mîngîie pe cap refugiaţii. Nu toată lumea a simpatizat cu tema migranţilor, iar manifestarea opoziţiei a luat diferite forme. Regizorul Alvis Hermanis s-a retras dintr-un proiect în semn de protest pentru implicarea Teatrului Thalia din Hamburg în mişcarea „Refugees Welcome“. Şi asta e doar una dintre reacţii. Cert este că spectacolele despre refugiaţi sau despre conflictul din Orientul Mijlociu au fost selectate în festival. Şi apropo de probleme sociale, reprezentanta guvernului federal scrie în caietul-program al festivalului despre egalitatea de gen, despre numărul mare de regizoare şi dramaturge implicate în eveniment, nu ca o favoare făcută corectitudinii politice, ci ca o prezenţă firească.

Publicul german a fost o surpriză prin entuziasmul său efervescent, asta chiar la spectacole austere, poate stimulative intelectual (pentru germani, căci erau conectate direct la politica locală), dar nu şi estetic. E o ruptură între răceala de pe scenă – un brechtianism sec, fără nuanţe – şi căldura din sală. Am aflat însă că publicul poate fi şi rece, ba chiar huiduie dacă îi displace o producţie.

Pîlnia şi Stamate

● der die mann, text: Konrad Bayer, regie şi scenografie: Herbert Fritsch, costume: Victoria Behr, light design: Torsten König, direcţia muzicală: Ingo Günther, dramaturgie: Sabrina Zwach. Cu: Florian Anderer, Jan Bluthardt, Werner Eng, Annika Meier, Ruth Rosenfeld, Axel Wandtke, Hubert Wild, muzicieni: Ingo Günther, Michael Rowalska, Taiko Saito, Fabrizio Tentoni Volksbühne am Rosa-Luxemburg-Platz, Berlin.

Dincolo de divergenţele dintre membrii juriului, a existat un spectacol care a fost acceptat de toţi: der die mann, pe un text de Konrad Bayer (dadaist austriac, membru al Grupului de la Viena în anii ’50, care s-a sinucis la 32 de ani) în regia unui star al scenei germane, Herbert Fritsch, la Volksbühne (încă teatrul lui Frank Castorf). Spectacolul este o demenţă serioasă (dar foarte amuzantă), intens urmuziană – există un uriaş megafon pe scenă, care amplifică/anulează/distorsionează vorbirea; oricum, textul este construit din cuvinte inventate, cu aparenţă de limbă germană (grammelot) sau fraze fără sens, care generează sens prin muzicalitate. Muzica, originală (contemporană) şi live, susţine fluenţa discursului vorbit, care se transformă, de fapt, tot în muzică. Este o producţie intens auditivă, simfonică şi în acelaşi timp, intens vizuală, o combinaţie între dada, Lady Gaga şi Andy Warhol (la ultimul m-au trimis decupajele de culoare şi personajul multiplicat). O operă („pentru mine totul este operă“ – spune Herbert Fritsch) suprarealistă vorbită, în care factorul uman – un personaj multiplicat care funcţionează sincronic, dar nu ca multiplu identic, ci ca multitudine de variante ale aceluiaşi element – este utilizat tot ca instrument muzical. Întreg spectacolul combină o formă performativă precisă (coregrafia pe turnantă obligă actorii la mare precizie în mişcare, cu efecte surprinzătoare, deşi tot Herbert Fritsch ne-a spus că trucurile sînt simple) cu improvizaţia pe care o presupune grammelot. De altfel, actor la origine, Fritsch a permis actorilor să improvizeze pe teme date, nu doar pe scenă, la repetiţii, ci şi singuri, acasă. Regizorul a lăsat ideile şi fanteziile să circule, fără să le blocheze într-o structură dinainte stabilită. Şi totuşi, spectacolul este precis în desfăşurarea lui, cu improvizaţii cu tot. O colorată lume dada, cea mai bună pe care am explorat-o vreodată. (va urma)

Călătorie realizată la invitaţia Ministerului de Externe al Republicii Federale Germania şi susţinută de Institutul Goethe şi Ambasada Germaniei la Bucureşti.

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: T. Aurin