Armonia perfectă între masculin și feminin
– interviu cu dansatorul argentinian César AGAZZI –
De ce are tangoul un efect atît de puternic asupra oamenilor? În ce constă fascinaţia lui?
Într-o lume care ni se prezintă zi de zi mai structurată şi mai rigidă şi mai programată, acolo unde se pare că fiecare aspect al vieţii noastre trebuie organizat şi controlat, într-o lume unde simpla idee de a eşua ne sufocă, să întîlneşti un dans care se bazează pe improvizaţie constantă şi în care muzica exprimă ceea ce este mai intim în fiinţa umană este ca şi cum ai descoperi o gură de scăpare. Prin care se eliberează tensiunile şi presiunile la care sîntem supuşi în viaţa noastră cotidiană.
Posibilitatea de a crea şi de a explora, în acelaşi timp, sentimentele şi emoţiile noastre cele mai diverse, într-un mediu social în care diferenţele dispar cu adevărat, este un alt ingredient puternic. În final, cred că tangoul ne face să întîlnim armonia perfectă între masculin şi feminin, în aceeaşi măsură în care rolurile se stabilesc natural între parteneri. Dar dincolo de orice, tangoul este transformator în esenţa lui, este hipnotic şi seducător deopotrivă. Tot ceea ce spun aici este o simplă opinie personală, iar răspunsul final şi definitiv rămîne un mister. Ceea ce este sigur este că, odată ce înveţi să dansezi tango, acest dans nu te va mai părăsi niciodată…
De ce credeţi că sînt mulţi străini care vor să îl înveţe?
În imaginarul colectiv, cînd spunem „tango“, imaginile care ni se perindă în faţa ochilor sînt asociate în general cu ceva magic sau mistic şi în acelaşi timp ne gîndim la ceva sofisticat şi fin, cu ceva întunecat probabil, sau intrigant. Pentru că, să nu uităm, sufletul tangoului este noaptea, momentul în care timpul pare că se desface şi totul devine posibil.
Naturaleţea tangoului este romantică în ea însăşi, tangoul este nebunia dragostei (pierdute şi reîntîlnite), este disperarea pasiunii, impetuozitatea nostalgiei, tangoul este tot ceea ce ne face unici şi speciali. În cazul meu, cînd eram mic, tangoul era muzica bunicilor, un sunet trist şi plictisitor, aproape urît; odată cu timpul, Buenos Aires s-a amestecat în sîngele meu şi Piazzola a dat glas sentimentelor mele tinere. Am început atunci să mă gîndesc că într-o zi voi învăţa să dansez tango şi, nu ştiu, îl vedeam ca pe ceva care nu poate lipsi din educaţia unui cavaler. Cînd mă aflam la milonga (acea petrecere din locuri ciudate, unde oamenii îşi dau rendez-vous ca să danseze tango), îmi imaginam un pod obscur şi plin de fum şi de umbre, locuit de fiinţe stranii coborîte din vis. Iată unde ne duce fantezia atunci cînd vorbim despre tango. Cred că tangoul reprezintă o aventură pentru oricine nu îl cunoaşte, că este străin sau argentinian. Tangoul este ca o poartă magică ce ne poate transporta în alt timp şi în alt loc, fără ca noi să ne mişcăm mai departe de oraşul în care trăim.
De ce aţi ales să îl predaţi dvs. în toate colţurile lumii?
Cînd am început să dansez tango în Argentina, bătea la uşă o mare criză economică, şomajul ajunsese la 20%, militarii şi dictatorii voiau să asasineze speranţele unei generaţii rebele (atunci au „dispărut“ 30.000 de persoane), se părea că nimeni nu îi poate pedepsi. Încetul cu încetul, scepticismul şi amărăciunea de a te gîndi că lumea nu se va schimba începeau să-şi facă loc în sufletul meu. Adevărul este că, la cei 20 de ani ai mei, nu eram mîndru că eram argentinian, dar bine, prin tango mi-am schimbat perspectiva şi m-am reîntîlnit cu rădăcinile mele. Mă gîndesc la străbunicii mei care au venit din Europa persecutaţi de mizerie şi de foamea de pămînt, neavînd în buzunare decît speranţa unui viitor mai bun. Şi au mers mai departe, muncind şi făcînd sacrificii, şi au construit un viitor mai bun pentru familie. Asta m-a inspirat să îmi caut posibilităţile ascunse, ca fiinţă umană şi ca bărbat. Mie tangoul mi-a dat speranţe că lucrurile se pot schimba, nu contează cît de rău credem că ne este în anumite momente ale vieţii noastre, mereu se poate mai bine. Noi înşine putem fi mai buni cu noi înşine şi cu ceilalţi. Tangoul este o îmbrăţişare care merge pînă la cele mai intime dorinţe ale noastre, o punte norocoasă între prezent şi viitor, care ne apropie între noi. Nu putem schimba lumea, dar putem să încercăm, fiecare la locul său, sinceri cu noi înşine şi cu cei din jur. Pentru mine, tangoul este această dorinţă nebună de armonie şi de bine între toate fiinţele omeneşti. Prin intermediul tangoului, eu am văzut cum viaţa mea s-a transformat complet, şi astfel simt dorinţa de a-mi împărtăşi experienţa cu cel mai mare număr posibil de oameni.
César Agazzi predă timp de o lună lecţii de tango la Bucureşti.
a consemnat Iuliana ALEXA
